Infarctul osos
Descriere infarctul osos
Infarctul osos reprezinta moartea ischemica a elementelor celulare ale osului si maduvei hematopoietice. Infarctul osos mai este cunoscut si sub denumirea de osteonecroza. Acesta are in vedere de regula leziunile care isi fac aparitia in metafiza si diafiza osului. Leziunile epifizei sunt cunoscute sub denumirea de necrosa avasculara.
Osteonecroza poate fi idiopatica sau secundara unor conditii diverse care diminueaza aportul de sange la os, astfel de conditii pot include anomaliile intraluminale, o compresiune extrinseca sau o combinatie a ambelor. Scanarile tomografice, rezonanta magnetica a scanarile osoase de asemenea, joaca un rol foarte important in stabilirea diagnosticului bolii la un stadiu precoce si astfel are loc reducerea complicatiilor si a morbiditatii asociate.
Simptome infarctul osos
Tabloul clinic al infarctului de os difera in functie de stadiul bolii si de localizarea acesteia. Pacientii care prezinta infarcte medulare, sunt de cele mai multe ori asimptomatici. Daca simptomele sunt prezente, acestea sunt nespecifice in primele faze ale bolii. Pacientii cu leziuni juxta-articulare manifesta de regula instabilitate. Durerea localizata este cel mai intalnit simptom pentru infarctul medular si cel juxta-articular. Acestia prezinta atat durere articulara cat si limitarea miscarilor. Netratat insa, osul afectat se va dezintegra odata cu cresterea durerii si a dizabilitatii.
In siclemie, pacientul poate acuza durere osoasa severa si durere abdominala, asociata cu criza siclemica. In cazul bolii numite Legg-Calve-Perthes si la fractura de cap femural, este prezenta durerea inghinala si schiopatarea, iar durerea isi face aparitia la genunchi si coapse.
Osteonecroza spontana este adesea asociata cu durerea, sensibilitatea, tumefactia si restrictionarea miscarilor. In osteocondrita disecanta, simptomele difera de la caz la caz sau lipsesc cu desavarsire, afectand de obicei suprafata condilului femural medial.
Tratament infarctul osos
Pentru tratarea simptomelor cauzate de osteonecroza, sunt disponibile cateva masuri nonchirurgicale. Se administreaza antiinflamatorii sau alte analgezice, se redce activitatea fizica si stresul, se recomanda o terapie izica speciala pentru a ameliora simptomele. Aceste masuri sunt recomandate pentru tratamentul afectarii umarului, genunchiului si zonelor mici de osteonecroza ale coapsei.
Terapia noninterventionala conduce de regula la prognostic negativ. Exista insa cateva interventii chirurgicale care incetinesc sau opresc evolutia bolii. Acestea sunt eficiente pentru a trata precoce conditia care nu a progresat inca la colaps osos. Cea mai simpla procedura este decompresia medulara osoasa.
Decompresia meduvei hematopoietice reprezinta o tehnica des folosita. Acest mecanismul reduce angorjarea vasculara si inflamatia si elibereaza presiunea intramedulara-sindromul de compartiment. Alte tratamente si optiuni fac referire la grefarea de os vascularizat sau nonvascularizat, protezarea, osteotomia rotationala, fuziunea articulara, artroplastia totala. Este relativ simpla, cu o rata mica de complicatii si necesita purtarea de suruburi doar 6 saptamini.
Alta procedura o constituie grefarea de os - transplantul de os dintr-o alta zona sanatoasa. Pentru osteonecroza coapsei, procedura implica indepartarea zonei moarte si reinlocuirea acesteia cu tesut osos din alta parte a corpului. Grefa sustine zona slabita si totodata stimuleaza formarea de os nou, viu. Osteotomia este alta procedura utilizata pentru a salva articulatia afectata. Este efectuata in special in regiunea coapsei si este recomandata in cazul tinerilor cu un grad de colaps, care ii face contraindicati pentru decompresia medulara sau alte proceduri. De obicei osteonecroza este efectuata in zona de sustinere mecanica a capului femural. |