Pericardita cronica
Pericardita cronica reprezinta inflamatia prelungita a pericardului, cu fibroza retractila, cu sau fara impregnare calcara a sacului pericardic, ceea ce determina limitarea permanenta a expansiunii diastolice a cordului.
Atunci cind pericardul devine inflamat iar fluidul si celulele sanguine umplu spatiul dintre cele doua foite ale sale-conditia patologica se denumeste pericardita. Fata de pericardita acuta, care debuteaza brusc, pericardita cronica se instaleaza gradat, nu se rezolva rapid si determina colectarea de lichid intre cele doua foite pericardice sau ingrosarea pericardului.
Exista doua mari forme ale pericarditei cronice. Pericardita lichidiana in care fluidul se acumuleaza lent in spatiul pericardic si pericardita constrictiva, o afectiune mai rara care dezvolta cicatrizarea foitelor pericardice si formarea de tesut fibros. Consecinta acestor modificari patologice ale pericardului este impiedicarea inimii de a se dilata normal. Tesutul fibros se stringe in jurul inimii creind presiune asupra acesteia, iar singele nu mai poate umple camerele inimii determinind stagnarea singelui in sistemul venos cu instalarea edemului.
Simptomele pericarditei includ tusea, care se dezvolta datorita presiunii mari exercitate asupra venelor pulmonare si fortarea lichidului sa treaca in sacii alveolari. Oboseala este cauzata de alterarea functiei de pompa a inimii, care nu mai poate satisface nevoile nutritionale si respiratorii ale organismului. In timp apare pleurezia, dispneea si edemul periferic alaturi de ascita. Pericardita cronica nu determina durere.
In cazul pericarditei lichidiene cronice, simptomele pot chiar sa lipseasca. Deoarece lichidul pericardic se acumuleaza lent, iar foitele acestuia sunt elastice. Daca lichidul se acumuleaza intrun ritm rapid, inima poate deveni compresata brusc instalindu-se tamponada cardiaca.
Pericardita lichidiana cronica poate fi cauzata de cancer, tuberculoza sau hipotiroidism. Pericardita constrictiva cronica poate fi determinata de infectii, iradiere pentru cancer la sin sau limfon, artrita reumatoida, colagenoze, interventii chirurgicale cardiace.
Pentru a confirma diagnosticul se efectueaza echocardiografia. Aceasta poate detecta lichidul intrapericardic si formarea de tesut fibros in jurul inimii. Poate confirma se prezenta tamponadei cardiace. Radiografia toracica poate detecta depozitele de calciu din pericard. Aceste depozite se dezvolta la aproximativ jumatate din bolnavii de pericardita constrictiva cronica. Cateterizarea cardiaca poate fi utilizata pentru a masura presiunea sanguina din camerele inimii si vasele de singe importante. Aceste teste ajuta la diferentierea pericarditei cronice fata de alte afectiuni asemanatoare. Se poate efectua o biopsie pentru a determina cauza pericarditei (tuberculoza) . Se va preleva o mostra din pericard prin chirurgie exploratorie si va fi examinata la microscop.
Tratamentul poate viza cauzele pericarditei cronice lichidiene, cind acesta este posibil. Daca functia cardiaca este in parametri normali, se va aborda o terapie conservatoare. Daca se suspecteaza o infectie ca factor etiologic se va efectua un drenaj pericardic sub protectie antibiotica. Bolnavii cu pericardita constrictiva cronica se indica repausul la pat, restrictia sodata si diuretice, pentru a ameliora simptomele. Totusi in acest caz singurul tratament curativ este excizia pericardului. Chirurgia vindeca aproximativ 85% dintre cazuri. Deoarece riscul de deces prin interventie chirurgicala este de 5-15%, majoritatea indicatiilor sunt pentru persoanele cu simptomatologie severa si afectarea calitatii vietii. Interventiile chirurgicale nu sunt efectuate in stadiile initiale ale bolii, inainte de a apare simptomele importante si nici in stadiile tardive, atunci cind simptomatologia apare si la repaus.
Patogenie
Pericardul normal este format din doua foite: cea fibroasa-parietala si cea mezoteliala-viscerala. De obicei intre cele doua foite exista un lichid-ultrafiltrat de plasma, in cantitate de 50 ml, care nu permite frictiunea dintre acestea.
Formele acute si subacute ale pericarditei se pot manifesta prin depunerea de fibrina sau acumularea de lichid. Depunerea de fibrina conduce la organizarea pericardica, aparitia de cicatrice fibrotice cronice si calcificare, cel mai frecvent implicind pericardul parietal.
Pericardul fibrozat (calcifiat) limiteaza umplerea diastolica a tuturor camerelor inimii. In protodiastola, cind volumul intracardiac este mai mic decit limitarea impusa de sacul pericardic, umplerea nu este jenata si se produce foarte rapid deoarece presiunea venoasa centrala este mai mare decit normalul. Ea este stopata brusc in momentul cind cordul atinge limitele sacului inextensibil, curba presiunii intraventriculare inregistrind aspectul tipic „deep-platou”.
Inspirul nu mai creste aportul de singe la cordul drept, iar cresterea capacitantei vasculare pulmonare poate chiar reduce aportul de singe catre cordul sting (puls paradoxal) .
Drept consecinta, volumul ejectata/sistola scade, iar debitul cardiac/minut se reduce in ciuda tahicardiei compensatorii. Presiunea venoasa sistemica creste. Initial mentine umplerea diastolica, dar ulterior apare staza retrograda cu ascita si edeme.
Functia sistolica va fi deprimata (de obicei tardiv) consecutiv fibrozei miocardice invadante, ischemiei (prin compresia extrinseca a coronarelor) si atrofiei miocardice, de aceea pericardiotomia nu trebuie aminata prea mult.
Consecutiv cresterii prresiunii sistemice si blocarii drenajului limfatic al intestinului subtire apare o enteropatie cu pierdere de proteine, cu hipoproteinemie/hipoalbuminemie si accentuarea edemelor.
Cauze
Semne si simptome
Diagnostic
Tratament |