Circulatia sangelui

Circulatia sangelui reprezinta deplasarea sangelui de la inima, la tesuturi si inapoi prin vase inchise, al caror ansamblu constituie aparatul circulator sanguin. Organul propulsor, inima, pune in miscare masa sanguina, iar pe de alta, parte dintr-o serie de vase, artere, care conduc sangele de la inima in diferitele parti ale organismului, vene, care readuc sangele la inima si capilare - interpuse intre artere si vene, sub forma unei retele fine de canale la nivelul carora se petrec fenomenele de schimburi dintre singe si tesuturi. Circulatia sangelui se face in doua sisteme distincte: circulatia mare si cea mica. Circulatia sangelui mare porneste din ventriculul stang al inimii, de unde sangele este propulsat in aorta artera principal — din care ajunge prin ramificatii arteriale in toate organele si tesuturile corpului. La nivelul tesuturilor, prin capilare, sangele cedeaza oxigenul si substantele nutritive aduse, se incarca cu bioxidul de carbon si deseurile rezultate din metabolism! Din capilare, sangele trece mai departe, prin vene, care se aduna, in doua vene mari, vena cava inferioara si superioara, ambele se varsa in auriculul drept, al inimii, unde se termina circulatia mare - ca un cere inchis. Sangele ajuns in auriculul drept, trece prin orificiul tricuspidal al inimii in ventriculul drept, din care porneste circulatia mica, prin artera pulmonara plamani, capilarele sanguine raspandite in parenchimul pulmonar. In capilarele pulmonare, sangele cedeaza bioxidul de carbon adus, se incarca cu oxigen, pe care-l transporta prin vene pana la auriculul stang al inimii, punctul terminal al circulatiei mici. Din auriculul stang sangele trece prin orificiul bicuspidal in ventriculul stang, de unde incepe din nou circulatia, mare. In circulatia sangelui trebuie considerate: suprafata de contact a sangelui cu peretii vaselor, presiunea si viteza sangelui in diferitele parti ale aparatului circulator. Presiunea sangelui e determinata de activitatea inimii si de starea de elasticitate a arterelor. La inceputul arborelui circulator, deci in aorte, presiunea este intre 50 — 70 mm Hg - presiunea minima sau diastolica) si 120—140 mm Hg - presiunea maxima sau sistolica; scaderea presiunii in circulatia sangelui este data de frecarea tot mai mare a sangelui de peretii vaselor, a caror suprafata creste inspre capilare ,suprafata interna a acestora e cel putin de 1000 ori mai mare decat a aortei; din acest motiv, la nivelul capilarelor presiunea scade pina la 0,4 mm Hg, permitand schimbarea principiilor alimentare, a gazelor, etc. Intre sange si tesuturi; chiar si in vene scade presiunea sangelui, ajungand la nivelul venei cave sa fie chiar negativa; viteza sangelui creste de la capilare spre vene, ajungand la varsarea lui in cave sa fie aproape de cea din aorta 39 cm/sec. Diferenta se datoreste faptului ca diametrul venei cave este cu ceva mai mare decat a aortei. Variatia celor trei elemente: suprafata de contact, frecarea sangelui de pereti si diametral vasului, constituie factorii care ne permit sa intelegem vanatia presiunii si vitezei sangelui, in lungul arborelui vascular. Dupa unii autori, circulatia coronariana ar reprezenta a treia varianta de circulatie, care asigura oxigenul si nutritia necesara musculaturii inimii, fiind constituita din artere coronariene, retea capilara si venele coronariene.