Nicotina este un alcaloid toxic cu nucleu piridinic ce se gaseste in cantitati mari in frunzele de Nicotiana Tabacum (tutun) si speciile de Equisetum (coada calului). Nicotina este un lichid incolor, sau slab galbui. In doze mici este un excitant al ganglionilor vegetativi si al sistemului nervos central. In doze mari este un toxic puternic: paralizeaza musculatura striata, ganglionii vegetativi precum si parti ale sistemului nervos central. Se utilizeaza in biologie si medicina experimentala, iar sub forma de sulfat (nicodust) se utilizeaza ca insecticid.
|