Ureche

Urechea este organul auzului (care percepe sunetele). Este alcatuit din: 1) urechea externa, sau pavilionul urechii (colectoare); 2) ureche mijlocie (transmitatoare); 3) urechea interna (perceptoare de sunete). La multe animale pavilionul e mobil (cai, zebra, elefant) si poate fi indreptat spre directia sunetului, care astfel condus prin conductul auditiv extern (ferit prin peri, ca sa nu intre corpuri solide mici si prin secretia de sebum cerumen, care sa le fixeze si sa le elimine spre exterior), la timpan. Acesta e alcatuit din fibre elastice radiare si circulare care dau o membrana cu tensiune foarte variabila, cu care orice frecventa intre 20 si 20.000 Hz/sec. isi gaseste o zona, de vibratie. Prin ajutorul osisoarelor din urechea medie (nicovala, ciocan, scarita), lipite pe partea interna a timpanului, vibratia este transmisa la membrana ferestrei ovale, care pune in vibratie lichidul din canalul timpanic al melcului (rampa timpanica). Vibratiile se conduc in lungul acestui canal pana la varful lui (helicotrema) si apoi prin canalul (rampa) vestibular vibratiile ajung la fereastra rotunda prin care ele se pierd in spatiul urechii mijlocii care comunica prin trompa lui Eustache cu faringele. Dar in canalul cochlear al urechii interne vibratiile determina prin rezonanta intrarea in vibratie a acelor fibre transversale din membrana bazala a organului Corti, care au o lungime si tensiune corespunzatoare cu numarul de vibratii sonore. Astfel, o parte din organul lui Corti vibreaza iar cilii celulelor Corti se lovesc de membrana tectoria in acelasi ritm ca si a vibratiei sonore, determinand in aceste celule o serie de excitatii mecanice, care se transmit prin dendritele celulelor nervoase din ganglionul lui Corti, la nucleul acustic din bulb si de aici in zona auditiva a lobului temporal, unde se gaseste proiectia corticala a auzului si unde influxurile nervoase se transforma in senzatie sonora. Dat fiind ca avem doua urechi putem, prin diferenta de vibratii, sa determinam directia sunetului, cat si intensitatea si complexitatea lui. Vocea omului are vibratii intre 200 si 4000 Hz/sec. Intensitatea sunetului se masoara, in decibeli. Soapta omului are o intensitate de 5-10 dB, vorba curenta de 20-40 dB, strigatul de 60 dB, o orchestra fortissimo de 80-100 dB, iar explozia unui tun de mare calibru -120 dB. Masurand perceptia sonora in functie de vibratii si intensitate se obtin audiogramele. Oamenii care traiesc in mediu foarte zgomotos (cazangii, aviatorii) au partea din melc, corespunzatoare sunetelor respective, distrusa si nu mai percep acele sunete. Bolile urechii: urechea se poate imbolnavi in oricare din segmentele ei. Bolile urechii externe, cu toate simptomele (durere marcata, surditate pronuntata) nu sunt grave si nu produc complicatii. Cele mai frecvente sunt: furunculul si eczemele conductului auditiv extern, corpii straini inclavati in conduct, dop de ceara, etc. Cele ale urechii mijlocii, de obicei, sunt inflamatii catarale, sau purulente, care dupa un decurs pot fi acute, sau cronice. Cele catarale sunt insotite de tulburari auditive, usoara, durere si febra. In general este urmarea unei viroze a cailor respiratorii superioare. Otitele medii acute purulente sunt caracterizate prin dureri auriculare violente, surditate pronuntata, febra, iar dupa un timp mai mult, sau mai putin indelungat, dupa, perforatia membranei timpanice, apare scurgere auriculara, purulenta. Sunt de o gravitate deosebita otitele medii acute ce insotesc unele boli infectioase (scarlatina, gripa etc.). Otitele medii supurative cronice sunt acompaniate de scurgere auriculara purulenta indelungata, (uneori toata, viata), unori de hipoacuzie, la care se asociaza, in caz de reancalzire, dureri si febra. Gravitatea consta in complicatiile ce le poate da (labirintita, meningita, abces, cerebral sau cerebelos, tromboflebita a sinusului lateral etc.), dintre care unele reprezinta pericol grav din punct de vedere vital. Punctul de plecare a infectiei, de obicei, se afla in cavitatea nazala sau faringiana, la copii: hipertrofia amigdalelor palatine, vegetatii adenoide; la adulti deviatie de sept, polipi nazali, hipertrofia de cornete etc. de aceea este indicata asanarea lor. Bolile urechii interne pot fi multiple. Simptomele constau din tulburari ale organului auditiv, aparatului vestibular (organul echilibrului). In consecinta tabloul clinic este dominat de tulburari auditive, insotite de vertije, cu caracter rotator si nistagm (batai ritmice ale globului ocular). Bolile de la acest nivel pot avea originea in urechea medie sau pot fi infectii propagate pe cale sanguina pana la urechea interna. Alte boli de la acest nivel sunt traumatismele interne, arteroscleroza, sau osteoscleroza, diferite alte surditati de origine virotica, precum si infectiile sifilitice ale urechii interne. Tumorile maligne ale urechii sunt relativ rare.