ASCARIDIOZA

Ascaridioza reprezinta o boala parazitara frecventa determinata de un parazit din clasa nematodelor. Agentul etiologic este Ascaris lumbricoides, parazit de localizare intestinala , din genul Ascaris, familia Ascarididae, clasa Nematoda. Boala are o repartitie universala. Este mai frecventa in regiunile tropicale (70-90 %), in special la copii. Se apreciaza ca si astazi aproape un sfert din populatia pamantului este purtatoare de ascarizi. Pe langa cazuri de ascaridioza asimptomatice, exista o proportie relativ ridicata de bolnavi la care parazitii prezenti in organism se insotesc cu unele manifestari clinice, atat in faza pulmonara (de invazie), cat si in cea digestiva care urmeaza, determinata de parazitii adulti (faza intestinala). In faza pulmonara, trecerea larvelor prin plamani determina, pe cale alergica sindromul leffer, o pneumonie euzinofilica, intalnita si in unele boli parazitare (sau neparazitare). Uneori acest infiltrat pulmonar temporar (insotit si de eozinofilie ridicata) poate trece neobservat, bolnavul ignorand niste manifestari pulmonare usoare, care dispar de la sine destul de repede. Alteori, asemenea determinari pulmonare dureaza ceva mai mult, bolnavii plangandu-se de oboseala, inapetenta, dureri toracice si o senzatie de iritatie in caile respiratorii. Relativ frecvent, atat la copii, cat si la adulti se inregistreaza tuse uscata, tenace, obositoare, iar examenul obiectiv poate pune in evidenta in aria toracica, zone de submatitate, uneori un murmur vezicular, si mai rar, frecaturi pleurale. Imaginile radiologice sunt mai frecvent localizate in zonele periferice ale plamanilor si mai rar in etajele mijlocii sau la baze. Uneori sunt rotunde sau ovalare, alteori sunt difuze si cu contururi estompate. Caracteristica principala a acestor infiltrate este labilitatea lor. Apar brusc si dispar de obicei, in cateva zile, fara urme, dar frecvent pot recidiva. Cand infiltratele pulmonare sunt pe cale de rezorbtie apare, de obicei, si eozinofilia sanguina. Eozinofilia sanguina din ascaridioza, urmand curba lui Lavier, se urca brusc si ajunge la o proportie de 40-50 % (rareori mai mult). Dupa atingerea acestui varf si dupa o mentinere in platou de 6-8 zile, eozinofilia coboara lent si se mentine la valori moderat crescute (16-12 %) si in cursul evolutiei ascarizilor in intestin. O eozinofilie cu asemenea valori se intalneste la aproximativ 50-60 % din cazuri, cealalta parte a cazurilor evoluand, de regula, cu un numar normal de eozinofile. Locul eozinofiliei in ascaridioza: rezulta din comparatia cu neparaziti sau cu cea intalnita in geardioza; daca la neparaziti media eozinofiliei a fost de 1,87 si abaterea standard de 1,06, la cateva sute de bolnavi cu giardioza aceasta a fost de 4.35 si abaterea standard de 3,60 g. Intr-un lot asemanator de infestati cu ascarizi media a fost de 5,67 si abaterea standard de 3,86. Eozinofilia in ascaridioza se poate insoti si de o leococitoza de pana la 12000 leucocite mm/c. In sindromu Leffler este si o eozinofilie locala pulmonara foarte importanta. In infectiile reduse sindromul Leffler se insoteste de o stare subfebrila. In infestarile mai mari, cand are loc si o extravagare de sange in alveole, tabloul clinic se agraveaza. Temperatura poate trece de 38C, apar hemoptiziile, tusea se intensifica, iar respiratia devine superficiala si neregulata. Boala lua caracterul unei bronhopneumonii sau al unei pneumonii verminoase cu densificarea de teritorii pulmonare si cu supraadaugare de infectii bacteriene. Faza urmatoare, intestinala, incepe cu aparitia si evolutia in intestin a parazitilor adulti. Uneori, ascaridioza in faza intestinala, ca si cea din faza pulmonara, poate sa evolueze aproape complet asimptomatic. Proportia unor asemenea cazuri latente, subclinice, sau de purtatori sanatosi de ascarizi se poate ridica pana la peste 30% din cazuri. De cele mai multe ori insa, ascaridioza intestinala se insoteste de manifestari clinice numeroase si variate, din care unele fac parte din simptomatologia digestiva (intestinala), iar altele determinate la distanta pe cale toxico-alergica fac parte din simptomatologia extradigestiva sau generala a ascaridiozei. In cadrul simptomatologiei digestive primul semn clinic pe care il acuza cei infestati sunt durerile abdominale uneori mai usoare si cu caracter generalizat, alteori, din contra, violente, capatand caracter de crampe sau colici. In unele cazuri, mai ales la copii, durerile apar in jurul ombilicului, in unele cazuri sunt localizate in epigastru si capata caracter pseudoulceros, in fosa iliaca dreapta, imitand o apendicita, sau in hipocondrul drept, cand fac sa te gandesti la o suferinta hepato-biliara. Durerile se pot insoti de balonari si de un abdomen destins de volum. Unii bolnavi se plang de lipsa poftei de mancare, in timp ce altii prezinta chiar bulemie, desialoree, de gust sarat in gura, greturi sau varsaturi. O diaree mai usoara sau chiar mai grava, uneori cu scaune muco-sanguinolente poate fi intalnita la unii copii infestati. In unele cazuri tulburarile de transzit intestinal din ascaridioza, alaturi de actiune de inhibare a unor fermenti digestivi sau de iritatie intestinala, pot duce la procesele de maldigestie si malabsorbtie. Simptomatologia extradigestiva determinata pe cale toxico alergica ocupa un loc important in patologia ascaridiozei, ca si a altor parazitoze de localizare intestinala. Printre manifestarile determinate pe cale alergica unele sunt digestive, iar altele respiratorii, cutanate, hematologice sau nervoase. Spasmele intestinale care stau la originea fenomenelor oclusive sau suboclusive, care apar drept complicatii in unele cazuri de ascaridioza par sa fie determinate pe cale alergica. Ca manifestari respiratorii determinate pe cale alergica sunt: tusea, rinitele si unele bronsite astmatice. Dintre manifestarile cutanate alergice fac parte pruritul anal, mai cu seama nazal, urticaria, unele exeme sau endemul Quinque. Tot pe cale alergica sau toxico-alergica sunt determinate si manifestari ca, oboseala, cefaleea, insomnia, ametelile, starile de neliniste sau scaderea capacitatii intelectuale. In cazuri rare se intalnesc si manifestari neurologice, care simuleaza epilepsia sau meningita. Boala poate evolua si cu unele manifestari hematologice, din care, pe langa eozinofilie, mai fac parte si starile anemice, trombocitopenia si leucocitoza, la producerea carora sta cel putin in parte, si un mecanism toxico alergic. Un loc si mai important in patologie revine si complicatiilor intestinale sau extraintestinale determinate de paraziti din cauza tendintelor de a rataci prin organism. Complicatiile intestinale pot avea caracter medical sau chirurgical. Complicatiile medicale apar in ascaridioza gravidei, mamei sau a sugarului, iar altele rezulta din agravarea unor afectiuni microbiene sau virotice sub influenta unei ascaridioze prezente. Complicatiile intestinale cu caracter chirurgical sunt prezente, in primul rand, de ocluziile sau subocluziile pe care le determina ascarizii. Complicatiile extraintestinale cu caracter chirurgical incep cu apendicita ascaridiana si continua cu trecerea prin peretele intestinal sau suturile chirurgicale si cu posibilitatea pe care o au ascarizii de a patrunde in diferite organe (ficat, vezica biliara, caile aparatului respirator, pancreas etc.). Ajunsi in asemenea organe, ascarizii, datorita si rolului lor bacterifer, se pot face raspunzatori de complicatii foarte grave: pe langa procese supurative locale (abcese colangite, peritonite etc.) pot determina hemoragii, gangrene sau necroze. In organismul uman, ascarizii traiesc numai unu sau doi ani; neadaptati au permanent tendinta de a parasi intestinul, asa incat ajung frecvent sa fie eliminati spontan pe cai obisnuite sau neobisnuite. Aparitia insa a complicatiilor intestinale sau extraintestinale dau acestei parazitoze o greutate deosebita in patologia omului. Diagnosticul ascaridiozei rezulta in mod obisnuit din identificarea microscopica a oualor caracteristice ale parazitului. Ouale fecundate apar la microscop atunci cand in intestin nu sunt decat femele. Cand parazitoza este data numai de masculi, examenele parazitologice se mentin negative. Faza intestinala parazitii adulti pot fi semnalati la examene radiologice baritale ale tubului digestiv. Ascarizii absorband substanta opaca devin usor vizibili la examenele radioscopice. Eliminarea spontana pe o cale sau alta a unui singur ascarid mascul poate sa insemne ca in intestin nu se gasesc altii. De aceea, in asemenea cazuri, rezultatele examenelor microscopice sunt si raman in mod constant negative. Spre un diagnostic probabil de ascardioza ne poate indrepta si o eozinofilie sanguine prezenta. Prin complicatiiile ei ascaridioza ridica probleme dificile de diagnostic diferential. In asemenea cazuri ar fi de folos reactiile imunologice (imunoelectrofaza, hemaglutinarea, ELSA etc), care nu sunt destul de specifice si nu au intrat in practica. Tratamentul implia prepararea de santonina, hexilrezorcina, Ascaridol, larg folosite. Pana nu de mult au fost inlocuite de derivatii de piperazina, tetramisol, pamoatul de Pyrantel, Mebendazol sau Albendazol (Zentel). Derivatii de piperazina, in solutie, sub forma de hidrat de piperazina (Nematocton), citrat de adipat de piperazina sau Nematocton tablete, sebacet de piperazina (Nematorazina) etc. Au fost primele prepatate care au luat locul santoninei. Se administreaza in tratamente mai prelungite si actioneaza prin paralizarea parazitilor, fiind astfel vermifuge. Tetramizolul (Decaris, Solaskil), derivat aminotiazolic actioneaza asupra ascarizilor prin perturbarea metabolismului carbohidratilor. Are actiune rapida: se administraeza intr-o singura priza, eventual repetata la 7 zile. Pamoatul de pyrantol (Combantrinul), derivat de pirimidina actioneaza paralizand parazitii. Se administreaza in priza unica. Mebendazolul (Vermox), derivat de benzimidazol actioneaza asupra parazitilor impiedicandu-i sa foloseasca glucoza. Albendazole(Zentel) se administreaza in doza unica si are o eficienta din cele mai ridicate. Cele mai frecvent folosite sunt Vermoxul in doza, la adult, de 2 tablete/zi si Decarisul in doza unica, tabl. de 150 mg la adulti si de 50mg la copii. Omul bolnav sau purtatorul sanatos de ascarizi, in organismul caruia evolueaza exemplare adulte de ambele sexe si care elimina, prin dejectii, permanent sau cu intermitente ouale fecundate ale parazitului, constituie sursa de infectie a bolii. Ouale eliminate o data cu materiile fecale nu sunt embrionate si nu sunt infectioase. Evolutia lor, pna la stadiul de oua infectioase (embrionate) se face in mediul extern, pe pamant (geoheminti). Raspandirea oualor pe sol, in apa sau pe alimente este favorizata de folosirea materiilor fecale inactivate ca ingrasamant pentru gradinile de zarzavat sau de utilizarea apei raurilor helmintizate la irigare. La raspandirea oualor mai pot contribui mustele, curentii de aer etc. Infestarea omului se face prin alimente (zarzavaturi, legume, fructe) sau mai rar prin apa in care au ajuns ouale embrionate ale parazitului; este posibila si infestarea pe cale congenitala. Depistarea celor paraziti si tratarea lor trebuie urmata de inactivarea produselor eliminate si de controlul eficientei preparatelor administrate. Tot in scop profilactic se recomanda dehelmintizarea apelor poluate ale raurilor, inactivarea dejectiilor umane inaintea folosirii lor ca ingrasamant, dehelmintizarea terenurilor de joaca ale copiilor si desmustizarii in zezonul cald. Tot asa de indicate sunt intretinerea igienica a mainilor, spalarea intensa a fructelor si zarzavaturilor si educatia sanitara a populatiei.