PNEUMOCISTOZA

Pneumocistoza este o  boala parazitara determinata de un protozoar oportunist, Pneumocystis Carinii, insotita de fenomene pulmonare, acute sau subacute. Se intalneste la sugarii prematuri sau distroiici sau la adultii cu deficiente imunologice. Agentul etiologic este Pneumocystis Carinii, un protozoar mic, cu Ioc inca neprecizat in sistematica. Se prezinta sub forma vegetativa de troiozoid si sub forma chistica sau prechistica de trecere (si Pneumoeystis Carinii). Boala are o repartitie universala. Pe langa cazurile aparute dupa 1950 in Europa Cen­trala, cazuri izolate sau mici focare epidemice au fost inregistrate si în alte parti ale lumii. Boala este mai frecventa la sugarii de pana la 2 — 3 luni, dar si la copii pre­maturi sau malnutriti de pana la 2 — 3 ani. Pneumocistoza se intalneste si la adultii cu deficite imuno­logice congenitale sau dobandite, fiind con­siderata astazi ca cea mai comuna infectie oportunista. Pneumocistoza este mai frecventa de cand si cazurile de AIDS s-au inmultit. Dupa o perioada de incubatie de 3 — 5 saptamani boala incepe de obicei lent, insidios, instalandu-se treptat, pe nesimtite. Copilul bolnav devine apatic, inapetent, pierde in greutate si apar greturile, varsaturile si uneori diareea. Dupa cel mult 1—2 saptamani, odata cu o febra de cel mult 38°C, apar fenomenele pulmonare care evolueaza cu tuse nepro­ductiva, uneori chintoasa si cu timbru meta­lic, in alte cazuri, debutul bolii este brusc, in plina stare ele sanatate, aparenta, putind lua o infatisare grava, cu fenomene pulmo­nare, care constau din tahipnee, dispnee si cianoza. Perioada de stare a bolii, care uneori poate dura destul de mult, este net dominata de asemenea fenomene respiratorii, care ia 40,5 % din cazuri evolueaza fara febra. Umplerea alveolelor si bronhiolelor cu exudatul spumos parazitar si ingrosarea septurilor interalveolare prin infiltrat celular duc la asfixie si la exitus in 60—80% din cazuri. Pneumocistoza poate rezulta din datele epidemiologice (frecventa mai mare a bolii la sugarii distrofici sau la cei compromisi imunologic), datele clinice (absenta semnelor pulmonare steta custi ce din formele „pure" de boala) sau din decelarea parazitului prin: identificarea acestuia in sputa, aspirat laringotraheal, lavaj bronhoalveolar, periaj bronsic, amprenta pulmonara, biopsie transbronhiala sau biopsie pulmonara. Din pro­dusele prelevate se fac frotiuri care dupa coloratie sunt examinate. Tratament: in prezent se apeleaza la Pentamidin Isothionat (Lomidina), Fansidar (Piremetamina + Sulfatoxina) si Cotriiroxazol (Trimeroprim + Sulfametaxazol). Rezultate bune se obtin cu Cotrimoxazol, care este o asociere intre Trimetroprem si Sulfametaxazol. Trimetropriniul se administreaza in doza de 20 mg/kg/ corp, iar sulfametoxazolul 100 mg/kg/corp, in 4 prize, pentru o perioada de 10—14 zile. Tratamentul etiologic trebuie completat si cu tratamentul patogenic si simptomatic.  Principalul rezervor de infectie este omul bolnav sau purtatorul sanatos . Parazitul a mai fost semnalat si la sobolani, caine, pisica, porc si alte animale. Transmiterea de la parazitati la sanatosi se face pe cale aeriana sau aerodigestiva. Boala apare mai frecvent printre cei care pentru diferite afectiuni grave au facut trata­mente prelungite cu corticoizi sau anti­biotice. Ca infectie oportunista, afecteaza intr-o proportie ridicata bolnavii cu A.I.D.S. Prevenirea impotriva rezervorului de infectie, masurile trebuie sa vizeze depistarea celor bolnavi si tratarea lor. Impotriva cailor de transmitere se recomanda dezinfectia periodica a incaperilor in care-si petrec timpul copiii, iar pentru protectia masei receptive se recomanda supravegherea atenta a sugarilor si copiilor prematuri. De o supraveghere asemanatoare trebuie sa se bucure si adultii cu casexii avansate sau care au facut trata­mente prelungite cu cortizon, tuberculostatice sau antibiotice.