Hiperhidroza (transpiratie excesiva)
Descriere Hiperhidroza :
Hiperhidroza se caracterizeaza printr-o evidentiere anormala si aparent inexplicabila a transpiratiei, in diferite zone ale corpului. Unele tipuri de hiperhidroze pot reprezenta simptome ale unor boli sau afectiuni.
Cauze Hiperhidroza :
- Boli febrile (cresterea temperaturii corpului peste 37°) insotite si de alte semne si simptome caracteristice, in functie de particularitatile afectiunii.
- Transpiratii nocturne (TBC pulmonar, bronsite, reumatism, cardiopatii).
- Dezechilibre neuro-endocrine: menopauza, ca urmare a hiperexcitabilitatii neuro-vegetative (transpiratiile sunt abundente si insotite de valuri de caldura). La tinerii cu tulburari vegetative, mai emotivi, pot aparea transpiratii ale fetei, palmei, plantelor (talpa picioarelor).
- Transpiratii reci, in criza de angina pectorala, colica renala, biliara, stari nervoase, frica, oboseala, efort intelectual intens, fiind localizate mai ales pe frunte, palme si plante.
- Aparitia brusca a hiperhidrozei reprezinta un semnal de alarma - putand aparea in infarct miocardic, intoxicatii, hemoragii abundente, rau de mare, coma hipoglicemica la bolnavii diabetici, cresterile bruste ale valorilor tensiunii arteriale.
- Hiperhidroza cu localizari particulare, de exemplu in rahitism, la copii fiind localizata in regiunea fruntii, a cefei si aripioarele nasului. In hipertiroidie localizarea este pe fata palmara a mainilor si regiunea capului. In boli organice ale sistemului nervos (accident vascular cu hemiplegie; hiperhidroza se intalneste de regula pe partea paralizata).
- Micozele (ciupercile pielii) sunt asociate cu hiperhidroza si miros neplacut.
|