bolile intestinului

DUODENITELE
Definitie: duodenita consta in inflamatia acuta sau cronica a mucoasei duodenale si, cel mai adesea, este asociata cu gastrita sau cu o jejunita. Etiologie: duodenitele pot fi provocate de mai multi factori. Duodenitele acute cunosc cauze toxice - exogene si endogene - si cauze infectioase. Duodenitele cronice sunt provocate de: infestari cu paraziti cu sediul in duoden, infectii microbiene atenuate, intretinute de o vezicula biliara infectata; procese alergice, intoxicatii cu alcool, staza duodenala, afectiuni endocrine. Anatomie patologica: duodenitele pot prezenta varietati anatomopatologice (superficiale, interstitiala, atrofica). La examenul macroscopic se constata o mucoasa hiperemiata, cu pliurile usor tumefiate; in formele atrofice apare o suprafata neteda, transparenta, albicioasa, cu pliurile sterse. Simptomatologie: duodenita acuta izolata este extrem de rara; de regula este asociata: gastroduodenita acuta, gastroduodenoenterocolita acuta. Simptomatologia ei se confunda aceste cazuri cu aceea a afectiunilor asociate. De foarte multe ori, duodenita cronica preceda sau insoteste ulcerul duodenal si se manifesta prin dureri in epigastru, paraombilical drept sau in hipocondrul drept si cu scnzatie de arsuri, care apar la un interval dupa mese si sunt atenuate prin ingestia de lapte sau de alcaline; tulburarile acestea nu au periodicitate, aparitia lor insemnand aparitia ulcerului. Semnele proprii duodenitei sunt grcata, inapetenta, senzatia de varsatura, astenia, cefalcea, iritabilitatea, uneori scaderea in greutate. La examenul obiectiv se constata limba saburala si dureri la presiune in epigastru si paraombilical drept. Tubajul duodenal ne da unele indicatii de inflamatie duodenala: sonda patrunde cu greutate in duoden si de multe ori este aruncata inapoi in stomac. Lichidul duodenal este tulbure, floconos, cu mucus; la microscop se vad multe celule epiteliale, leucocite si, uncor, lamblii. Examenul radiologic: mucoasa aparc cu pliuri largite si neregulate, cu aspect polipoidal, de fagure de miere; exista motricitate: hipertonie, spasme, hipotonie, staza; bulbul poate avea un contur neregulat. Evolulia duodenitelor acute este de obicei spre vindecare, prin instituirea la timp a tratamentului. Duodenitele cronice au o evolutie lunga, cu dureri permanente, cu scurte perioade de liniste. Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe semnele clinice si este confirmat cu ajutorul radiografiei. La diagnosticul duodenitei trebuie sa se aiba in vedere suferintele organelor vecine si sa se precizeze boala originara. Diagnosticul se bazeaza pe un sindrom clinic polimorf, acut sau clonic, care apare mai frecvent in infectii sau intoxicatii, agresiuni toxice, alimentare, abuzuri alcoolice, tabagism, ingiena alimentara defectuoasa, stressuri, parazitoze, ciroza si insuficienta cardiaca. Duodenita se asociaza frecvent unei componente gastritice, cand domina varsaturile si enteritice, cand domina diareea. Este mai frecventa la femei de 30 - 40 ani. Durerile simuleaza ulcerul, dar periodicitatea este diferita. Adeseori sunt prezente: inapetenta, varsaturi alimentare, greturi, balonari postprandiale neregulate, exacerbate in perioade de 2-3 zile. Sucul duodenal este tulbure sau floconos, uneori hemoragic. Examenul radiologic si endoscopic precizeaza diagnosticul. Diagnosticul diferential trebuie facut, in primul rand, cu ulcerul duodenal; nu trebuie pierdut din vedere faptul ca ulcerul postbulbar nu este atat de rar pe cat se credea. Duodenita mai trebuie deosebita de gastritc, colecistite, pancreatite, diverticulite. Tratament profilactic: se impune pastrarea unei corecte igiene alimentare si tratarea corecta si la timp a bolilor care pot duce la duodenita. Tratamentul curativ va fi igieno-dietetic, ca in boala ulceroasa. In duodenita acuta, dicta va fi aceeasi ca in gastroduodenita acuta, respectiv, gastroenterocolita acuta. Tratamentul medicamentos va fi acelasi ca in boala ulceroasa: alcalinizare prelungita, pansamente, sedative. Pentru parazitozele depistate, se va face tratamentul antiparazitar. In unele situatii, cand se constata infectii, se va recurge la antibiotice. Vor fi tratate totdeauna si suferintele organelor vecine: colecist, pancreas.
 ENTERITELE
Definitie: enterita este o inflamatie - fie partiala (jejunita, ileita), fie in totalitate  a intestinului subtire. Poate fi acuta sau cronica. Etiopatogenie: enteritele sunt provocate uneori de tulburari functional, ca urmare a unor dereglari nervoase corticosubcorticale. Enteritele primitive pot fi de natura infectioasa sau pot fi determinate de toxice exogene (arsen, plumb, medicamente) sau endogene (uremie). Parazitozele intestinale pot fi responsabile de procese enteritice. De cele mai multe ori, enteritele sunt secundare unor afectiuni la nivelul stomacului si al duodenului sau al glandelor anexe: ficat, pancreas. In geneza lor contribuie dismicrobismul postantibiotic, fungi sau parazitoze, deficiente enzimatice, alcoolul, factori imunologici cu components genetica, cauzei atrogene etc. Anatomie patologica: in enterite sunt cuprinse de procesul inflamator mucoasa si submucoasa. Mucoasa este rosie, cu edem si acoperita de mult mucus. In procesele persistente este interesata si seroasa. Simptomatologie: enteritele acute, care sunt rareori limitate la intestinul subtire, vor fi descrise in cadrul Enterocolitei acute. Enterita cronica se manifesta prin dureri abdominale surde, care din cand in cand pot fi exacerbate, luand caracterul unor colici. Abdomenul este balonat, se aud zgomote hidroaerice. Bolnavul mai poate prezenta scadere a poftei de mancare, greturi si varsaturi. La inceput, scaunele sunt de aspect normal, apoi incep sa apara scaune diareice, pastoase, moi, de culoare deschisa si amestecate cu mucus. Numarul scaunelor este de doua pana la cinci pe zi. In enterite mai apar si manifestari la distanta: senzatie de caldura, transpiratii, congestie a fetei, ameteli, lipotimii. Examenul abdomenului poate arata meteorism si dureri la palpare in regiunea periombilicala; examenul coprologic, care este foarte important, evidentiaza in general un continut bogat in grasimi, iar examenul secretiei gastrice, examenul bilei, cercetarea fermentilor pancreatici aduc clarificari pentru diagnosticul etiologie. De asemenea se pot face investigate cu izotopi radioactivi, tubaj intestinal, endobiopsii intestinale, cercetari enzimatice. Examenul radiologic cu pranz baritat fractionat (Pansdorff) pune in evidenta o evacuare rapida a intestinului subtire, zone de spasticitate sau de hipotonie si, in unele cazuri, modificari ale mucoasei. Evolutia este indelungata; daca boala nu este tratata, tulburarile de maldigestie si de malabsorbtie vor slabi mult bolnavul si acesta va fi expus complicatiilor, avand o rezistenta scazuta. Diagnosticul se pune pe baza datelor clinice si pe examenul coprologic si va fi precizat cu ajutorul datelor oferite de investigatiile amintite. Tratamentul este igieno-dietetic si medicamentos. Se recomanda mese la ore regulate, masticatie buna, ingrijirea dintilor. Dieta va urmari sa elimine alimentele bogate in celuloza, iritantele (condimente, acrituri, sosuri cu rantasuri, conserve, branzeturi fermentate, mezeluri). De obicei laptele nu este suportat. Medicamentele folosite se vor adresa cauzelor care determina boala: acidifiante (acid clorhidric, pepsina), in gastritele anacide; fermenti pancreatici (Triferment, Mexaze), in insuficiente pancreatice. Tratamentul simptomatic va recurge la antispastice si la pansamente intestinale. In cazurile cu etiologie infectioasa se vor prescrie, dupa caz, sulfamide si antibiotice.