despre urina si examenul chimic al acesteia

Ionograma urinara va aprecia capacitatea functionala a rinichiului de a mentine un echilibru stabil al balantei hidroionice. In cele ce urmeaza, redam valorile normale ale electrolitilor urinari:       

Eliminarea acestor electroliti este strans legata de nivelul concentratiei lor serice, de integritatea functionala a filtru glomerular, a celulelor tubulare, de volumul fluidului extra celular, activitatea cortico-suprarenalei, de actiunea diferitilor agenti farmacodinamici etc.

Elementele patologice in urina sunt elementele care, in mod normal, nu se gasesc in urina, aparitia lor putand fi determinata de: leziuni glomerulare (proteine, lipide, hematii etc.), leziuni tubulare (glucoza), afectiuni hepato-biliare (pigmenti si saruri biliare), unele boli de sistem ca mielomul multiplu (albumine Bence-Jones), boli metabolice (glucoza,corpi cetonici etc.), sau datorita aportului exogen al unor substante medicamentoase sau toxice.

Proteinuria (albuminuria)

Proteinuria este prezenta in urina definitiva a unor cantitati de albumine, sau a altor proteine serice. In mod normal, in urina nu se gasesc proteine, prezenta lor semnificand o stare patologica. Se admit totusi cantitati pana la 150 mg/24 ore, care, insa, nu pot fi puse in evidenta cu mijloacele obisnuite de cercetare (albuminurie fiziologica).

Ca mecanism de producere, albuminuria poate sa apara datorita actiunii simultane sau succesive a urmatorilor factori:
• cresterea permeabilitatii membranei glomerulare determinata de leziuni inflamatorii, imunoalergice, de hipoxia renala, tulburari de hemodinamica renala, modificari ale presiunii hidrostatice intraglomerulare, interventia unor factori neuroumorali etc.
• perturbarea mecanismului reabsorbtiei tubulare a proteinelor din urina primitiva prin actiunea unor factori toxici, infectiosi sau alergici care impiedeca transportul activ transtubular (segmentul proximal) al proteinelor;
• modificari ale concentratiei proteinelor serice prin ruperea echilibrului normal al fractiunilor lor componente. Este insa mai plauzibila parerea ca aceste modificari sunt secundare factorului renal, iar din punct de vedere calitativ, electroforeza simultana a sangelui si urinii nu arata diferente de luat in considerare. Sunt, insa, proteine serice anormale cu capacitate de filtrare mai mare si care nu sunt reabsorbite la nivelul tubului renal, ca proteina Bence-Jones din mielomul multiplu, macroglobulinemia Waldenstrom, cirozele hepatice, neoplasmele viscerale.

Dupa originea lor, proteinuriile pot fi: de origine renala (adevarate) si de origine extrarenala (heterogene). La randul lor, albuminuriile renale sunt de ordin medical sau chirurgical. Albuminuriile medicale sunt intalnite in urmatoarele circumstante:

• nefropatii glomerulare (glomerulonefrite difuze acute si cronice, glomerulonefroze), nefropatii tubulare (tubulonefroze), nefropatii interstitiale nepurulente si in scleroze renale secundare. In aceasta categorie de afectiuni cantitatea de albumina in urina poate varia de la cifre joase de 1-2 g% (rinichi de staza, glomerulo-nefrita cronica si scleroza renala) , fiind o albuminurie usoara, pana la cantitati de peste 9 g%, atingand cifre de pana la 60 g% (sindroame nefrotice), denumita aIbuminurie masiva.

O proteinurie importanta, mai mare de 4g/24ore, indica totdeauna o marire accentuata a permeabilitatii glomerulare, consecutiva a unei glomerulopatii difuze. Astfel de proteinurii pot fi provocate de o congestie venoasa renala si de o hipertensiune maligna.

Proteinuria de origine tubulara este reprezentata prin cu cantitatii reduse de albumina, si microglobuline serice si urinare (alfa si gamaglobulina) intalnita mai ales in unele tubulopatii  congenitale (sindromul Fanconi, galactozemia congenitala, diabetul fosfaturic s.a.m.d.). Exista insa si nefropatii fara proteinurie ca si rinichiul polichistic, pielonefrita, leziuni ale vaselor mici si mari renale, nefropatiile hipercalcemice, hipokaliemice, obstructia cailor excretorii, litiaza, malformatiile congenitale si tumorile.