Glomerulonefrozele sunt tot boli ale glomerulilor, in care leziunea intereseaza insa numai un strat din peretele acestora (membrana bazala).
Cauza glomerulonefrozelor este variata. Cel mai des este vorba tot de o infectie streptococica. Glomerulonefrozele pure afecteaza aproape exclusiv copiii.
Tabloul simptomatic este dominat de edeme de tip renal, edeme marcate, care pot invada si cavitatea abdominala si pleurala, realizand tabloul edemelor generalizate (anasarca). Hipertensiunea arteriala si hematuria lipsesc, dar albuminuria si cilindruria sunt mult mai importante decat in glomerulonefrite.
Evolutia este mult mai buna decat a glomerulonefritei cronice, formele pure neevoluand spre insuficienta renala, ci spre vindecare.
Tratamentul se bazeaza pe repaus, dieta cat mai saraca in sare, dar bogata in proteine (lapte si derivate, carne si mai putin oua). Antibioticele grabesc vindecarea, un beneficiu mare pare a fi adus de hormonii corticosteroizi care insa nu trebuie indicati decat de medic. Cand edemele sunt mari, ele pot fi combatute - la avizul medicului - prin medicamente diuretice.
Pielocistitele sunt infectii ale cailor urinare interesand vezica urinara izolat (cistitele) sau concomitent cu bazinetul (pielitele, pielocistitele).
Cauza lor este fie o infectie generala, fie o infectie ascendenta cu punct de plecare genital. Cel mai adesea, ele sunt produse de localizari la acest nivel a microbilor care se gasesc in conditii normale in intestin, mai ales cand acesta este iritat (enterocolite). De regula exista o cauza care favorizeaza fixarea infectiei in caile urinare (iritatie mecanica prin litiaza, stricturi uretrale, congestie a vezicii de natura hormonala - la femei - etc).
Tabloul simptomatic incepe brusc, cu frisoane, febra (39 - 40°), dureri musculare, dureri lombare (lipsesc cand este afectata numai vezica), polakiurie, disurie, tenesme vezicale, dureri la nivelul vezicii urinare, urini tulburi. Cand vezica este puternic congestionata de inflamatie poate aparea urina rosie (hematurie.) Sumarul de urina gaseste leucocite, mucus, uneori hematii, dar nu albumina si cilindri. Functia renala este normala. Din urina se pot identifica microbii, determinandu-se si sensibilitatea lor la antibiotice.
Evolutia bolii este dominata de tendinta la recidive, cu instalarea unor tulburari de mictiune cronice si tendinta la cointeresare a rinichiului in procesul infectios, determinand aparitia pielonefritelor.
Profilaxia se bazeaza pe intretinerea unui tranzit intestinal normal, evitarea frigului si umezelii (deseori factor favorizant important) si, in general, evitarea si tratarea oricarei infectii.
Tratamentul cere repaus la pat in perioada febrila, o dieta care sa excluda alimentele grele, antibiotice dupa antibiograma si vitamine.
Pielonefritele sunt boli inflamatorii ale rinichilor determinate de localizarea microbilor in rinichi, cel mai des colibacili si proteus, alteori stafilococi sau piocianici. Interesarea bazinetului nu este constanta, dar poate aparea oricand in evolutia bolii.
Cauzele sunt cele enumerate in cazul pielocistitelor: septicemii, focare supurate la distanta de rinichi (otite, sinuzite, furuncule) sau deseori tulburari intestinale cu trecerea in circulatie a florei banale din intestin. Ceea ce face ca germenii sa se fixeze pe rinichi este prezenta unei cauze generale (diabet, avitaminoze) sau a unei staze urinare (piatra care jeneaza scurgerea urinii, dilatatii ale bazinetului, adenom de prostata, stricturi uretrale etc.). Afectiunile genitale si ale cailor urinare stau deseori la baza pielonefritelor. Sarcina constituie si ea un factor favorizant.
In formele acute, tabloul clinic este cel descris la pielocistite. Se adauga albuminurie, cilindrurie, cresterea ureei in sange, toate semne de cointeresare renala. In formele cronice, manifestarile de suferinta ale bazinetului si vezicii urinare (durerile lombare, tulburarile de mictiune) nu sunt prezente decat la jumatate din cazuri. Mai adeseori se gasesc semne izolate de suferinta renala: hipertensiune arteriala, poliurie, nicturie, alterarea probelor functionale renale, albuminurie, cilindrurie si prezenta de microbi in urina.
Profilaxia cere indepartarea focarelor de infectie si inlaturarea factorilor favorizanti. Daca in general tratamentul antiinfectios se efectueaza (antibiotice), deseori factorii favorizanti nu sunt tratati, ceea ce face ca vindecarea sa aiba numai un caracter temporar.
Repausul la pat este obligatoriu in tratamentul formelor acute si al puseurilor acute din cursul formelor cronice. Dieta (daca bolnavul nu este in insuficienta renala) se va margini la excluderea alimentelor grele, la crutarea intestinului, dar nu va exclude sarea, care deseori se pierde prin urina acestor bolnavi. Prezenta insuficientei renale pretinde masuri proprii acesteia. Baza tratamentului o constituie antibioticele, administrate conform sensibilitatii germenului cultivat din urina. In formele cronice pot fi necesare cure repetate lunar, luni si ani de zile. Cum s-a spus, tratamentul este incomplet daca nu se rezolva si factorii favorizanti (indepartarea chirurgicala a obstacolului pe caile urinare, tratarea diabetului etc).