tulburari obiective de sensibilitate

TULBURARI OBIECTIVE DE SENSIBILITATE
Tulburarile obiective de sensibilitate nu se intalnesc izolat, ci in contextul unor sindroame complexe, in care apar si tulburari motorii, de echilibru sau senzoriale. Cele mai cunoscute sindroame senzitive sunt urmatoarele:
Sindromul polinevritic: deficit simetric de sensibilitate si motilitate la extremitatea membrelor. Radiculitele sunt caracterizate prin distributii ale tulburarilor de sensibilitate dupa un plan metameric (orizontal pe gat, torace si abdomen, vertical pe membre). Sindromul senzitiv medular: a) de tip global, cu abolirea sensibilitatii sub segmentul lezional (mielite, compresiuni medulare, traumatisme) - se insoteste de paraplegie sau tetraplegie, iar anestezia intereseaza de obicei toate tipurile de sensibilitate; b) de tip disociat, realizand fie tipul siringomielic (abolirea sensibilitati termoalgice), fie tipul tabetic (abolirea sensibilitatii profunde). Sindromul senzitiv talamic: apare in leziunile talamusului si se insoteste de hemihipoestezie superficiala (respectand fata si mai accentuata la membre), hiperpatie (dureri cu caracter de arsura care apar la orice excitare cutanata, chiar atingerea usoara a tegumentului sau aplicarea unui obiect rece), hemianestezie profunda, hemiataxie, hemianopsie. Sindromul senzitiv cortical: in aceasta din urma domina tulburarile de sensibilitate sintetica si discriminativa.
SINDROMUL DE DEFICIT MOTOR
Deficitul motor apare intr-o gama larga de afectiuni, cele mai importantc sindroame anatomo-clinice fiind: sindromul muscular, sindromul de neuron motor periferic, sindroamele hemiplegic, paraplegic si tetraplegic.
SINDROAME MUSCULARE
Dintre acestea, cele mai frecvente sunt urmatoarele: Miopatia este o boala eredofamiliala cu determinism genetic, aparand de obicei in copilarie sau adolescenta, caracterizata prin slabiciune progresiva, atrofii musculare bilaterale si simetrice, interesand in principal muschii de la radacina membrelor. Deficitul motor apare si se accentueaza paralel cu atrofia musculara. Evolutia este lenta si progresiva, ducand la imobilizarea bolnavului la pat. Tratamentul consta in administrarea de Glicocol, vitamine din grupul B si E, Fosfobion, Madiol, fiziotarapie etc. Miotonia este o afectiune de obicei congenitala, caracterizata prin dificultatea de a decontracta muschii. Decontractia se face lent si cu efort. Cand bolnavul executa o miscare, muschii raman contractati cateva secunde. Tulburarea este mai mare dupa repausul muscular si se reduce pe masura ce miscarea se repeta. Apare in copilarie si este mai frecventa la barbati. Muschii sunt uneori proeminenti, dand bolnavului un aspect atletic, dar forta musculara este scazuta. Tratamentul este simptomatic: chinina, procainamida, L. Dopa.
Polimiozita este o inflamatie difuza a muschilor, care poate cuprinde si tegumentele (dermatomiozita) sau nervii invecinati (neuromiozita). Apare la orice varsta, mai frecvent la femei si la tineri. Forma acuta debuteaza cu semne generale infectioase, urmate de prinderea muschilor (dureri, rezistenta dureroasa la palpare), uneori a tegumentelor, edeme, desen venos intarit, inflamatie a mucoaselor si a nervilor (semne de polinevrita); alteori tumefactii articulare dureroase, adenopatie, splenomegalie etc. Evolueaza catre atrofie musculara si cutanata.
Prognosticul este grav, moartea survenind printr-o tulburare cardiaca sau respiratorie. Formele subacute si cronice au o simptomatologie mai putin zgomotoasa, cu evolutie mai indelungata. Tratamentul consta in repaus la pat, mobilizarea activa a membrelor, tratament antiinfectios, corticoterapie, analgezice (Aminofenozona, Acid acetilsalicilic etc.). Miastenia este o afectiune caracterizata prin deficit muscular, cu fatigabilitate musculara, care apare sau se accentueaza la efort. Etiologia este necunoscuta dar se pare ca in producerea ei ar interveni un mecanism imunologic. Boala apare mai frecvent la femei. Debutul este subacut sau insidios, cu slabiciune musculara pe masura ce muschiul se contracta. Tulburarea apare mai frecvent la muschii oculari, ai fetei, limbii, masticatori si ai laringelui. Paraliziile sunt minime dimi-neata, se accentueaza la efort si devin maxime seara. De obicei bolnavii prezinta strabism si diplopie, iar vorbirea este dificila. Este caracteristca imposibilitatea bolnavului de a-si tine capul ridicat. Boala evolueaza cu perioade de agravare si ameliorare. Tratamentul consta in administrarea de Miostin (Prostigmina), efedrina, corticoterapie, vitaminoterapie, timectomie si protezare respiratorie in caz de aparitie a tulburarilor de respiratie (in criza miastenica).
16.2.4.2. SINDROMUL DE NEURON MOTOR PERIFERIC
Calea motorie cuprinde neuronul motor central - care isi are originea in celulele piramidale din regiunea frontala - si neuronul motor periferic - al carui corp celular se afla situat in cornul anterior al maduvei, unde face legatura cu neuronul motor central. Neuronul motor periferic este, dupa cum se stie, calea motorie finala, transmitand muschiului respectiv atat incitatiile motorii ale caii piramidale, cat si pe cele ale caii extrapiramidale. Ansamblul de simptome si semne provocate de leziunea neuronului motor periferic pe traiectul sau medular, radicular sau trunchiular se numeste sindrom de neuron motor periferic. Sindromul apare in leziunea corpului celular sau a fibrelor acestuia. Leziunea poate fi situata deci la nivelul corpului celular (pericarion), in coarnele anterioare ale maduvei (poliomielita, scleroza laterala amiotrofica, siringomielie), si consta in compresiuni tumorale la nivelul radacinii anterioare (radiculite), la nivelul plexurilor nervoase (plexite) sau al nervilor periferici (paralizii izolate - nevrite si paralizii bilaterale si simetrice - polinevrite). Sindromul de neuron motor periferic, cu tulburari de sensibilitate importante, apar si in poliradiculonevrite si in sindromul de coada de cale.
  Lezarea pericarionului (corpul celular al neuronului motor periferic)
Poliomielita anterioara acuta sau maladia Heine Medin este o boala virala care atinge celulele motorii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii, manifestandu-se clinic prin paralizii flaste ale unor grupuri musculare. Survine fie sub forma unor mici epidemii, fie in cazuri sporadice. Apare mai ales vara sau toamna, afectand cu predilectie copii si tineri. Se transmite pe cale digestiva si, secundar, pe care respiratorie. Forma cea mai comuna este forma paralitica. Dupa o incubatie tacuta, boala evolueaza in patru perioade: o prima perioada, infectioasa, cu febra si rinofaringita, cu tulburari digestive (greturi, varsaturi si dureri abdominale); ulterior apare un sindrom meningian (redoare a cefei si contractura membrelor inferioare); dupa 1 - 5 zile apare perioada paralitica; paraliziile sunt flaste, cu atrofie musculara precoce si abolirea reflexelor tendinoase; nu exista nici o tulburare de sensibilitate; dupa cateva zile, paraliziile incep sa regreseze; perioada de regresiune dureaza mai multe saptamani; dupa cateva luni apar ultima perioada - aceea a sechelelor. In cazurile severe, paralizia este grava, afectand toate grupurile musculare, cu atrofie importanta. In cazurile usoare, regresiunea este totala. Se mai descriu forme clinice cu tulburari respiratorii (adeseori mortale), forme digestive (diaree izolate), catarale (rinofaringite obisnuite, febrile). Diagnosticul diferential trebuie sa elimine meningita acuta (prin punctie lombara), mielita, polinevrita etc. Tratament: in perioada paralitica, spitalizarea este obligatorie. In cazul formelor respiratorii, se recomanda protezare respiratorie. In absenta fonnelor respiratorii se recomanda repaus complet pe un pat tare, analgezice si sedative, aplicatii de comprese umede calde, masaje, mobilizari alternand cu miscari pasive. Tratamentul formelor abortive consta in repaus complet la pat. Prevenirea poliomielitei se face prin vaccinare. Poliomielita anterioara cronica este o afectiune degenerativa simetrica a cornului medular anterior, caracterizata prin atrofii musculare simetrice, care incep cu portiunea distala a membrelor superioare, si paralizii. Tratamentul ei este similar cu cel al sclerozei laterale amiotrofice. Scleroza laterald amiotrofica este o boala degenerativa, care apare la varsta adulta si intereseaza celulele din coarnele anterioare ale maduvei spinarii, nucleii motori ai nervilor cranieni si fasciculul piramidal bilateral. Intereseaza atat neuronul motor central cat si cel periferic. Etiologia este necunoscuta. Boala debuteaza intre 20 si 40 de ani. Tulburarile de neuron motor periferic se caracterizeaza prin atrofii distale (eminentele tenara si hipotenara), cu aspect de mana in gheara. Atrofiile sunt progresive, afectand treptat antebratul, bratul si umarul. Tulburarile de neuron motor central se caracterizeaza prin paralizia spasmodica a membrelor inferioare, cu semne piramidale: exagerarea reflexelor osteoten dinoase, semnul Babinski, mers spasmodic. In 6 - 8 luni apare paralizia flasca, cu conservarea reflexelor osteotendinoase. Prognosticul este fatal in 2 - 4 ani. Gravitatea este in functie de apantia tulburarilor bulbare, cu disartrie, disfagie si adesea pneumonie prin aspiratie. Tratamentul este nespecific (vasodilatatoare, masuri de igiena etc.). Siringomielia este o boala cronica si progresiva, caracterizata prin formarea in por-tiunea centrala a maduvei sau a bulbului a unor cavitati. Debutul este insidios, de obicei intre 15 - 30 de ani. In functie de teritoriile atinse, pot aparea tulburari motorii senzitive, vegetative si trofice. Cea mai frecventa localizare este cervicala. Si aici apar semne de suferinta ale neuronului motor periferic si ale neuronului motor central (fascicul piramidal). Semnele de neuron motor periferic se caracterizeaza prin atrofii ale membrului superior - segmentul distal. Atrofia progreseaza, dand aspectul de gheara. Frecvent se constata si atrofia pielii. In sfarsit, abolirea reflexelor tendinoase la membrele superioare completeaza tabloul sindromului de neuron motor periferic. Sindromul piramidal apare sub nivelul leziunii, este mai tardiv si se caracterizeaza printr-o paralizie spasmodica, cu exagerarea reflexelor osteotendinoase la membrele inferioare si semnul Babinski. Sindromul senzitiv este foarte caracteristic: anestezie a sensibilitatii termice, cu pastrarea sensibilitatii tactile, ceea ce constituie disociatia siringomielica a sensibilitatii. Tratamentul consta in roentgenterapie.