notiuni de imunologie 4

Complexele imune solubile antigen-anticorp, care apar intra- sau extra-vascular, determina boala serului, boala lupica, poliartrita reumatoida, glomerulonefrite acute, hepaite cronice, vascularite alergice, reactii la droguri (penicilina, sulfamide), fenomenul Arthus. Hipersensibilitatea intarziata este produsa fie de un antigen exogen, fie de un autoantigen tisular sau organic. Limfocitele detin rolul principal. Fenomenul imun este de tip celular. Apare in tuberculoza, dermatite de contact, respingerea homogrefei si unele boli autoimune (tiroidite). La om, aceste 4 mecanisme nu apar in stare pura, ci asociata, cu preponderenta unuia dintre ele. Bolile autoimune sau prin autoagresiune apar cand structuri proprii organismului (celule, tesuturi) devin antigene, deci autoantigene, declansand formarea de anticorpi - in acest caz autoanticorpi. Organismul devine astfel victima propriilor sale celule. Conflictul este autoantigen-autoanticorp, iar bolile provocate poarta denumirea de autoimune. Aparitia autoanticorpilor in diferite procese infectioase determina ivirea unor simptome noi si o evolutie deosebita. In multe cazuri, cauza primara care a determinat formarea anticorpilor poate trece neobservata, in timp ce boala noua ia aspectul unei afectiuni autointretinute prin autoagresiune, cu evolutie cronica sau puseuri succesive. Odata conflictul imunologic initiat, procesul autoimun nu se stinge, se cronicizeaza. Prin distrugeri celulare cu eliberare de antigene nucleare si citoplasmatice, apare un nou raspuns autoimun. Suferinta este indelungata, cu plasmatice, apare un nou raspuns autoimun. Suferinta este indelungata, cu remisiuni si recaderi, caracteristica bolilor autoimune, spre deosebire de reactiile alergice, care au un caracter autolimitat. Bolile autoimune sunt provocate deci de antigene proprii organismului si se caracterizeaza prin: predispozitie genetica: apar in grupuri familiale, la rude apropiate, mai frecvent la femei; . leziuni histologice caracteristice: acumulare de limfocite si plasmocite, depozitare locala a complexelor imune si complementului, fibroza progresiva; punerea in evidenta a autoanticorpilor; hiperimunoglobulinemii; raspuns favorabil la corticoizi si imunodepresoare.
Cele mai frecvente boli autoimune sunt: boala lupica, poliartrita reumatoida, dermatomiozita, sclerodermia, hepatita cronica lupica, tireotoxicoza, mixedemul primar, anemia Biermer, boala Addison etc.