Dupa cum se stie, combaterea cu spor a bolilor molipsitoare in general a inceput din momentul in care s-au descoperit vaccinuri eficace contra fiecareia din ele. Dupa ce s-a descoperit ca si tuberculoza este o boala molipsitoare, datorita unui microb, s-au facut numeroase incercari de a gasi un vaccin si contra acestei boli. In al doilea deceniu al secolului nostru, savantii francezi Calmette si Guerin au reusit sa produca un asemenea vaccin, care, dupa numele lor, este desemnat cu trei initiale: B.C.G. (BiliatCalmette Guerin).
Copiii la nastere nu sunt infectati cu bacili tuberculosi (nici macar cei nascuti din mame tuberculoase). Daca sunt izolati imediat dupa nastere, feriti de contact cu tuberculosii, copiii se dezvolta perfect normal. Deoarece, in momentul nasterii, copiii sunt neinfectati, ei se vaccineaza contra tuberculozei, fara vreo alta precautie, in primele 10 zile de viata. La toate celelalte varste, vaccinarea B.C.G. este precedata de proba tuberculinica, pentru a se vedea mai intai daca copilul (sau tanarul) nu a fost infectat, in care caz nu se mai vaccineaza. Proba la tuberculina slujeste si pentru a se verifica la cei vaccinati daca efectul vaccinului n-a slabit, in care caz trebuie facuta revaccinarea. Acolo unde vaccinarea B.C.G. si revaccinarea se fac corect, chiar daca nu se suprima total aparitia de imbolnaviri, cel putin se reduc foarte mult si aproape ca dispar formele grave (de exemplu, meningitele tuberculoase), in mod special trebuie efectuata vaccinarea B.C.G. la copiii din familiile in care exista un tuberculos, deoarece ei sunt mai periclitati.
Un risc mare de imbolnavire exista si pentru adultii tineri care se angajeaza sa munceasca in sanatoriile pentru tuberculosi, sau in fermele de izolare pentru vite tuberculoase, cei inca neinfectati fiind mai periclitati decat cei infectati. Este adevarat ca neinfectatii au cele mai putine riscuri de a se imbolnavi, dar acest adevar ramane valabil doar atata vreme cat ei raman neinfectati. Daca ajung insa intr-un mediu inconjurator in care exista multi microbi, ei se infecteaza si pentru ei exista, pentru o perioada de 1-2 ani, un pericol de imbolnavire mult mai mare decat pentru cei de multa vreme infectati. La unii, imediat dupa infectare apare si boala. Prin urmare, cei infectati mai de mult au un risc de imbolnavire imediata mai mic decat cei neinfectati, atunci cand acestia sunt pusi in conditii de infectare puternica.
Rezulta clar de ce trebuie luate precautii speciale pentru tineri (ca si pentru copii). Pe fiecare tanar trebuie sa-l intereseze personal daca este neinfectat cu tuberculoza, in care caz trebuie sa fie vaccinat B.C.G. De asemenea sa nu se angajeze intr-un mediu infectant decat dupa trecerea timpului in care vaccinul determina cresterea rezistentei.
Pentru cei infectati
Vaccinarea B.C.G. nu mai este aplicabila celor infectati. La acestia se fac examene radiofotografice, pentru a surprinde cat mai devreme o eventuala imbolnavire, atunci cand leziunile sunt inca neinsemnate.
Supravegherea prin radiofotografie se aplica in mod sistematic adultilor. La copiii sub 15 ani se face acest examen numai daca sunt recunoscuti, prin IDR, ca infectati.
Datorita examenului, radiofotografie se descopera, asadar, nu numai cazurile de boala evidenta, ci si stadiile de leziune minima, cand persoanele respective nici nu sunt cu adevarat bolnave, ci doar prezinta un risc marit de imbolnavire. Alte grupe periclitate sunt identificate prin IDR. Astfel sunt hiperalergicii (care reactioneaza puternic la tuberculina) si cei de curand infectati. Acest lucru este usor de determinat, tot pe baza reactiei la tuberculina, daca se stie ca persoanele respective erau neinfectate cu 6-18 luni mai inainte, iar la ultima reactie apar ca infectate.
Toate cele trei categorii de mai sus prezinta un risc crescut de imbolnavire, dar care astazi poate fi prevenit. Daca o persoana face parte in acelasi timp din doua sau chiar din toate cele trei categorii sau daca, facand parte dintr-una din ele, este si contact cu un tuberculos sau, de exemplu, ramane gravida, atunci riscurile de imbolnavire cresc si mai mult. Astazi insa, pentru a impiedica imbolnavirea celor periclitati, a devenit posibil sa se intervina cu ajutorul hidrazidei (HIN), care este un medicament foarte activ si totodata foarte simplu de administrat. Deoarece este vorba de o metoda de profilaxie care utilizeaza o substanta chimica, metoda a fost denumita chimioprofilaxie. Aplicarea chimioprofilaxiei, ca si durata ei care este de minimum 6-9 luni se indica de catre medic. Desi este vorba de persoane inca sanatoase, ele trebuie sa urmeze cu toata seriozitatea indicatiile primite, sa nu inceteze mai devreme luarea medicamentului si sa nu faca intreruperi, incalcarea prescriptiei face ca sa nu se mai obtina protectia urmarita; mai mult chiar, chimioprofilaxia se poate transforma intr-o actiune daunatoare, caci bacilii din corp, in loc sa fie distrusi, se obisnuiesc cu medicamentul si devin rezistenti. Purtatorilor de leziuni minime li se mai recomanda sa se prezinte pentru control la radiofotografii periodice si la examene bacteriologice repetate. Supravegherea va fi si mai stricta daca persoana cu leziuni minime a avut nu de mult pleurezie sau traieste in contact cu un bolnav de tuberculoza.