Organismul bolnavului alergic prezinta o reactivitate exagerata fata de diversi stimuli din mediul inconjurator. Uneori aceasta reactivitate este intretinuta de modificari in functia unor aparate si sisteme din organism: tulburari endocrine, hepatobiliare, focare de infectie, parazitoze etc.
Frecvent eliminarea acestor cauze este urmata de o ameliorare evidenta a afectiunii alergice, fapt observat mai ales in cazul unor dermatoze alergice cum sunt eczema endogena si urticaria.
Modificarea pe cale nespecifica a reactivitatii generale a organismului la alergici este un deziderat al terapiei antialergice actuale. In acest sens s-au elaborat numeroase metode de tratament, dintre care in practica se folosesc urmatoarele:
Vitaminele. in alergie, terapia vitaminica este o terapie ajutatoare. Ea este eficace numai daca se administreaza in doze mari.
Indicatiile vitaminoterapiei in alergie se pot rezuma astfel: vitaminele din grupul B, in special lactoflavina si piridoxina sunt indicate in manifestari alergice legate de tulburari digestive; vitamina D, este un adjuvant util al terapiei cu calciu, favorizind resorbtia acestuia. Vitamina P, asociata cu vitamina C, este indicata in reactiile vasculare alergice. Acidul nieotinic are efecte favorabile in fotosensibilizari. Vitaminele A, E, B12 si K nu au indicatii deosebite in bolile alergice; ele se utilizeaza insa ca adjuvante in terapia modificatoare de teren.
Nu trebuie uitat faptul ca vitaminoterapia comporta si unele riscuri. Sunt cunoscute riscurile supradozarii vitaminei D2 si vitaminei A. Unele vitamine ca Bx si B12 pot da sensibilizari alergice. Se cunosc accidentele alergice grave consecutive administrarii vitan :nei B,.
Vitaminoterapia in alergie este un adjuvant util, cu conditia respectarii stricte a indicatiilor si contraindicatiilor acesteia.
Opoterapia. Numeroase manifestari alergice sunt insotite de tulburari endocrine sau hepatice. Corectarea lor prin tratamente opoterapice este urmata uneori de o ameliorare evidenta a afectiunii alergice. Astfel, s-au remarcat rezultate bune cu opoterapia tiroidiana in urticaria la agenti fizici si urticaria cronica insotita de hipertiroidie; cu hormoni estrogeni in eczema si prurigoul legat de tulburari menstruale si eu opoterapie hepatica in unele fotodermatoze.
Administrarea acestei terapii este justificata de constatarea unor tulburari in functia glandelor respective, actionand ca o metoda ajutatoare care nu poate inlocui celelalte metode de tratament.
Terapia de soc. Un soc provocat prin administrarea de medicamente sau proteine straine poate modifica reactivitatea organismului alergic fata de anumiti alergeni. Metodele de soc sunt intrebuintate de mult in tratamentul bolilor alergice. Dupa intensitatea lor, ele pot fi grupate astfel:
Metode de soc febril, categorie din care fac parte injectiile cu proteine straine (lapte, vaccin TAB) precum si hipertermia pasiva (diater- mie). Datorita riscurilor pe care le prezinta, in cazul bolilor alergice aceasta terapie trebuie considerata inutila si daunatoare.
Metode nepiretogene de soc, categorie din care fac parte injectiile intravenoase cu substante cristaloide (calciul si hiposulfitul de Na) auto- si heterohemoterapia, microsocurile cu insulina si sangerarea repetata preconizata de Pasteur Vallery Radot si P. Blamountier.
Calciul. Ionul de calciu are un rol fiziologic important in integritatea functionala a unor tesuturi si sisteme din organism. In practica s-au putut demonstra unele proprietati ale calciului, care justifica folosirea sa in terapia antialergica.
Ca medicament, calciul se administreaza sub forma unor saruri. Ele se pot administra per os sau parenteral. Absorbtia si metabolizarea calciului este favorizata de aportul vitaminei D si integritatea functionala a glandelor paratiroide.
In prezent se folosesc in terapie:
Gluconatul de calciu (contine 9o/0 calciu), per os sau parenteral, in injectii intravenoase sau intramusculare.
Clorura de calciu (27%), substanta foarte iritanta pentru tesuturi, care se administreaza per os sau in injectii intravenoase.
Lactatul de calciu (13% calciu), in administrare exclusiv per os.
Daca pentru tratamentul unor carente de calciu, alegerea preparatului si calea de administrare nu reprezinta o problema deosebita, in bolile alergice eficacitatea acestei terapii depinde in mare masura de acesti factori.
Dupa experienta noastra, in alergie este de preferat calciul gluconie in administrare intravenoasa, 1—2 g/zi.
Indicatiile calciului in alergie sunt largi. In trecut era folosit in astmul bronsic, dermatite alergice si ea medicament desocant. in prezent, aceste indicatii s-au restrins. Calciul ramane util in tratamentul ur- ticariei, prurigoului, dishidrozei, in reactiile alergice postmedieamentoase. Rudolf recomanda calciu in alergii cu aport alimentar scazut de calciu.
Eficacitatea sa poate fi marita prin asocieri terapeutice. Astfel, in astm s-a preconizat asocierea calciului eu corticoterapie sau cu barbitu- rice. Recent s-au elaborat preparate asociind calciul cu antihistaminice de sinteza, cu efecte bune in urticarie si boala serului (Sandosten-Calcium sau Methiaden-Calcium).
Rezultatele calciterapiei in alergie sunt inconstante. Accesibilitatea medicamentului, administrarea sa usoara, precum si lipsa unor contraindicatii deosebite fac ca aceasta terapie sa-si mentina utilitatea chiar si in zilele noastre.
Hiposulfitul de sodiu. Este utilizat, cu efecte bune, in aceleasi forme de alergie ca si calciul. S-au constatat rezultate terapeutice favorabile in urticarie, prurigo infantil, dermatita atopica si in unele manifestari ale alergiei la medicamente.
Modul de actiune a hiposulfitului de sodiu nu este bine cunoscut. Se pare ca proprietatile sale terapeutice sunt legate de ionul hiposul- fit (S,03). Ele depind si de calea de administrare, fiind mult mai active in administrare parenterala (intravenos), deCat in administrare per os. Cu toate acestea, in practica sunt folosite ambele cai de administrare. Paren- teral (intravenos) se administreaza zilnic, 10—15 cm3 din solutia de 10°/o sau 20°/o, iar per os, 2—5 g din solutia de 10%-
Pentru marirea eficacitatii sale, s-au propus asocieri ale hiposulfitului eu alte medicamente antialergice (calciu si bromura de calciu). Nu am putut constata avantaje deosebite ale acestor asocieri. Recent, Pasteur Vallery Radot propune in locul hiposulfitului de Na folosirea hiposulfitului de magneziu 10%. in injectii intravenoase sau intra- musculare. Cu toate limitele eficacitatii sale, prin faptul ca este usor de procurat, ieftin, fara efecte secundare, hiposulfitul de sodiu se mentine in terapia antialergica, eu indicatii in special in formele acute ale alergiei cutanate, cum sunt urticaria si prurigo infantil si unele forme ale alergiei la medicamente.
Microsocurile cu insulina. Utilizate la inceput in astm, in prezent sunt indicate numai in unele cazuri de prurit si urticarie cronica rebela. Tehnica tratamentului este simpla; dupa administrarea insulinei nu se va •astepta instalarea unui soc hipoglicemic prea sever. Modul de actiune nu este cunoscut. Se pare ca efectele favorabile sunt consecinta stimularii glandei corticosuprarenale.
Autohemoterapia-heterohevioterapia-autoseroterapia. Sunt metode preconizate de mult in tratamentul alergiei cutanate si respiratorii. Se citeaza rezultate bune obtinute cu aceste tratamente in urticarii cronice, prurit, eczema si unele cazuri de astm bronsic.
Mecanismul de actiune a autohemoterapiei nu este bine cunoscut. Este posibil sa actioneze ca o terapie de soc nepiretogen. Tehnica autohemoterapiei difera; in principiu se recolteaza 5—-20 ml sange, care se reinjecteaza imediat intramuscular. Injectiile se fac la 2—3 zile, cu doze progresive, incepind de la 5 ml. Dupa alte tehnici se foloseste sange recoltat pe solutie de citrat de Na, care impiedica coagularea si se reinjecteaza intradermic in doze progresive, de 0,1; 0,2; 0,3 ml. Terapia cu sange lacat consta in recoltarea unei cantitati de aproximativ 2 cm3 sange pe apa distilata sterila si reinjectarea lui, dupa hemoliza, intradermic, in doze progresive — 0,1; 0,2; 0,3; 0,4 ml.
Heterohemoterapia se practica, dupa tehnica administrarii sangelui citratat, cu deosebirea ca in acest caz se foloseste sange conservat, grupa 0, sau se administreaza injectii intramusculare de sange recoltat de la parintii bolnavului, de Ia subiecti sanatosi sau convalescenti ai unei boli alergice.
in orice caz, terapia cu sange sau ser comporta unele riscuri de ordin imunologic, dintre care cel mai grav este declansarea unor imunoplasmo- patii. Din aceasta cauza ea este contraindicata la tineri si la femei. Utilizarea acestor metode terapeutice este limitata doar la unele cazuri de prurit senil. In celelalte imbolnaviri alergice, valoarea ei este depasita, de alte mijloace terapeutice.
Peptona. Hiposensibilizarea nespecifica cu peptona este cunoscuta de mult (Luithlen, 1926; Jadassohn, Urbach, Pasteur Vallery Radot). Ea se poate administra pe cale bucala sub forma de Peptona-Witte, in doze progresive: 0,1; 0,2—50 g, ingerate cu 1/2—3/4 ora inaintea meselor, fie pe cale subcutanata, injectandu-se zilnic sau la intervale de 48 de ore: 0,1; 0,2; 0,3 ml din solutia 1%. Data fiind reactivitatea diferita a bolnavilor fata de peptona, concentratia solutiei de peptona recomandata de diferiti autori variaza foarte mult. Din experienta noastra se constata rezultate mai bune cu solutii diluate, de 1/1 000 sau 1/10 000 de peptona, decat cu solutiile concentrate care pot da reactii locale, in general nedorite.
Indicatiile peptonoterapiei sunt starile alergice de origine alimentara si urticaria cronica.
Gamaglobulinele. Administrarea gamaglobulinelor umane, ca atare sau asociate cu histamina (Histaglobina) s-a dovedit folositoare in unele manifestari alergice respiratorii (astm) si unele alergii cutanate (urticaria cronica). Mecanismul de actiune este insuficient cunoscut; de asemenea exista pareri divergente asupra posologiei acestor produse. Dupa experienta noastra, gamaglobulina umana se administreaza in doza de 0,04 ml/kilocorp la adult, intramuscular, doza repetindu-se de 3 ori, la intervale de o saptamana. In astm, chiar si in cazurile in care nu se obtine o remisiune evidenta a fenomenelor alergice, gamaglobulina asigura o protectie fata de infectiile acute ale aparatului respirator, ducand la distantarea crizelor declansate de aceste infectii. Administrarea terapeutica a gamaglobulinelor rarnine un tratament ajutator util, asocierea ei cu alte tratamente si cure de hiposensibilizare specifica nefiind contraindicata.
Modificatori ai echilibrului acido-bazic. Preconizata de Pasteur Vallery Radot si P. Blamountier, care constata o scadere a rezervei alcaline si tendinta la acidoza in urticarie, terapia modificatoare a echilibrului acido-bazic nu a avut o raspindire prea larga. Determinarile facute de noi pe un numar mare de bolnavi cu urticarie cronica arata un procent foarte redus de valori anormale ale rezervei alcaline. Pe de alta parte, administrarea zilnica a unei cantitati mari de bicarbonat este dezagreabila si comporta anumite riscuri. Pentru aceste motive, consideram respectiva terapie ca inutila.
Terapia cu mijloace naturale (crenosi climatoterapia). In raport cu tulburarile generale pe care le prezinta, bolnavul alergic beneficiaza de cure de ape minerale alcaline, bicarbonatate, colagoge si coleretice. Apele sulfuroase sunt indicate in astmul complicat cu infectii, bronsiectazii precum si in unele dermatoze alergice (urticarie, dermatita atopica).
Climatoterapia in zone montane sau pe litoral, sarace in pneumaler- geni, este indicata in astm, rinite alergice si dermatita atopica.
Detenta nervoasa din perioada petrecuta in statiuni balneoclimatice mareste eficacitatea terapiei cu mijloace naturale. Administrarea, sub forma de injectii sau aerosoli, a unor ape minerale s-a dovedit utila, mai ales in anumite dermatoze alergice (urticarie) si unele forme de astm bronsic.
In tara noastra, care dispune de numeroase mijloace naturale de tratament, folosirea acestora trebuie sa faca parte organizata din tratamentul sistematic al alergozelor cu caracter cronic.