Cand eram in cautare de informatii referitoare la tratamente ce m-ar putea ajuta cu propriul meu caz de cancer, am fost uimit sa aflu ca pana si tumorile cerebrale foarte agresive, precum temutul glioblastom, era cu mult mai sensibile la chimioterapie, in momentul in care se prescria in acelasi timp curcumina.
Potrivit concluziilor la care a ajuns echipa lui Aggarwal, in urma experimentelor facute in Houston, efectul extraordinar al sofranului de India pare sa se datoreze in mare parte capacitatii sale de a interfera in mod direct cu cavalerul negru al cancerului, si anume NF-kappaB, cel care protejeaza celulele canceroase impotriva mecanismelor naturale de aparare a corpului. Intreaga industrie farmaceutica se afla in cautarea de noi molecule non-toxice, capabile sa lupte impotriva acestui mecanism de stimulare a dezvoltarii cancerului. Este cunoscut, deja, in prezent, faptul ca aceasta curcumina reprezinta un puternic factor antagonist in relatie cu NF-kappaB, in acelasi timp in care peste 2000 de ani de folosire ca ingredient in bucataria indiana i-au demonstrat cu prisosinta caracterul total inofensiv. Sofranul de India poate fi consumat si impreuna cu soia, in produsele care inlocuiesc proteinele animale si furnizeaza genisteina mai sus mentionata, care dezintoxica si ajuta la mentinerea controlului asupra angiogenezei. Adaugati la toate acestea o ceasca de ceai verde si nu ramane decat sa va imaginati puternicul cocteil rezultat astfel, care, fara nici un fel de efecte adverse, va tine in sah trei din principalele mecanisme ale dezvoltarii cancerului.
Fructele de padure: mure, zmeura, capsuni, afine …
In lupta sa impotriva cancerului, industria farmaceutica incearca pe toate caile sa descopere noi medicamente care sa actioneze eficient impotriva procesului angiogenezei.
Richard Beliveau lucreaza, inca de la mijlocul anilor `90, la elaborarea medicamentelor cu efect impotriva angiogenezei pe care industria farmaceutica i-a solicitat sa le testeze in laboratorul sau. Activitatea sa consta in dezvoltarea in vitro de celule de vase sanguine stimulate sa se dezvolte de factori chimici de crestere „exponentiala”, de tipul celor secretati de tumorile canceroase. Cu ajutorul unei micropipete, pe micuta doza din medicamentul aflat in testare este aplicat pe celulele asupra carora se urmareste crearea efectului de multiplicare exponentiala, in scopul de a se masura capacitatea acestora de a impiedica crearea de noi vase de sange. De regula, o activitate care ii ia si cateva zile bune, mai inainte ca vreun efect – si acela destul de slab – sa poata fi detectat.
Beliveau isi aminteste astazi de diminetile in care sosea in laborator, nerabdator sa afle daca cutare sau cutare dintre noile molecule trecuse testul. De fiecare data cand observa vreun efect promitator, ii crestea adrenalina si suna la compania farmaceutica, declarand triumful: Am reusit! Aceste rezultate promitatoare entuziasmau compania si determinau managerii acesteia sa investeasca inca si mai multi bani in acea activitate de cercetare. Dr. Beliveau se vazu, astfel, foarte rapid, conducatorul unui program de cerectare extrem de amplu. In orice caz, exista intotdeauna o umbra asternuta peste acest tablou zugravit in culori atat de trandafirii. In acest tip de cercetare, 95% din aceste molecule sintetice atat de promitatoare sfarseau prin a fi date uitarii, in momentul in care efectul lor era evaluat dupa testare, ce se facea mai intai pe animale si apoi pe oameni. Chiar si atunci cand acestea isi manifestau in eprubeta eficienta asupra celulelor canceroase, erau, de obicei, prea toxice pentru a fi prescrise. Iata, insa, ca, intr-o zi, in laboratorul de medicina moleculara al spitalului Saint Justine, atmosfera nu a mai fost exact aceeasi ca de obicei.
In loc sa continuie cu noi analize asupra moleculelor substantelor chimice, Beliveau s-a decis recent sa examineze potentialul anti-angiogenetic al unui extras de zmeura. Acidul elagic este un polifenol ce se gaseste in mari cantitati in zmeura si capsuni (ca si in alune si nuci). Administrat in doze care se ridica la nivelul unei portii normale de zmeura si capsuni, din regimul alimentar obisnuit, acidul elagic a aratat deja ca poate incetini semnificativ cresterea tumorilor la soarecii expusi la agenti carcinogeni agresivi.
Analizat si testat cu aceeasi rigurozitate ca si in cazul oricarui medicament, dr. Beliveau a descoperit ca acidul elagic din zmeura este in mod potential la fel de eficient ca si un medicament deja verificat, in incetinirea dezvoltarii noilor vase de sange. Intr-adevar, s-a demonstrat ca acidul elagic actioneaza impotriva a doua dintre cele mai comune mecanisme de stimulare a formarii de noi vase de sange (VEGF si PDGF). Richard Beliveau a inteles cat de importanta era descoperirea sa. Daca ar fi fost vorba despre o molecula artificiala, descoperita cu ajutorul farmacologiei, faxul sau nu ar fi incetat sa functioneze cat ar fi fost ziua de lunga, iar profiturile ar fi curs din toate partile. In special in cazul de fata, de vreme ce nu exista absolut deloc riscul ca, mai tarziu, promitatoarea molecula sa se dovedeasca a fi toxica in situatia aplicarii ei in tratamentul subiectilor umani. Insa, pe cine ar fi putut suna? Nu exista sub nici un chip varianta patentarii zmeurei si, ca urmare, nu s-ar fi aflat nimeni la capatul celalalt al firului, pentru a impartasi entuziasmul descoperirii si nici un fel de profit nu se intrevedea a se obtine. Fructele mici, precum capsunile si zmeura (ca si nucile, alunele si nucile pecan) sunt inca si mai promitatoare. Spre deosebire de medicamentele clasice anti-angiogenetice, actiunea lor nu se limiteaza numai la acest mecanism. Acidul elagic dezintoxica celulele: blocheaza transformarea in substante toxice a factorilor carcinogeni prezenti in mediul inconjurator, stimuland eliminarea toxinelor. Toxinele la care ne referim aici prezinta acest pericol pentru corpul uman deoarece ele interactioneaza cu ADN-ul celulelor si provoaca mutatii genetice cu efecte potential letale. De aici si faptul ca acidul elagic este considerat ca un fel de „supermolecula” care actioneaza pe mai multe fronturi, fara a prezenta efecte secundare.
Ciresele constituie un alt aliment cu efecte naturale anticancerigene. Ele contin acid glucaric, o substanta cu rezultate benefice in procesul de dezintoxicare a corpului, ca urmare a facilitarii eliminarii de xeno-estrogenii proveniti din substantele chimice raspandite in mediul inconjurator. Afinele contin antocianidina si proantocianidina, molecule ce sunt capabile sa forteze celulele canceroase aparute sa se sinucida (prin procesul de apoptoza) in testele de laborator, aceste molecule au o actiune eficienta asupra unei serii intregi de culturi de celule canceroase, in special asupra celor reprezentand cancerul de colon. Ca surse de proantocianidina mai pot fi citate si merisorul, scortisoara sau ciocolata neagra.