alimentele anticancerigene principiul tibetan

Noua medicina nutritionista
Principiul tibetan

    Viziunea mea despre medicina a inceput sa se schimbe pe strazile din Dharamsala, India, orasul in care isi are sediul guvernul in exil al lui Dalai-Lama. Pe timpul unei misiuni umanitare de acordare de ajutor pentru orfanii tibetani, am luat cunostinta de faptul ca ingrijirea sanatatii in acele locuri ale Dharamsalei se realiza sub forma a doua sisteme. Primul dintre ele era reprezentat de Spitalul Dalac, un spital modern, occidental care dispunea de o sectie de chirurgie, de aparatele obisnuite de efectuare a radiografiilor si examinarilor cu ultrasunete, precum si de medicamente conventionale. Locul oferea posibilitatea practicarii metodelor particulare de tratament, pentru niste medici care studiasera medicina occidentala in India, Marea Britanie sau Statele Unite. In discutiile noastre, ne refeream la aceleasi tratate de medicina pe care le studiasem si eu in facultate. Vorbeam, asadar, aceeasi limba si ne intelegeam perfect.
    In acelasi oras, insa, se mai afla si o facultate de medicina traditionala tibetana, o fabrica de remedii naturiste pe baza de plante tibetane, precum si doctori tibetani care abordau, in tratarea bolnavilor lor, metode total diferite de acelea pe care le cunosteam eu. Ei isi examinau pacientii intr-un mod care amintea, eventual, de maniera noastra de a privi pamantul din gradina casei. Nu cautau simptome ale bolii, elemente ce sunt evidente in cele mai multe dintre cazuri. Mai degraba fie spus, ei cautau defectele existente pe cuprinsul acelui teren; cautau elementele de are corpul avea nevoie pentru a se apara singur impotriva bolii. Ceea ce doreau ei era sa inteleaga modul in care acel corp analizat, acel pamant ce ar fi trebuit sa fie fertil, ar fi putut fi intarit, fortificat, astfel incat sa poata, de unul singur, sa se confrunte cu problema ce facuse persoana respectiva sa vina acolo pentru a cauta ajutorul, in calitate de pacient.
    Nu ma gandisem niciodata sa abordez boala intr-o asemenea forma, iar acel lucru ma izbise puternic si ma facuse sa dau inapoi. Mai cu seama datorita faptului ca, in scopul realizarii acestui obiectiv, de intarire a corpului, colegii mei tibetani apelau la remedii care mi se pareau perfect ezoterice si, dupa parerea mea, cu o probabilitate crescuta de a fi total ineficiente. Ei vorbeau despre acupunctura, meditatie, ceaiuri de diferite ierburi si foarte mult despre corectarea si reglarea regimului alimentar. Potrivit sistemului meu de referinta, parea evident ca nici una din aceste metode nu ar fi dat semne reale de eficienta. Cel mult, gandeam eu, acele remedii puteau oferi pacientilor putin confort si ceva care sa-i mentina oarecum ocupati, in vreme ce erau leganati de iluzia ca fac ceva bun pentru propria persoana.
    Ma intrebam ce-as fi facut daca eram tibetan si m-as fi imbolnavit. Date fiind cele doua sisteme paralele de ingrijire a sanatatii, pe care dintre ele l-as fi ales? Pe toata perioada in care m-am aflat in Dharamsala, am adresat aceasta intrebare tuturor persoanelor cu care am lucrat sau cu care am avut ocazia sa lucrez. L-am intrebat asta pe ministrul sanatatii, cel care ma invitase acolo, pe fratele lui Dalai Lama, in casa carui am stat, precum si pe marii medici ai lui Lama, carora le fusesem prezentat. Am vorbit despre acest subiect cu oamenii obisnuiti pe care i-am intalnit, pe cand ma plimbam incoace si-n colo, in oras, pe jos. Facand asta, consideram ca ii pun in fata unei dileme: ar alege medicina occidentala – moderna si eficienta – sau propria lor medicina straveche, doar din pasiunea manifesta pentru respectarea traditiior?
    Lumea se uita, insa, la mine ca si cand le-as fi adresat cea mai idioata intrebare. Bine, dar este evident, imi raspundeau invariabil. Daca este vorba de o afectiune acuta, ca pneumonia, infarctul sau apendicita, trebuie sa te consulte un doctor specializat in medicina occidentala. Ei au tratamente rapide si eficiente pentru crize si accidente. Insa, in situatia in care este vorba de o boala cronica, atunci in mod sigur trebuie sa mergi la un doctor tibetan. Tratamentele dureaza mai mult sa isi faca efectul, insa, ele trateaza terenul in profunzime. Pe termen lung, este singurul lucru care functioneaza cu adevarat.
    Si despre cancer, ce putem spune? Asa cum stim, se estimeaza ca unei celule canceroase ii ia intre un an si patruzeci de ani sa devina o tumora periculoasa.
    Este, atunci, cancerul o boala acuta sau o maladie cronica? Ce anume facem in Occident pentru a trata terenul?

Cincizeci de cercetatori si produsele nutriceutice

    Dr. Richard Beliveau, cercetator in domeniul biochimiei si profesor la Universitatea din Montreal, conduce unul din cele mai mari laboratoare de medicina moleculara din lume, specializat in biologia cancerului. In ultimii douazeci de ani, a lucrat intens in colaborare cu firme de renume, ca Astra-Zeneca, Novartis, Sandoz sau Wyeth si Merk, in scopul identificarii mecanismelor ce dau eficienta dorita medicamentelor anticancerigene. Obiectivul in intelegerea acestor mecanisme este reprezentat de crearea de noi medicamente care sa combata aceasta boala, medicamente care sa aiba, insa, efecte adverse de o amploare mai redusa. Beliveau si echipa lui s-au concentrat pe probleme biochimice; departe, insa, extrem de departe de preocuparile si framantarile celor care sufera efectiv de aceasta boala. Intr-o buna zi, laboratorul sau si-a schimbat sediul si s-a mutat intr-o alta cladire, in incinta spitalului de copii a Universitatii din Montreal. Acolo, totul s-a schimbat radical.
    Noul sau vecin, seful Sectiei de Hemo-Oncologie, l-a rugat sa caute tipuri de tratament complementare care sa se poata asocia cu tratamentul principal si sa aiba ca rezultat general reducerea toxicitatii chimioterapiei si radioterapiei, imbunatatindu-le, in acelasi timp, eficienta. Sunt deschis la orice propunere de metoda pe care o puteti gasi pentru a ne ajuta sa acordam o ingrijire cat mai buna copiilor care sunt internati la noi, ii spuse acesta. Orice ar putea fi combinat cu tratamentele existente. Chiar si daca ar fi necesar ca acest lucru sa implice urmarea unui regim alimentar strict.
    Aplicarea regimului alimentar strict in tratarea cancerului? Acest concept era totalmente strain farmacologiei medicale pe care Richard Beliveau o practicase vreme de doua zeci de ani. Se intampla, insa, ca deplasandu-se zilnic catre laboratorul sau, trebuia sa treaca prin sectia de copii internati in spitalul pentru leucemie. Pe coridor, parintii il opreau adesea si il intrebau: Mai exista cumva vreun tratament pe care sa il poata urma fiica noastra? Ceva ce am putea incerca? Suntem gata sa facem orice pentru copilul nostru. Partea cea mai dificila venea, insa, atunci cand se vedea oprit din drum, cu aceleasi intrebari, chiar de catre acei copii bolnavi. Era profund miscat de ceea ce vedea, iar gandurile i se invalmaseau in minte. Se trezea adesea in miez de noapte, cu cate o noua idee, dar numai pentru a constata, dupa ce mintea i se limpezea putin, ca ideea respectiva nu valora prea mult. In ziua urmatoare se apuca din nou sa pieptene intreaga literatura stiintifica de specialitate, in cautarea vreunui fir calauzitor, pe care sa-l poata urma. Iata cum, intr-o zi, a luat nastere un articol revolutionar, publicat in prestigioasa revista Nature.