lectiile unei recidive

  Era la cativa ani dupa prima operatie de cancer pe care o suferisem, iar totul parea sa fi revenit la normal. Intr-una din dupa-amieze, imi beam ceaiul in compania uneia cu una dintre prietenele mai apropiate, care stia despre boala mea. Vorbeam despre viitor, cand mi-a spus, cu sovaire in glas:  David, trebuie sa te intreb ceva – ce faci in prezent ca sa iti tratezi terenul? Ea mai stia despre mine si faptul ca nu ii impartaseam deloc entuziasmul pentru medicina pe baza de ierburi si tratamente homeopatice. Pentru mine, acest concept de teren – de care nu auzisem niciodata in facultate – se afla totalmente in afara granitelor medicinii stiintifice. Nu aveam nici cea mai mica urma de interes in legatura cu ideea respectiva. I-am raspuns doar ca fusesem bine ingrijit, ca numai ramasese nimic in plus de facut, in afara sperantei ca tumora nu va mai apare din nou in viitor. Si am schimbat subiectul.

    Imi amintesc in ce consta regimul meu alimentar din acea vreme. La spital, pentru a economisi timp, invatasem sa ma conformez la pranz cu vreun fel principal de mancare ce sa poata fi, insa, consumat cu usurinta pe timpul unei conferinte sau chiar in lift. Pranzul meu de fiecare zi, aproape, era chili cu carne, un covrig gol si o cutie de coca-cola. Un meniu bazat pe asocierea unor alimente care privind inapoi, acum, impreuna cu grasimi animale incarcate cu acizi grasi tip omega-6, hormoni si toxine din mediul inconjurator. Ca majoritatea oamenilor care avusesera un prim semnal de alarma in ce priveste cancerul si care au trecut prin asa ceva, am ales sa-mi tratez boala stiintific, ca pe un atac de pneumonie sau ca pe un os rupt. Facusem ceea ce trebuia sa fac si totul nu era decat o problema a trecutului. Prins cu munca si nasterea fiului meu, mi-am redus drastic exercitiile fizice. De asemenea, mi-a scazut rapid interesul si asa trecator, pe care il avusesem pentru meditatie, care imi aparuse la un moment dar dupa ce il citisem pe Jung. Nu pot sa afirm ca am reusit sa absorb vreodata pe deplin ideea ca, daca avusesem cancer, atunci acel lucru se intamplase datorita faptului ca ceva anume de pe terenul meu ii daduse voie sa se dezvolte, iar eu trebuia acum sa preiau din nou conducerea asupra acestui teren, asupra propriului meu corp, deci, pentru a limita astfel riscul unei recidive.

    Cateva luni mai tarziu, insoteam o pacienta la o ceremonie amerindiana, ce aduna laolalta membri familiei sale si prietenii apropiati. Un vraci a chemat spiritele, pentru a o ajuta sa treaca cu bine prin incercarile la care o supunea boala de care suferea. Imaginea acelui saman mi s-a parut izbitor de umana, sincera si sensibila. El a reusit sa gaseasca cele mai simple cuvinte pentru descrierea fiecaruia dintre participanti, facand-o pe bolnava sa simta cat de mult contribuia fiecare dintre ei la dorinta sa de a trai, la sanatatea sa. N-am avut nici cea mai mica indoiala ca acel saman avea un extraordinar efect terapeutic asupra tuturor, prin simpla sa prezenta.

    Am fost intrigat de misterioasele puteri atribuite acelui om. Dupa ceremonie, l-am rugat sa-mi atinga capul si sa-mi spuna daca simte ceva. Si-a pus mana usor pe fruntea mea, a inchis ochii pentru cateva secunde si apoi a spus: Va fi poate ceva aici, insa s-a dus. N-a mai ramas nimic acum. Cuvintele sale nu m-au impresionat prea mult. In definitiv, stiam ca nu mai ramasese nimic acolo, deoarece rezultatele analizelor mele anuale aparuse inca o data normale. Este posibil ca el sa-mi fi detectat foarte bine acea incredere in sine pe care o lasa sa se intrevada atitudinea mea. Insa adauga o sclipire poznasa in ochi: Stiti, oamenii vor intotdeauna sa ma vada pe mine, insa adevaratul vraci, aici, nu sunt eu, ci mama mea.

    In ziua urmatoare ne-am dus sa o vedem pe mama sa. Ea avea nouazeci de ani, era subtire si delicata. O femeie micuta care imi ajungea pana la barbie. Surprinzator de vioaie pentru varsta ei, locuia singura, intr-o rulota. Chipul sau brazdat adanc de riduri, iar in gura nu mai avea practic nici un dinte. Insa, imediat ce mi-a zambit, privirea sa patrunzatoare paru sa scanteieze cu o remarcabila tinerete. La randul ei, mi-a pus mana pe frunte si s-a concentrat cateva clipe. Apoi spuse, zambind: Ceva nu este in regula aici. Ai avut ceva foarte grav, care acum s-a intors. Insa nu te teme, vei fi foarte bine. Apoi ne-a spus ca este obosita si a incheiat vizita.

    N-am acordat o mare importanta acelei preziceri. Am fost cu mult mai dispus sa am incredere in rezultatele obtinute in urma scanarii creierului meu, aparute cu trei luni inainte. Cu toate acestea, ceva din mine trebuie sa fi fost sensibil la atentionarea ei deoarece mai apoi n-am mai asteptat atat de mult cum o faceam de obicei pentru a-mi face din nou analizele. Am descoperit ca batrana femeie-vraci avusese dreptate. Cancerul meu recidivase, si in exact acelasi loc.

    Aflarea vestii ca ai cancer este intotdeauna un soc. Te simti tradat de viata si de propriul lor trup. Dar sa afli ca ai o recidiva a acelui cancer de care credeai ca ai scapat, este de-a dreptul zdrobitor. Este ca si cum ai descoperi dintr-o data ca acel monstru pe care credeai ca l-ai indepartat este inca prezent. Ca a continuat sa te urmareasca din umbra, rasucindu-se dintr-o data brusc in jurul tau si putand din nou stapanire asupra ta. Asadar, acest razboi nu se va termina niciodata, nu-i asa? Ametit de socul acestei vesti am revazut intr-o strafulgerare toata suferinta si teama pe care le traisem prima data. Mi-am spus in sinea mea ca n-as mai avea puterea sa mai trec inca o data prin ceea ce trecusem. Dupa anularea intalnirilor pe care le aveam in dupa-amiaza aceea m-am dus la plimbare singur. Imi vajaia capul. Imi aduc aminte si acum de tumultul care ma cuprinsese. Mi-as fi dorit in acel moment sa pot vorbi cu Dumnezeu. Dar...  eu nu credeam in El. Am reusit in cele din urma sa ma concentrez asupra respiratiei mele, sa imi calmez vartejul gandurilor si mi-am indreptat intreaga fiinta spre interior, catre mine insumi. La sfarsit, am reusit sa ingaim un fel de rugaciune:  O, corpul meu, fiinta mea, forta vietii mele, vorbeste-mi! Ajuta-ma sa simt ce se intampla cu mine. Ajuta-ma sa inteleg de ce nu ai putut lupta in continuare. Spune-mi de ce anume ai nevoie? Spune-mi ce te hraneste, ce te intareste si ce te protejeaza? Spune-mi cum o sa ne descurcam impreuna, pentru ca singur, cu mintea mea, nu am reusit sa ma descurc si nu stiu ce sa ma mai fac. Dupa o vreme am gasit puterea necesara si mi-am luat inima-n dinti, o data in plus, pentru a consulta si alte opinii medicale stiintifice.

        Pacientii sunt adesea surprinsi de faptul ca, in urma consultului de specialitate, medici diferiti pot recomanda tratamente extrem de diferite. Cancerul, insa, ia el insusi niste forme atat de diferite, incat medicina trebuie sa se straduiasca din greu pentru a-si multiplica, pe cat posibil, directiile de atac. In fata complexitatii acestei boli, fiecare medic revine, prudent, la abordarile pe care le stapaneste cel mai bine si care, in urma experientei profesionale, au devenit de incredere. Ca rezultat nici un medic pe care il cunosc nu si-ar incredinta propria persoana sau un membru al familiei lor efectelor primului sfat primit; ei ar incerca sa obtina si alte opinii de la alti doi sau trei colegi. In functie de cultura medicala careia ii apartin, tratamentele preferate ale diferitilor doctori pot varia semnificativ. In Statele Unite, de exemplu, s-a crezut vreme indelungata ca toate cazurile de cancer de san necesitau o operatie de amploare, constand inindepartarea nu numai a intregului san, ci si a nodulilor limfatici de pe partea afectata si chiar a muschilor care ajuta la formarea axilei. Aceasta tehnica parea indispensabila pentru a preintampina recidiva cancerului. In aceeasi perioada, chirurgii francezi si italieni incepusera sa practice extragerea nodulilor urmata de radioterapie, ceea ce presupunea indepartarea tumorii intr-un asemenea mod incat restul sanului si corpului ramaneau intacte. S-a dovedit mai tarziu ca rezultatele erau exact aceleasi, pe termen lung, cu mult mai putine stricaciuni fizice si psihologice produse de maniera de tratament europeana.