recidivarea cancerului

Asa cum se intampla adesea in cazuri de cancer, mai intai chirurgul pe care l-am consultat a fost de parere ca o operatie ar fi fost cel mai bun lucru de facut in cazul meu, apoi radiologul mi-a spus ca radiatiile reprezentau cea mai potrivita abordare, in vreme ce oncologul ma sfatuia sa iau in calcul chimioterapia. In acelasi timp, mai exista si optiunea efectuarii de diferite combinatii ale acestor tratamente. Cu toate, insa, prezentau serioase inconveniente.

    Operatia chirurgicala implica, in afara de practicarea unei incizii si indepartarea, totodata, a unei mari portiuni de tesut sanatos, astfel incat in urma operatiei sa ramana cat mai putine celule canceroase cu putinta – pentru ca, in cazul acestui tip de cancer, intotdeauna exista cate ceva ce reuseste sa ramana neindepartat. Cu radioterapia facuta la nivelul creierului riscam, pe de alta parte, cu sanse reduse, e drept, insa existente, sa fac o forma serioasa de dementa, dupa vreo sau cincisprezece ani de la data tratamentului. Atunci cand sansele de recuperare se intrevad a fi extrem de reduse, acest tip de tratament reprezinta adesea o optiune cu care te poti resemna. In ceea ce priveste, insa, eu preferam sa contez pe o perioada de supravietuire cu mult mai indelungata. Unul dintre cei mai straluciti neurochirurgi cu care am lucrat facuse aceasta forma de dementa, la cativa ani dupa ce urmase un tratament de radioterapie pentru o tumora cerebrala care nici macar nu fusese maligna. Probabilitatea fusese, intr-adevar, scazuta, insa el fusese pur si simplu ghinionist. Nu vroiam sa sfarsesc asa ca el. Iar referitor la chimioterapie, aceasta este, prin definitie, o administrare de otrava. Chimioterapia ucide mai intai celulele cu dezvoltare rapida – adica celulele canceroase – insa in acelasi timp ucide si celulele intestinale si pe cele imunitare, precum si foliculii capilari. Poate duce si la sterilitate. In aceste conditii, chiar ca nu puteam gasi nimic atragator la varianta de a trai cu toata otrava aceea in trup pentru cateva luni. Cu atat mai mult cu cat nu exista nici o garantie a vreunui succes ce s-ar fi putut obtine, data fiind nefericita tendinta a tumorilor cerebrale de a deveni rapid rezistente la chimioterapie.

    Am primit, desigur, si o multime de sfaturi referitoare la posibilitatea de a recurge la tot felul de tratamente alternative, al caror efect parea intotdeauna sa fie prea frumos pentru a fi adevart. Asta pentru ca eram, totusi, constient de cat de tentant era sa crezi in posibilitatea urmarii unui tratament complet, concomitent cu evitarea tratamentelor dure si a efectelor lor adverse.

Ca majoritatea pacientilor cu cazuri similare, cu cat adunam mai multe informatii, cu atat simteam cum devin din ce in ce mai confuz. Fiecare medic la care ma duceam sa ma consulte, fiecare articol de stiinta pe care il citeam, fiecare site web la care priveam imi furniza argumente dintre cele mai serioase si convingatoare, in sprijinul uneia sau alteia dintre variantele si metodele de tratament. Cum sa alegi intre toate? M-am retras in profunzimile sufletului meu si am derulat incet toate variantele, incercand sa sesizez care anume era cea mai nimerita pentru mine. Ma oprisem, in final, la varianta oferita de o tehnica ultramoderna, in care miscarile chirurgului erau conduse de calculator, insa ceva m-a facut sa renunt. Medicul chirurg care mi-a propus aceasta tehnica mi-a vorbit indelung doar despre tehnologie si parea mai interesat si preocupat de roboti decat de temerile, indoielile si sperantele mele... Am preferat, asadar, tratamentul oferit de un alt chirurg, caruia i-am simtit privirea directa si umana atintita asupra mea, precum si prezenta caldurii sufletesti, elementele care mi-au facut o reala placere. M-am simtit bine ingrijit, chiar inainte ca medicul sa isi inceapa efectiv consultul. Acest lucru necesita intotdeauna foarte putin din partea doctorului – afisarea unui suras, o anumita intonatie in voce, adresarea catorva cuvinte. Mi-a placut cand l-am auzit spunandu-mi: Nu se stie niciodata ce vom gasi inauntru, asa ca nu pot sa va promit nimic. De un singur lucru va pot, insa, asigura, si anume ca voi face tot ceea ce imi sta in puteri. Iar eu l-am simtit ca era sincer: va face tot ceea ce ii va sta in puteri. Iata increderea de care aveam nevoie. Mai mult decat cea oferita de o tehnica robotica de ultima ora.

    In final, am hotarat sa fac un tratament de un an de chimioterapie dupa realizarea operatiei, in scopul de a elimina cat mai multe celule canceroase cu putinta. Ma aflam intr-un moment de rascruce in care am plonjat pur si simplu in fondul de literatura medicala de specialitate, in incercarea inversunata de a invinge statisticile cu care ma confruntam. De data asta receptionasem foarte bine mesajul: eram hotarat sa-mi ingrijesc la modul cel mai serios terenul.