sansele de scapare

 
Sansele de scapare, conform statisticilor

Stephen Jay Gould era profesor de zoologie, specialist in teoria evolutionista la Universitatea Harvard. Era, de asemenea, unul dintre cei mai influenti oameni de stiinta ai generatiei sale, condiderat de multi ca fiind un al doilea Darwin, pentru lucrarea sa, inca si mai completa, asupra evolutiei speciilor. In iulie 1982, la varsta de patruzeci de ani, a descoperit ca suferea de mezoteliom abdominal – un cancer rar si foarte grav, provocat de expunerea la fibrele de azbest. Dupa operatia chirurgicala la care a fost supus, si-a intrebat medicul: Care sunt cele mai bune articole de specialitate referitoare la mezoteliom? Oncologul i-a raspuns, fiind intotdeauna direct cu el: Literatura medicala referitoare la acest subiect nu contine nimic care sa merite a fi citit. Insa incercarea de a impiedica un academician de calibrul sau sa parcurga literatura existenta in legatura cu un anumit subiect care il intereseaza este, asa cum Gould va scrie mai tarziu, cam cum i-ai recomada castitatea lui homo sapiens, primata cea mai dependenta de sex dintre toate.   

Cand a parasit spitalul s-a dus direct la biblioteca medicala a campusului universitar si s-a asezat la o masa plina ochi cu un teanc din cele mai recente publicatii medicale. O ora mai tarziu, oripilat, a inteles motivul pentru care medicul sau ii daduse un raspuns atat de vag. Studiile stiintifice afirmau fara echivoc: mezoteliomul era incurabil, cu o medie de supravietuire de opt luni de la data stabilirii diagnosticului. Ca un animal cazut brusc in ghearele unui pradator, Gould a simtit cum panica pune stapanire pe el. Buimacit psihic si ametit fizic, i-au trebuit cam cincisprezece minute sa-si vina in fire. In cele din urma, pregatirea sa academica si-a spus cuvantul si la salvat de la disperare. In definitiv, isi petrecuse toata viata studiind si cuantificand fenomene naturale. Astfel, daca s-ar fi putut trage o singura concluzie dupa toate aceste studii, aceasta ar fi fost ca nu exista nici o regula fixa in natura care sa se aplice intr-o maniera identica la toate elementele. Variatia reprezinta insasi trasatura esentiala a naturii. Media, in natura, este o marime abstracta, o lege pe care mintea omului incearca sa o impuna, cu o profunzime variabila, cazurilor individuale. Astfel, pentru Gould, un individ diferit de toti ceilalti indivizi, intrebarea era unde anume era el insusi localizat in plaja de valori ce inconjura valoarea medie.    

Ideea ca media supravietuirii era de opt luni, reflecta Gould, insemna ca jumatate dintre indivizii diagnosticati cu mezoteliom au supravietuit mai putin de opt luni. Ca urmare, acest lucru implica faptul ca cealalta jumatate supravietuisera mai mult de opt luni. Acum, carei jumatati apartine el? Era tanar, nu fuma, starea de sanatate era buna (cu exceptia cancerului ce-i fusese diagnosticat), tumora ii fusese identificata pe cand se afla intr-un stadiu incipient si, pe deasupra, putea beneficia de cel mai bun tratament existent. Astfel, Gould a concluzionat cu usurare ca avea toate motivele sa creada ca se afla in jumatatea promitatoare. Pana acum toate bune.   

Apoi, si-a dat seama de ceva inca si mai important. Toate curbele statistice avand ca subiect timpul de supravietuire al fiecarui individ – asa numitele curbe de supravietuire – au aceeasi forma forma asimetrica: prin definitie, jumatate din cazuri sunt concentrate pe partea stanga a curbei, intre zero si opt luni. Cealalta jumatate, insa, cea din dreapta, se intinde in mod natural dincolo de opt luni, iar curba – distributia, asa cum este numita ea in statistica – intotdeauna prezinta o coada lunga, care se poate extinde pe parcursul unei durate considerabile. Cu infrigurare, Gould a inceput sa caute prin toate publicatiile date despre aceasta curba a distributiei perioadelor de supravietuire, in cazurile de mezoteliom. Cand, in sfarsit, a gasit un grafic de acest gen, a observat ca partea finala a curbei de distributie, coada acesteia, se intinde, de fapt, pe parcursul a catorva ani. Astfel, chiar daca media de supravietuire era de numai opt luni, la sfarsitul curbei se inscriau date referitoare la un numar restrans de persoane care supravietuisera timp de ani de zile, purtand aceasta boala. Gould, nu a vazut nici un motiv pentru care nu s-ar fi putut regasi chiar la capatul curbei si nu si-a putut stapani un suspin de usurare.  

Inviorat de aceste descoperiri, biologul din el a ajuns si la o a treia concluzie, la fel de importanta ca si celelalte doua: curba distributiei duratei de supravietuire se referea la persoane care fusesera tratate cu zece sau douazeci de ani inainte. Ei beneficiasera de tratamente aflate la dispozitie in ace moment, in conditiile acelor perioade de inceput. Intr-un domeniu ca acela al oncologiei, doua lucruri sunt in continua schimbare: tratamentul conventional si cunostintele noastre referitoare la ce anume putem face fiecare dintre noi, in mod individual, pentru a amplifica in mod benefic efectele tratamentului respectiv. Daca imprejurarile se schimba, se va modifica si curba distributiei duratei de supravietuire. Poate, in conditiile aplicarii unui tratament de o mai noua generatie, si cu putin noroc, el va face parte din datele statistice ale unei noi curbe de distributie a duratei de supravietuire, cu o medie mai mare ca valoare si o coada a curbei mult mai alungita, capabila sa mearga pana departe, foarte departe, atat de departe incat sa se asocieze aproape cu momentul mortii naturale, survenita ca urmare a procesului de imbatranire.

Domnul Stephan Jay Gould a murit douazeci de ani dupa aceea, de o alta boala. A avut timpul necesar sa isi desfasoare pe deplin cariera profesionala stiintifica, una dintre cele mai admirabile din timpul sau. Cu doua luni inainte de a muri, a fost martor la publicarea celei mai mari lucrari ale sale, Structura teoriei evolutioniste. Traise de treizeci de ori mai mult decat ii prezisesera oncologii. Lectia pe care acest mare biolog ne-o ofera este simpla: statistica are scopul de a informa, nu de a formula o sentinta. Obiectivul oricarui bolnav de cancer care vrea sa lupte impotriva fatalitatii este sa se asigure ca va face tot posibilul pentru a se gasi in partea finala, prelungita a curbei.