otrava din mancarea noastra

Glutamatul este de fapt un aminoacid des intalnit in hrana naturala, mai ales in rosii, drojdie, ciuperci, extracte vegetale. Dar in vreme ce asimilarea lui de catre corp se face treptat si este atenuat de antioxidanti puternici, existenti de exemplu in tomate, care blocheaza toxicitatea glutamatului, substanta produsa in mod artificial si adaugata sub forma de aditiv alimentar in hrana noastra de catre industria alimentara provoaca un amplu dezechilibru asupra intregului corp, chiar din pantecele mamei si apoi de-a lungul intregii vieti.

Glutamatul de monosodiu este un potentator de gust descoperit in 1907, in Japonia, de catre Kikunae Ikeda. Bucataria japoneza folosea deja de cel putin 100 de ani un extract dintr-o planta de mare, numita kombu. Uscata si preparata, aceasta era folosita ca aroma speciala cu rol de potentator de gust, fara insa a se cunoaste cauza pentru care dadea un gust atat de placut mancarii. Cercetatorul japonez a descoperit ca substanta responsabila pentru potentarea gustului este glutamatul si a vandut patentul companiei japoneze de condimente Suzuki. Impreuna au pus bazele companiei Ajinomoto in 1909, denumire care in traducere ar insemna esenta gustului. Asa a inceput productia in masa a glutamatului de monosodiu – substanta creata prin procedee chimice si mult mai puternica decat kombu, varianta sa naturala – iar in 1933, in Japonia se ajunsese deja la o productie de aproximativ 5 tone.

Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, oficialii armatei americane si-au dat seama ca ratiile de mancare ale soldatilor japonezi erau mult mai gustoase decat cele americane si au descoperit glutamatul de monosodiu – elementul cheie care potenteaza gustul. Astfel, cele mai mari companii producatoare de alimente din SUA s-au intalnit in 1948 si au hotarat sa-l foloseasca pe scara larga. Pana in anii ’70 ai secolului trecut, companiile americane au folosit substanta si in alimentele pentru copii, astfel ca in numai cativa ani folosirea MSG ajunsese o afacere de miliarde de dolari.

In anul 1957, doi cercetatori au descoperit ca folosirea glutamatului la soarecii abia nascuti distruge celulele din retina ochilor, iar in anul 1968, John Olney, un neurocercetator si neuropatolog de la Departamentul de Psihiatrie al Universitatii St. Louis din Washington, a repetat experimentul pe soareci si a constatat ca glutamatul de monosodiu nu distruge numai retina, dar este responsabil si de distrugerea unor importante zone ale creierului, producand efecte foarte asemanatoare cu cele ale atacurilor cerebrale sau ale bolilor Alzheimer si Parkinson.

Cercetatorul si-a comunicat descoperirile in Congresul SUA, intr-o audiere la care au fost prezenti si marii producatori de alimente pentru copii. Acestia si-au dat seama de amenintarea care plana asupra afacerilor lor daca publicul afla rezultatele cercetarilor si au fost de acord sa retraga singuri substanta din alimente. Dar acest lucru s-a petrecut numai aparent, pentru ca glutamatul a fost reintrodus sub multe alte forme si denumiri. Asa incat, de atunci si pana azi, folosirea glutamatului de monosodiu este o afacere in plina crestere, cu incasari anuale de miliarde de dolari si de euro, folosirea lui raspandindu-se pe scara larga in toata lumea.

Companiile alimentare si-au angajat armate de cercetatori care sa sustina contrariul unei evidente documentate foarte solid in ultimii 50 de ani. S-a creat astfel o confuzie care nu poate totusi rezista in fata miilor de studii si experiențe pe animale. Acestea arata ca folosirea compusului chimic glutamat de sodiu si a altor potentatori de gust si indulcitori artificiali, precum aspartamul, provoaca nu numai diabet si obezitate (un adevarat flagel in America, dar tot mai mult si in tara noastra!), ci afecteaza si hormonul de crestere, impiedicand cresterea normala a organelor si a corpului, influenteaza negativ functiile reproductive, producand infertilitate, ridica mult nivelul de agresivitate si comportament antisocial, provoaca ample probleme cardiovasculare si, nu in ultimul rand, distruge creierul, prin supraexcitarea neuronilor, astfel incat, atat la animale cat si la oameni se observa o diminuare a capacitatilor cognitive si intelectuale. Distrugand neuronii si retelele neuronale, glutamatul distruge memoria, devenind cel mai probabil una din cauzele maladiei Alzheimer, care a cunoscut in ultimii ani o amploare fara precedent.