cura balneoclimatica

CURA BALNEOCLIMATICA incheie arsenalul terapeutic al diabeticului. Este contraindicata la diabeticul decompensat, la copilul si tanarul pana la 20 de ani si varstnicii dupa 65 de ani, precum si la diabeticii cu complicatii cardiace, hepatice sau renale. Se recomanda ape carbogazoase (Bodoc) alcaline clorurate (Sangeorz), sulfuroase (Olanesti, Calimanesti), carbogazoase (Vatra Dornei, Covasna) etc.
TRATAMENTUL COMEI DIABETICE
In faza de acido cetoza moderata, insulina si regimul corect administrate sunt suficiente. In faza de precoma, internarea este obligatorie. Se vor trata cauzele: declansante, infectie, insuficienta insulinica, dezechilibrul alimentar, stressul, etc. Se adrninistreaza un regim hidric bogat, cu sucuri de zarzavat strecurate, sucuri de fructe, bauturi sarate, etc. Se introduc prin perfuzie 500 - 1000 ml se; fiziologic, 250 - 500 ml ser alcalin hipertonic, 250 - 500 ml ser glucozat 10 - 20%, tamponat cu insulina (1 u.i. la 2 g glucoza. Se mareste doza de insulina cu 50 - 100%, peste cantitatea obisnuita. Se adauga 2 - 4 g K, in 24 de ore in perfuzie. In stadiul de coma diabetica, tratamentul este complex. Se administreaza 7 - 9  1 i.v., din care in primele doua ore, 3 1 (ser fiziologic, ser alcalin hiperton sau ser bicarbonatat izotonic). Din a treia ora se adrninistreaza 500 - 1000 ml ser glucozat 20%, tamponat cu insulina. Thamul se foloseste in situatii speciale. Glucoza se administreaza pentru disparitia cetozei prevenirea hipoglicemiei etc. Administrarea de K, i.v. in perfuzie este obligatorie. Cand este  posibila rehidratarea orala, se adrninistreaza 2 - 3 1 lichide in 24 de ore, cu 10 – 14 clorura de sodiu si 8 - 10 g clorura de potasiu. Dozele de insulina variaza intre 300 si 600 u.i., administrate i.v. sau s.c. Dupa caz se administreaza si solutii macromoleculare sau plasma in caz de colaps, digitala etc. Corect tratat bolnavul in coma diabetica, revine la normal in 6 - 8 ore.
HIPOGLICEMIILE
Clinic se descriu doua tipuri de hipoglicemii: acute si cronice. Se mai cunosc si hipoglicemii organice.
Dintre hipoglicemiile acute, care pot fi usoare, medii sau grave, forma cea mai importanta este coma hipoglicemica. In forma usoara si medie de coma hipoglicemica, domina senzatia de foame, transpiratii profuze, vertije, frisoane, tahicardie iar in formele severe tulburarile neurologice si psihice (crampe, parestezii, cefalee, uneori incoerenta ca la betie, sau dimpotriva stari depresive). Coma hipoglicemica este de obicei profunda, bolnavul este palid sau congestionat, respiratia este de tip Cheyne-Stockes, hipertensiunea arteriala, hipotermia si tahicardia se imtalnesc de obicei. Neurologic, semnele merg de la mici secuse la convirisii, uneori crize epileptiforme, contracturi puternice cu inclestarea gurii, reflexe vii, uneori paralizii. Semnul Babinski este prezent bilateral. Diagnosticul diferential se face cu: coma diabetica, care este mai putin profunda, respiratia este de tip Kusmaul, se simte mirosul de acetona la respiratie, dcshidratarea este mai mare, setea intensa si uscaciunea pielii prezenta. Reflexele sunt abolitc. Babinski nu este prezent, iar probele biologice sunt caracteristice. coma vasculare cerebrala, este profunda, apare semne de focar (hemiplegie, Babinski unilateral, reflexe abolite). Aspectul lichidului cefalorahidian confirma diagnosticul. coma uremica, apare dupa o evolutie prelungita a unei boli renale cunoscute. Ureea este crescuta iar glicemia normala. coma hepatica, apare dupa o boala prelungita si cunoscuta, cu semne evidente. Sindromul biologic exclude hipoglicemia.
Hipoglicemiile cronice apar in boli organice sau dupa un tratament hipoglicemiant lung. Sunt prezente semne de nevroza, etilism, epilepsie etc. Si chiar deteriorare psihica. Tratamentul presupune suprimarea cauzei.
Hipoglicemiile organice se intalnesc in urmatoarele boli: Insulinomul (adenomul insulelor Langerhans). Estc o tumora benigna in care apar semne nervoase si gastrice, postprandial sau dupa eforturi, glicemii in timpul crizei sub 0,50 g%o, semne care dispar dupa administrare de glucoza. In general apar semne nevrotice (astenie, torpoare, traspiratii profuze), semne minore de hipoglicemie (tremuraturi, paloare, anxietate, foame imperioasa care disparc dupa ingestie de glucoza). Treptat semnele psihice si neurologice se accentueaza. Apar crampe, parestezii, tremuraturi, incoerenta, stari depresive, convulsii, pareze etc. Semnele apar paroxistic, regresia este fara sechele, lipsesc semnele obiective si apar dimineata pe nemancate sau la trezirea din somn. Cedeaza prin digestie de zahar. Tratamentul este chirurgical. Alte hipoglicemii organice, apar in: seminomul testicular, adenocarcinomul gastric, cecal si in tumori toracice.
Hipoglicemii functionale. Acestea apar la bolnavii cu gastrectomie si in urmatoarele doua sindroame: Sindromul de evacuare precoce (Dumping sindrom). Simptomatologia este polimorfa: balonari, apasare epigastrica, greturi si varsaturi, chiar colici, transpiratii, astenie fizica, vertije, palpitatie, etc. Toate aceste semne apar la 15 - 30 minute dupa masa, cand glicemia este maxima. Glicemia este urmata de o hipoglicemie secundara (cu descarcare de secretina), care explica simptomatologia. Sindromul postprandial tardiv, care aparc la cativa ani de la operatie (gastrectomie), cu lipotimii, transpiratii, ameteli, cefalee, oboseala marcata. Apare la 2 - 4 ore dupa mese. Daca se ingera imediat zahar tulburarile dispar.
OBEZITATEA
DEFINITIE SI EPIDEMIOLOGIE
Definitie. Se intelege prin obezitate depasirea greutatii ideale cu 15 - 20%. Aprecierea obezitatii se poate face dupa raportul dintre greutate si inaltime, sau dupa masurarea pliului cutanat. Dupa indicele Broca, greutatea ideala este: G = T - 100, in care G este greutatea in kilograme, iar T inaltimea in centimetri. De exemplu un individ malt de 1,70 m, trebuie sa aiba o greutate de 70 kg. Se accepta mici variatii care nu trebuie sa depaseasca 10 - 15%. Mai exacta este formula propusa de Lorentz: G = T- 100 [(T -150) x 0,25]. T si G au aceeasi semnificatie ca mai sus. Formula este complicata, de aceea in practica nu se prea foloseste. Epidemiologie. Obezitatea se intalneste frccvent in tarile cu nivel de trai ridicat. O treime pana la o cincime din populatia adulta acestor tari este supraponderala. Este vorba despre un bilant energetic pozitiv, intre aportul alimentar excesiv si cheltuielile energetice reduse, prin sedentarism. Aceasta exprima nivelul de viata. Trebuie sa se tina seama si de faptul, ca pana nu demult se considera obezitatea ca un semn de distinctie. Relevante sunt picturile lui Rubens, dar si ale altor pictori, unde hiperponderea apare ca simbolul frumusetii. Opinia timpurilor noastre s-a schimbat radical, nu numai estetic dar si medical. Astazi este o certitudine relatia dintre obezitate si bolile cu cea mai mare rata de mortalitate: bolile cardiovasculare, dislipidemiile, diabetul zaharat etc. Astfel 85 - 95% dintre diabetici au fost sau sunt obezi; peste 60% dintre dislipidemici au obezitate. Proportii asemanatoare s-au inregistrat in infarctul miocardic si in cardiopatia ischamica. Anatomia tesutului adipos. Inca din copilarie exista o deosebire in ceea ce priveste repartitia si cantitatea de grasime intre cele doua sexe, prevaland la fetite. Diferenta se mentine si in ceea ce priveste numarul de adipocite (celule cu grasime), care este mai mare la femei. Numarul de celule adipoase odata fixat (posibil ereditar) ramane definitiv. Raportul dintre numarul si volumul celulelor adipoase, determina o forma hipertrofica si o alta hiperplazica de obezitate. Acest raport este controlat de unii hormoni, care influenteaza si repartitia. Hormonii androgeni (testosteronul) si glucocorticoizii influenteaza depunerea grasimilor in partea superioara a corpului, iar estrogenii in partea inferioara. Tesutul adipos nu este un tesut inert, deoarece el regleaza captarea acizilor grasi si a trigliceridelor circulante, sinteza endogena a gliceridelor plecand de la glucoza, catabolismul acizilor grasi, eliberarea acizilor grasi in circulatie etc. In ceea ce priveste senzatiile de foame si satietate, reglarea se face prin: glicemie (senzatie de foame, in hipoglicemie si senzatie de satietate in hiperglicemie) factorii digestivi (introducerea glucozei in duoden, este urmata de scaderea senzatiei de foame). factori neurologici. Acestia actioneaza la nivelul hipotalamusului si cortexului. Obezitatea endogena este expresia unei boli neuroendocrine.
  ETIOPATOGENIE
S-a vazut anterior ca obezitatea depinde de numarul si volumul adipocitelor. Un numar crescut de adipocite, este un risc crescut de obezitate. Obezitatea hiperplazica, cu numar crescut de adipocite, depinde de alimentatia primita in copilarie. Numarul adipocitelor la adult este fix. El se stabilizeaza in jurul varstei de 20 - 23 de ani. Volumul adipocitului este direct influentat de bilantul caloric. Bilantul caloric pozitiv duce la adult la cresterea volumului adipocitului si implicit la obezitate. Cu inaintarea in varsta, se reduce activitatea fizica si surplusul caloric se transforma in trigliceride de rezerva, marind volumul adipocitelor. Scaderea in greutate inseamna scaderea volumului, nu a numarului de adipocite, care este o valoare fixa. Aceasta este obezitatea hipertrofica, care apare la adult datorita reducerii activitatii fizice, fara o reducere proportionala si a alimentatiei. Pe langa obezitatea hiperplazica si hipertrofica exista si obezitatea de tip mixt, in care se asociaza o crestere a numarului de adipocite - din perioada copilariei - cu o crestere a volumului, care apare oricand in timpul vietii. Aceasta este mai frecventa la femei. Factorii etiologici ai obezitatii sunt in ordinea frecventei si importantei urmatorii: supraalimentatia reducerea sau lipsa activitatii fizice, in raport cu consumul alimentar nemodificat. Profesiunile sedentare, renuntarea la sporturi sau diferite exercitii fizice, comoditatea transportului auto, sunt tot atatia factori care contribuie la obezitate. factori psihologici, in sensul refugierii in satisfactia alimentara, pentru o nereusita in viata, diferite deziluzii afective etc. (refulari). alcoolismul; mediul urban, unde acesti factori sunt mai evidenti. modificari endocrine (cauze endogene), mult mai rare: sarcina, boala Cushing, adenomul Langerhans, sindromul adiposogenital, hipotiroidia etc.