Reguli generale de administrare a medicamentelor

Identificarea prealabila a medicamentelor si verificarea calitatilor lor. Respectarea intocmai a medicamentului prescris. Respectarea cailor, dozajului si a orarului de administrare. Respectarea somnului bolnavilor. Fac exceptie medicamentele etiologice (antibiotice etc.). Evitarea incompatibilitatilor. Unele medicamente devin ineficace sau chiar daunatoare prin asociere. Exista incompatibilitati de prescriere, de care trebuie sa tina seama medicul (sulfamidele si acidul paraaminobenzoic, histamine si antihistaminicele, asocierea unor medicamente cu antidoturile lor). Exista insa si o incompatibilitate de asociere, care priveste pe sora: de exemplu, clorura de calciu si codeina fosforica, luminalul injectabil si alte substante etc. Unele incompatibilitati sunt cautate (procaina cu adrenalina, morfina cu atropina, utilizarea antidoturilor), pentru a obtine efectul terapeutic urmarit. Administrarea imediata a medicamentelor (al caror flacon a fost deschis). Luarea medicamentelor in prezenta asistentei. Respectarea masurilor de asepsie, pentru a preveni infectiile intraspitalicesti. Anuntarea imediata a greselilor savarsite in administrarea medicamentelor.

ECHIVALENTA MEDICAMENTELOR
Aceasta trebuie cunoscuta de asistenta, pentru respectarea dozelor. Astfel: 1 pahar de lichior corespunde aproximativ cu 15 g ulei; 1 ceasca de cafea corespunde aproximativ cu 50 g apa; 1 pahar de vin corespunde aproximativ cu 100 g apa; 1 pahar de apa corespunde aproximativ cu 200 g apa.
Si capacitatea lingurilor trebuie cunoscuta: 1 lingurita corespunde aproximativ cu 5 g apa, 6,5 g sirop, 4,5 g ulei; 1 lingura de supa 15 g apa, 20 g sirop, 12,5 g ulei;
Exista echivalente si pentru pulberi: 1 lingura plina cu pulbere contine aproximativ 2,5 - 5 g; 1 lingurita rasa 1,5 - 2,5 g; 1 varf de cutit rotunjit 1,5 - l g.

CAILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Diferitelor medicamente le sunt proprii, uratoarele cai de administrare: Calea digestiva, pe care se administreaza pilulele, comprimatele, solutiile, casetele, drajeurile, supozitoarele si clismele. Ultimele doua sunt introduse prin rect; tot pu cale digestiva, se practica diferite tehnici diagnostice sau terapeutice (spalatura gastrica, tubajul gastric, duodenal sau intestinal etc.). Calea orala este cea mai comoda, atat pentru bolnav, cat si pentru personalul de ingrijire. Pe cale sublinguala se administreaza unii hormoni, nitroglicerina sub forma de comprimate sau de solutie. Medicamentele care trebuie sa reziste sucului gastric si de la care se urmareste obtinerea unui efect rapid, trebuie ingerate pe stomacul gol, deci inaintea meselor (de exemplu Penicilina V). Medicamentele cu actiune iritanta asupra mucoasei gastrice, se administreaza in timpul mesei, pentru a fi amestecate cu alimente (ex: unele antibiotice si chimioterapice: tetracicline, nitrofurani etc.). calea respiratorie, pe care se administreaza diferite substante narcotice (eter, cloroform, clorura de etil), unele substante antiastmatiee (prin inhalare sau pulverizare), unele substante (antibiotice, antialergice, bronhodilatatoare, fibrinolitice) sub forma de aerosoli (amestec de gaz cu medicamente fin dispersate), oxigenul. Oxigenul se administreaza in edemul pulmonar acut, pneumotoraxul spontan, bronhopneumonie, diferite forme de insuficienta respiratorie, insuficienta circulatorie si in insuficienta cardiaca. Modalitatile de administrare sunt: aspirarea directa din balon, administrarea intranazala printr-o sonda Nelaton, masca sau cortul de oxigen. Calea percutana: frictionare, comprese, ionoforeza (cu ajutorul curentului galvanic), badijonari, emplastre, bai medicinale. Calea parenterala: antipiretice, injectii, perfuzii, transfuzii, punctii.

REACTIILE ADVERSE ALE MEDICAMENTELOR
Acestea, trebuie de asemenea, bine cunoscute de asistenta medicala, pentru a putea interveni la timp. Astazi, intoleranta medicamentoasa este foarte frecventa, chiar la antibiotice. Daca nu se iau anumite precautii, sunt de temut reactiile alergice. Sunt cunoscute medicamentele care pot duce la asemenea accidente; uneori pot aparea si accidente grave, generale: agranulocitoza (Aminofenazona), anemii, socuri anafilactice (seruri, antibiotice etc.). Alteori, in special in cursul tratamentelor cu antibiotice, pot aparea dezechilibre biologice, prin modificarea florei microbiene. Prin distrugerea florei patogene, unele microorganisme care paraziteaza in mod normal organismul, se dezvolta mai intens si devin mai virulente. Astfel, pot aparea micoze sau infectii cu stafilococi rezistenti la antibiotice. Trebuie tinut seama si de faptul ca numeroase produse (antibiotice, corticoizi) pot masca semnele unei boli, fara a o vindeca complet, daca nu sunt prescrise in doze si pe o durata suficienta.