anomaliile dentomaxilare

 Dupa caria dentara, afectiune cu cea mai mare morbiditate din lume, anomaliile demtomaxilare reprezinat a 2 a maladie ce afecteaza peste 50% din populatia noastra.
Intrucat anomaliile dentomaxilare nu pun in pericol viata unui copil, mortalitatea acestei maladii fiind extrem de redusa, majoritatea medicilor nu s-a preocupat decat in mod sporadic si numai in cazurile in care tulburarile de masticatie, de vorbire si cele estetice erau foarte importante. Crescand nivelul de trai in tarile civilizate, crescand preocuparea oamenilor muncii pentru fizionomie, pentru exprimarea corecta in vorbire, a aparut si necesitatea corectarii tulburarilor produse de aceasta afectiune. Asa a aparut ortodontia (orthos = drept, dons = dinte), ceea ce inseamna stiinta care indreapta dintii.
Astazi, acest termen este din ce in ce mai putin utilizat, majoritatea stomatologilor folosind termenul de ortopedie dentofaciala (orthos = drept, paidos = copil) ceea ce inseamna indreptarea deformatiilor dentomaxilare la copil.
O anomalie dentomaxilara este o abatere de la dezvoltarea normala a aparatului dentomaxilar. Abaterea poate interesa maxilarul superior sau inferior, arcadele alveolare superioare sau inferioare, dintii superiori sau inferiori. Cum aceste elemente ale aparatului dentomaxilar au o dezvoltare filogenetica si ontogenetica diferita, pot prezenta excese sau deficiente in dezvoltarea lor independenta unul fata de altul. De aici aparitia de decalaje in plan sagital, transversal sau vertical, care se repercuteaza de cele mai multe ori in modificarea rapoartelor dintre dinti (malocluzie).
Formele clinice ale acestor tulburari de dezvoltare ale aparatului dentomaxilar sunt extrem de numeroase, asa incat discutiile privind clasificarea lor au fost foarte aprinse si nici astazi nu s-a ajuns la o clasificare unitara, fiecare scoala tinand prin traditie la predecesorii ei.
Cum depistam o anomalie dentomaxilara? Examinam mai intai fata si apreciem daca etajul nazal este egal cu etajul mandibular; cercetam apoi profilul si apreciem daca este modificat (convex sau concav). Apreciem rapoartele dintre maxilarul superior si inferior, dintre arcada alveolodentara superioara si cea inferioara. Examinam apoi dintii cu mare atentie si urmarim daca numarul lor este crescut sau redus (dinti supranumerari sau anodontie partiala sau totala), daca unii dinti sunt prea mari sau prea mici (macrodontie, microdontie), daca structura lor este modificata prin leziuni cupuliforme sau pete (hipoplazii, displazii dentare) sau daca unii dinti raman inclusi sau erup anormal in afara arcadei alveolare sau in sinus, in orbita (ectopii, heterotopii, transpozitii). In mod normal, la inchiderea gurii dintii superiori trebuie sa aiba contact maximal cu cei inferiori, iar miscarile mandibulei nu trebuie sa fie limitate de dintii in malpozitie (pozitia vicioasa). Cea mai mica abatere de la acest raport normal intre dinti, se repercuteaza mai ales dupa adolescenta, In perioadele de dezechilibrare neuroendocrina, fie in articulatia temporomaxilara (disfunctie a articulatiei temporomaxilara) fie in integritatea si implantarea dintilor in arcade. Cariile dentare si parodontopatiile apar mai frecvent la persoanele cu anomalii dentomaxilare, astfel incat acesti bolnavi pierd de timpuriu dintii si ajung sa frecventeze foarte des cabinetele dentare pentru confectionarea de proteze.
Care este cauza unei anomalii dentomaxilare. Sunt anomalii ereditare, cu caracter dominant, manifestate printr-o dezvoltare exagerata a mandibulei (prognatie mandibulara) sau prin dezvoltarea in exces a arcadei alveolare in regiunea frontala (incisivi) si dezvoltarea deficitara a aceleiasi arcade in regiunea laterala (premolari, molari) manifestata printr-o ocluzie adanca. Incisivii superiori acopera complet incisivii inferiori.
Aproape toate bolile ereditare au manifestari la fata, prezinta si anomalii dentare. In sindromul Turner, in mongolism, in trisomia 15,17 gasim foarte frecvent o dezvoltare deficitara a mandibulei (retrognatia mandibulara). Toate malformatiile congenitale ale fetei, buza de iepure, gura de lup sunt de fapt si forme clinice variate de anomalii dentomaxilare.
Sunt apoi boli neuroendocrine ce se manifesta prin anomalii dentomaxilare. Intarziatii psihici prezinta de obicei diverse forme de malocluzii dentare (ectopii dentare, inocluzii dentare frontale sau laterale). Bolile hipofizare, tiroidiene si gonadale, se asociaza totdeauna cu diverse tulburari in dezvoltarea aparatului dentomaxilar. Bolile de nutritie sunt frecvent asociate cu tulburari de structura dentara (hipoplazii) sau cu tulburari de dezvoltare a arcadelor alveolare (ocluzie deschisa, in rahitism).
Cele mai mici tulburari functionale se repercuteaza in dezvoltarea directionala mai ales a arcadelor alveolare si in asezarea armonioasa a dintilor pe arcade. Respiratia bucala, obiceiurile vicioase (sugerea degetului, sau a altor obiecte creion, guma), dormitul cu fata pe pumn sau cu capul in hiperflexie (cu barbia in piept) sau in extensia fortata (capul mult pe spate), duc la aparitia diferitelor forme de anomalii dentomaxilare. Masticatia lenesa sau cu miscari dezordonate si exagerate produce deplasari ale dintilor si diverse forme de malocluzie (raporturi anormale intre dinti). Interpozitia limbii intre dinti, in repaus sau in timpul deglutitiei (deglutitia infantila), determina de cele mai multe ori o incluzie verticala.
Diversele grimase, ticuri sau parezele faciale periferice sau centrale produc deplasari anormale ale dintilor si deci diferite forme de anomalii dentomaxilare.
In sfarsit, caderea prematura a dintilor de lapte sau permanenti determina aproape 50% din anomaliile dentomaxilare curente, datorita migrarilor anormale ale dintilor ramasi pe arcada.
Cum trebuie sa tratam aceste anomalii dentomaxilare? Trebuie sa intreprindem mai intai o profilaxie a anomaliilor dentomaxilare prin tratamentul de urgenta al cariilor si al distrofiilor dentare, mai ales la copii distrofici cu afectiuni generale (cardiovasculari, renali, reumatici, disendocrinopatii, neuropsihici etc). Bolile digestive, infectocontagioase, tuberculoza pulmonara sau osteoarticulara trebuie sa fie in atentia stomatologului care este obligat sa asaneze de urgenta cavitatea bucala, pentru a preintampina tulburarile de dezvoltare ale aparatului dentomaxilar si a ameliora bolile generale printr-o masticatie mai eficienta.
Bolile ereditare, cu manifestari bucodentare, trebuie de asemenea sa fie in atentia stomatologului, care sa efectueze un tratament corespunzator.
Combaterea tulburarilor functionale reprezinta astazi una din cele mai eficiente masuri profilactice sau preventive in anomaliile dentomaxilare daca se efectueaza in stadiile incipiente. Suptul la san, nutrirea copilului prescolar cu alimente dure, proaspete, care sa-l oblige sa efectueze o masticatie viguroasa, reprezinta una din cele mai bune metode profilactice functionale.
Combaterea respiratiei orale prin exercitii de respiratie, combaterea deglutitiei infantile de indata ce copilul a inceput sa se alimenteze obisnuit, combaterea masticatiei lenese, a fonatiei defectuoase (intre 2-6 ani) si a tuturor obiceiurilor vicioase si a ticurilor inca de la varsta prescolara reprezinta masuri profilactice, ce ar trebui cunoscute de educatorii din crese sau camine si de toti parintii ce si-au asumat raspunderea cresterii unui copil sanatos si viguros.
In perioada scolara toti copiii trebuie sa fie dispensarizati incepand din clasa I-a. Tratamentul tuturor cariilor la toti copiii dintr-o colectivitate reprezinta cea mai importanta metoda de combatere a cauzelor locale in aparitia anomaliilor dentomaxilare.
Depistarea formelor incipiente de anomalii dentomaxilare inca din clasa I-a presupune si tratamentul lor individualizat de urgenta prin mijloace simple functionale sau ortodontice. Formele grave trebuiesc indrumate la clinicile de specialitate.
Antrenamentul functiilor musculare antagoniste de la fata in vederea unei echilibrari ca si reeducarea respiratiei, fonatiei, deglutitiei, masticatiei, reprezinta astazi un auxiliar al metodelor functionale, chirurgicale, sau chiar protetice.
In ultimul timp mai toate congresele internationale dezbat clasificarea sau terapia anomaliilor dentomaxilare. Individualizarea unui tratament adecvat la un copil sau adult cu anomalii dentomaxilare necesita investigatii speciale si mijloace terapeutice proprii. Aplicarea acestor metode la nivel modern nu poate fi efectuata decat de un specialist in stomatologie infantila. Un tratament neadecvat sau chiar o indicatie terapeutica gresita poate agrava o anomalie dentomaxilara. Crearea cabinetelor scolare, a policlinicilor si clinicilor de stomatologie infantila reprezinta un pas important spre realizarea unei retele de stomatologie infantila, care sa fie dirijata de Ministerul Sanatatii, in vederea asistentei de specialitate a tuturor copiilor nostri. Efectuand un tratament de specialitate tuturor copiilor prescolari sau scolari, cu o echipa de specialisti devotati si sub conducerea si indrumarea competenta a Ministerului Sanatatii, vom reusi sa reducem mult afectiunile dentare la adulti; vom reduce substantial numarul bolnavilor ce bat zilnic scarile cabinetelor dentare pentru confectionarea de proteze; vom reduce de asemenea, complicatiile generale sau locoregionale ale cariei, din care nu trebuie sa uitam cardiovascularii, reumaticii, renalii ce dau anual mii de victime. Tratand din timp copiii cu o retea bine inzestrata si cu specialisti competenti, se va reusi sa se mareasca media de viata prin reducerea edentatiilor; un om fara dinti nu se poate alimenta bine si deci nu are putere de munca si nu are rezistenta suficienta la bolile curente, pierzandu-si viata de timpuriu.