deplasarea bolnavului

 Exista o serie de situatii in care familia trebuie sa transporte bolnavul (de exemplu, pentru un control la policlinica sau la un serviciu de specialitate). Trebuie sa se tina seama ca bolnavul sa nu aiba o boala contagioasa, sa nu fie foarte slabit, sa nu aiba dureri accentuate, pentru ca in aceste situatii se pot produce complicatii. Bolnavii febrili, care au varsaturi, care prezinta eruptii pe piele, care au dureri toracice sau abdominale sau care au suferit un accident vor chema medicul la domiciliu.

In cadrul ingrijirilor efectuate acasa, bolnavii sunt deplasati dintr-un pat in altul sau din pat in fotoliu, respectand indicatiile primite de la medic.

De asemenea, bolnavul care a stat un timp indelungat in pat incepe sa fie ridicat si ajutat sa se aseze pe marginea patului, pe masura ce intervin ameliorari in starea sanatatii lui. Daca bolnavul nu a avut ameteli, peste cateva zile va putea fi asezat intr-un fotoliu. Este bine ca la primele miscari pe care le face un bolnav dupa imobilizare indelungata sa asiste si medicul. Pentru a-l transporta dintr-o camera in alta, in cazul ca bolnavul poate sa sada, putem utiliza o metoda pe care copiii o denumesc scaunasul. Fotoliile rulante se utilizeaza pentru bolnavii cu leziuni ale articulatiilor genunchilor sau gleznelor si care raman in casa un timp mai lung. Fotoliul acesta poate fi impins de la spate sau il poate manevra bolnavul sigur intre etaje, bolnavul se poate deplasa cu ascensorul, insa trebuie sa fie insotit. Fotoliul rulant poate fi introdus in ascensor, persoana care insoteste bolnavul intrand prima si tragand fotoliul cu bolnavul, iar la parasirea ascensorului va fi impins intai caruciorul si apoi insotitorul va parasi cabina. In cadrul apartamentului, bolnavul poate fi deplasat dintro camera In alta si cu ajutorul unui scaun cu spatar, care este ridicat de doua persoane, bolnavul stand comod. In general nu se va transporta bolnavul mai grav dintr-un loc in altul decat numai cu avizul medicului. Infarctul miocardic si emboliile se agraveaza deseori datorita mobilizarilor precoce si transportului incorect si nesupravegheat.

TOALETA BOLNAVULUI

Nu trebuie sa fie un secret ca blandetea reuseste sa castige increderea bolnavului, sa-i creeze o stare de liniste, care contribuie la evolutia favorabila a bolii. Unui orn care nu poate parasi patul trebuie sa i se acorde toata atentia, pentru ca a ingriji un bolnav care nu se poate misca este una din cele mai frumoase si mai umanitare munci ale omului.
Sunt bolnavi in varsta, cu incontinenta de urina, care stau de cateva luni in pat si totusi nu au nici o escara. Este interesant de stiut secretul. Foarte simplu: devotamentul. In primul rand se face zilnic igiena pielii, in special in regiunile supuse presiunii, avand grija ca cearsaful sa fie perfect intins sub bolnav, desi acesta a fost miscat frecvent in diferite pozitii. Schimbarea lenjeriei de pat si de corp, imediat ce s-a umezit, asezarea de perne si colaci de protectie pentru a proteja bolnavul contribuie de asemenea mult la prevenirea escarelor, mai ales daca dupa toaleta zilnica se activeaza circulatia in regiunile expuse prin frectii cu alcool si pudrare cu talc.

Cu multa grija se asaza plosca. Mai intai trebuie sa se puna o musama sau o bucata de material plastic, acoperita cu o panza, dupa care se ridica bolnavul cu mana stanga si cu mana dreapta se introduce plosca usor incalzita. Bolnavul este invelit, i se da hartie igienica si apa calduta, care se poate turna cu o sticla, pentru a se spala regiunea sezutului dupa scaun. Scoaterea plostii se face cu atentie, ca sa nu se pateze lenjeria, si imediat se acopera cu un servetel din material plastic sau cu un capac, ducand-o imediat la closet. Cand este cazul se examineaza materiile fecale pentru a se vedea daca nu exista viermi intestinali (limbrici, panglica) sau vreo modificare a culorii scaunului. In anumite boli contagioase se toarna in plosca, peste materiile fecale, un dezinfectant (solutie cloramina 50 grame la un litru apa) si abia dupa aceea se goleste continutul in closet. Se spala plosca cu apa rece si apoi cu apa clocotita cu lesie sau soda, se acopera si se asaza intr-un loc ferit. Persoana care a ajutat bolnavul se spala bine pe maini, ajuta si pe bolnav sa se spele, apoi ii asaza patul, il inveleste si aeriseste camera. Urinarele din sticla sau din metal, spalate si dezinfectate, ca si plostile, pot fi utilizate de barbati, iar cele care au deschizatura mai larga sunt folosite si de femei.

In cazul ca unii bolnavi solicita frecvent urinarul acesta trebuie pastrat langa pat. punandu-i-se un capac sau acoperindu-l cu un servet. Daca trebuie pastrata urina din 24 de ore se varsa urinarul intr-un borcan de sticla cu o capacitate de cel putin 2 litri, care a fost spalat bine si care nu trebuie sa aiba urme de substante dezinfectante, pentru ca s-ar modifica o eventuala analiza a urinii. Varsaturile reprezinta simptomul mentolat. unor boli si trebuie sa se pastreze lichidul pana la venirea medicului. In timpul varsaturii, bolnavul trebuie sustinut de frunte, dandu-i-se un vas de noapte sau un lighean si punand un prosop peste patura. Se vor indeparta protezele dentare mobile. Se ajuta bolnavul sa-si clateasca gura, se scot din camera prosopul si vasul care contine varsatura - care nu se arunca - apoi se aeriseste camera. Daca bolnavul scuipa abundent (expectoreaza) i se da scuipatoarea, care se spala si se fierbe in fiecare zi.

Unii bolnavi (cu aparat gipsat, cu paralizia membrelor inferioare, sau cu insuficienta cardiaca) trebuie sa ramana pentru mai multa vreme imobilizati in pat. Baia generala si toaleta partiala de fiecare zi, spalatul parului, spaltul picioarelor, trebuie sa se faca in pat, fara a misca prea mult bolnavul. Se pregatesc cele necesare: sapun, foarfeca pentru unghii si perie de unghii,perie si pasta de dinti, pahar pentru gargara,lighean, musama,cearsaf de baie,galeata pentru apa murdara, termometru de baie si alcool mentolat. Avem nevoie si de o cana de tabla, de minimum 4-5 litri, pentru apa calda. Avem grija sa inchidem geamul si umplem ligheanul cu apa calda la o temperatura suportabila (370). Cu o manusa de baie udata se spala fata bolnavului, urechile, gatul, membrele superioare, pieptul, regiunea abdominala si apoi intoarcem bolnavul pe spate si spalatul coapselor, gambelor, lasand la urma organele genitale si regiunea anala. Protejam cu o musama si cu prosopul invelitoarea patului. Cu tampoane de vata spalam ochii, din partea externa catre cea interna, aruncam tamponul si uscam cu un alt tampon curat. Fruntea se spala de Ia mijloc spre tample si se insista cu apa si sapun asupra pavilionului urechii. La subsuori, unde bolnavul transpira, se spala cu apa si sapun, se usuca si se da, eventual, cu apa de colonie. Se poate taia parul cu foarfeca. Nu vom spala regiunea genitala si regiunea sezutului cu aceeasi manusa cu care am spalat restul corpului, avand grija ca pentru toaleta acestor regiuni sa inlocuim apa si prosopul. Peste musamaua asezata la picioare punem ligheanul cu apa calda si rugam bolnavul sa indoaie genunchii pentru a introduce picioarele in lighean. Cu aceasta ocazie se pot taia bataturile, se curata talpa si calcaiele de depozitele cornoase si se pot taia unghiile bolnavului. Pentru spalarea regiunii genitale putem folosi un irigator cu o solutie slaba de permanganat de potasiu. Se va acorda o atentie deosebita igienei organelor genitale in timpul menstruatiei, utilizandu-se vata hidrofila. Pentru a fixa vata este necesar un pansament alcatuit dintr-un cordon pe care se prinde la spate o fasa de panza lata de 6-8 cm, incheiata in fata cu ajutorul unui nasture cusut pe cordon. Tampoanele de vata se schimba, dupa care se spala regiunea genitala cu apa si sapun si se usuca cu un prosop moale fara a freca. In cazul ca bolnava nu se poate ingriji singura, persoana care o ingrijeste ii va face o spalatura externa, folosind plosca, irigatorul si un tampon de vata. Prevenirea infectarii vaginului se face stergand cu hartie igienica de la vagin catre anus si nici o data invers.

Pentru toaleta cavitatii bucale se vor folosi peria si pasta de dinti. Daca bolnavul nu poate ridica capul, atunci persoana care-l ingrijeste ii va spala dintii cu peria, indepartand, daca este cazul, depozitele de pe limba. Depozitele albicioase care apar in gura se datoresc de obicei unor ciuperci. Pentru a le inlatura se face un badijonaj cu glicerina boraxata 2 %, cu ajutorul unei comprese muiata in acest medicament. Cu mult tact se va proceda cu bolnavii care au proteza, rugandu-i sa o scoata pentru a fi spalata zilnic si punand-o noaptea intr-un pahar cu apa.

Pieptanatul parului se poate face in pozitie culcata, foarte atent, pentru a nu provoca durere atunci cand este incalcit. Spalatul parului se face asezand bolnavul cu capul spre marginea laterala a patului sau punand ligheanul chiar la capul bolnavului, care este sprijinit cu umerii pe o perna, in cazul ca nu exista tablie la extremitatile patului. La capatul respectiv se poate indoi salteana, iar bolnavul se sprijina cu umerii peste aceasta indoitura. Se asterne sub umerii bolnavului si sub lighean o musama, iar in contact direct cu pielea gatului se pune un prosop. Capul se sprijina pe mana persoanei care il spala turnandu-i sam pon, sapun lichid si frecandui parul de mai multe ori cu apa. Pentru a-l limpezi, in ultima apa se pune otet sau lamaie. Daca sunt indicatii speciale se pot utiliza galbenusuri de oua bine batute, cu care se freaca parul la radacina, clatindu-se ulterior. Cand bolnavul poarta aparat gipsat avem grija sa nu se ude gipsul si sa-l protejam in mod permanent cu o musama.

Se recomanda ca unii bolnavi convalescenti sa faca baie in cada. Cei care pot sta in sezut se asaza pe un scaunel pus in cada, fara a face eforturi, iar persoana care ii ingrijeste ii spala folosind dusul de mana. Dupa terminarea baii bolnavul este invelit cu un cearsaf uscat si incalzit sau este asezat pe o canapea pe care se afla intins un cearsaf de baie, care se strange peste corpul ud.