ingrijirea bolnavului

Ingrijirea bolnavului

Ingrijirea corecta cere o anumita pricepere. Este mai util sa nu dai nici un ajutor daca nu stii exact ce trebuie sa faci.
De exemplu, daca in fata unei dureri de inima (care poate indica un infarct miocardic) cei din jur socot ca bolnavul are nevoie de aer, il ridica, il duc la fereastra, il obosesc, se creeaza dintr-o data o situatie de pericol: viata bolnavului.
Anumite boli pot fi tratate la domiciliu, sub controlul medicilor. Toate tratamentele care necesita cunostinte de specialitate (injectiile, tubajele, sondajul vezicii urinare) sunt efectuate numai de asistenta medicala, sau sora, dupa indicatiile medicului, care viziteaza bolnavul acasa. Exista insa o serie de tehnici, printre care asigurarea igienei camerei si a patului, toaleta zilnica a bolnavului, administrarea unor medicamente si a alimentatiei de regim, precum si unele proceduri ca revulsiile, compresele si inhalatiile, care pot fi efectuate de orice persoana priceputa si indemanatica. Mama sau sotia, care si-a propus sa ingrijeasca un bolnav, trebuie sa nu se lase usor impresionata, sa aiba rabdare, sa vorbeasca calm cand bolnavul o solicita si sa nu se supere atunci cand acesta este nervos si agitat. Oamenilor bolnavi si in special celor cu boli de mai lunga durata (fie ca au dureri, fie ca neputand lucra au o stare sufleteasca care trebuie inteleasa) trebuie sa li se dea curaj, sa li se stimuleze increderea in vindecare. Nu este nici o graba ca intamplarile neplacute din familie sau de la serviciu sa fie aduse la cunostinta bolnavului, pentru ca acestea pot influenta negativ evolutia starii de boala.

CAMERA BOLNAVULUI
In apartamentele mai incapatoare si confortabile, in eventualitatea imbolnavirii unui membru al familiei, se recomanda sa se elibereze o camera care sa fie folosita numai de persoana bolnava. Camera bolnavului sa nu fie in legatura cu bucataria si in nici un caz sa nu fie camera de trecere. Daca trebuie ingrijita acasa o boala contagioasa, izolarea bolnavului capata o mai mare importanta, pentru a feri de contaminare in special copiii. Acolo unde intrarea in casa se face direct prin camera bolnavului, in dreptul usii se va atarna o cuvertura sau o patura (eventual se va instala un paravan), astfel ca aerul sa nu patrunda direct de afara spre patul bolnavului.

Temperatura camerei. Termometrul de perete trebuie sa arate 22°; numai cei care sufera de o boala a glandei tiroide au nevoie de 17-18°, iar pentru batrani si copiii mici sunt de preferat 24°. Aerul sa nu fie uscat; vasul cu apa de pe soba intretine umiditatea. In special, pe calorifer trebuie sa stea in permanenta un castron cu apa. Focul de lemne da o caldura placuta, dar cel cu carbuni nu este indicat pentru o camera cu bolnavi, in special pentru cei care sufera de o boala pulmonara.
Vara, daca este prea cald, se trag obloanele, se monteaza draperii de panza de culoare inchisa sau se pun la fereastra cearsafuri muiate in apa pentru a intretine umiditatea. Este buna si hartia albastra, cand soarele este prea stralucitor. Se mai poate folosi un ventilator mobil, care sa poata fi pornit sau oprit cu usurinta de bolnav. Sa nu se uite sita sau tifonul pentru a feri camera bolnavului de muste, in timpul verii.
Unii bolnavi prefera sa stea mai mult cu geamul deschis si este sanatos sa procedeze la fel toti bolnavii, dar numai in cazul ca si medicul care supravegheaza este de acord. In orice caz, fereastra trebuie deschisa dimineata cand se face curatenie, apoi dupa masa de pranz si seara inainte de culcare, aerisirea este obligatorie.

Curatenia camerei. Pentru o mai buna intretinere este foarte bine sa fie scoase covoarele si draperiile. Si perdelele pot lipsi, fiind rezervor permanent de praf si microbi. Husele de creton inflorat vor putea fi usor spalate si schimbate. Cele mai potrivite pentru camera bolnavului sunt husele din panza alba. Toaleta cu oglinda poate fi scoasa din camera pentru a castiga spatiu.
Nu este necesar sa fie frecat zilnic parchetul; cel mai bine este sa fie acoperit cu linoleum, care se curata usor cu apa calda si soda. Si podeaua de scandura se poate acoperi tot cu linoleum, desi aceasta s-ar putea spala zilnic cu apa calda, sapun si lesie. Aspiratorul ajuta sa se curete bine nu numai parchetul, ci si mobila. Zgomotul motorului este neplacut insa pentru unii bolnavi, care nu pot suporta nici tic-tacul unui ceasornic si nici soneria telefonului. Daca nu este contagios, bolnavul poate fi transportat intr-o alta incapere in timp ce se face curatenia generala.

Usile si ferestrele se spala cu apa si sapun, iar geamurile se sterg cu o carpa curata, muiata in apa cu alcool (iarna se pune un varf de cutit de sare de bucatarie), apoi se freaca ca hartie de ziar. Sobele si elementele de calorifer se spala cu apa si sapun cand nu sunt incalzite. Mobilierul de lemn se freaca de-a lungul fibrelor cu o carpa moale si in caz de nevoie se sterge cu substante dezinfectante. Chiuvetele, baia, closetul se spala cu apa calda si diferite substante din comert (Sodil, Perlan, Alba, Tix) si la urma se dezinfecteaza.

Iluminatul camerei. Noaptea este necesara numai o lumina slaba, pentru a supraveghea starea bolnavului si a-i administra la timp medicamentele. O lumina puternica si permanenta iar putea provoca insomnie. Daca se utilizeaza lampa cu petrol, fitilul se taie zilnic, ca sa nu fumege. In nici un caz nu se aprind lumanari, fitiluri cu ulei, care consuma oxigenul din aerul incaperii si pot provoca tusea sau crize de astm. Este inutil sa metionam ca in camera bolnavului nu se fumeaza. Musafirii (care ar ai bine sa nu viziteze bolnavul decat cate unul) vor fi invitati sa treaca intr-o alta incapere daca doresc neaparat sa fumeze, in treacat fie spus, statul temporar in pat este un minunat prilej si pentru bolnav sa se lase de fumat, daca boala de care sufera nu-l obliga oricum sa renunte la tutun. Daca bolnavul este contagios, vizitele persoanelor adulte sunt neindicate, iar ale copiilor strict interzise.

PATUL SI RUFARIA
In locuintele de astazi exista mobilier confortabil si modern: paturi duble cu somiere, divanuri studio sau recamier, fotolii-pat etc. Majoritatea bolnavilor ingrijiti acasa se simt bine atat pe saltelele unui divan, cat si pe somiera unui pat dublu. Totusi bolnavii imobilizati in aparate gipsate au nevoie de o somiera tare care se realizeaza pe un pat de metal sau pe orice alt pat, asezandu-se scanduri sub saltea. In orice caz, patul (divan, fotoliu-pat etc.) trebuie asezat cu o singura margine langa perete si 3 margini libere, pentru ca persoana care ingrijeste bolnavul sa se poata misca in voie. Lumina soarelui sa nu bata direct in ochii bolnavului. Pe paturile care nu au saltea proprie sau pe cele improvizate cu scanduri se asaza o saltea umpluta cu iarba de mare, par de cal sau lana, evitandu-se saltelele de puf si de burete care incalzesc si favorizeaza transpiratia. Sunt bune si saltelele pneumatice. Pernele vor fi mici, cele din iarba de mare sau din lana fiind mai indicate decat cele de puf. Pentru a ridica bolnavul in pat, in anumite boli, se recomanda sa fie sprijinit cu perne asezate deasupra unui spatar, special construit. Uneori este nevoie ca patul sa fie ridicat fie in regiunea capului bolnavului, fie in regiunea picioarelor; pentru aceasta se ridica extremitatea respectiva cu scaunele, butuci de lemn sau caramizi, pana la inaltimea dorita.

Si acum sa facem impreuna patul. Pare o tehnica foarte simpla dar se cer cateva cunostinte speciale. Patul, salteaua si pernele trebuie acoperite cu rufarie curata, bine calcata, fara cusaturi, broderie si dantele, care ar putea jena bolnavul. Daca salteaua ar fi alcatuita din trei bucati, ar fi mai usor de manuit.
Cearsaful, care se asterne peste saltea, este bine sa depaseasca toate marginile patului pentru a-l putea fixa sub saltea. Dupa ce s-a intins bine acest cearsaf, ca sa nu faca nici o cuta sub bolnav, se pun la mijlocul patului o musama si o panza ceva mai mare, care sa o acopere in intregime (pentru ca pielea bolnavului sa nu fie in contact, cu musamaua). Musamaua pune numai in cazul bolnavilor care urineaza in pat sau au pierderi de sange.
Daca cearsaful este prea mic se poate fixa in cele 4 colturi, dupa ce coasem niste sireturi cu care il legam de colturile patului (nu mai face cute sub bolnav). Pentru invelit folosim fie o plapuma infatata, fie o patura pe care s-a fixat un cearsaf.

Pentru bolnavii cu paralizia picioarelor se utilizeaza diferite obiecte care sa sprijine laba piciorului in pozitia ei normala: un cadran din scanduri, o cutie, un saculet cu nisip. Sub genunchi se asaza uneori, sub forma de sul, o perna, o patura etc, invelite intr-un cearsaf ale carui capete se fixeaza sub saltea. Pentru bolnavii care nu se pot misca se pregateste un colac de cauciuc umplut cu aer si invelit intr-o fata de perna, pentru ca regiunea sezutului sa nu fie predispusa la ranire (escare). Presiunea pe saltea a calcaielor, coatelor etc cauzeaza tulburari in circulatia sangelui. Pentru a le preveni se confectioneaza din vata si tifon niste inele, pe care se asaza regiunea respectiva. Acestea se fixeaza de pat, ca sa nu se miste in caz de dureri provocate de apasarea greutatii paturilor sau plapumei, se asaza un suport ca un coviltir. Un obicei foarte practic pentru bolnavii ingrijiti la domiciliu este si masa adaptata la pat (pentru citit, scris, alimentat).

!!! Cand imbracam bolnavul vom tine seama ca trebuie sa introducem intai maneca sau pantalonul pe bratul sau piciorul bolnav si apoi pe cel sanatos !!! Cand dezbracam bolnavul scoatem intai bratul sau piciorul sanatos si apoi pe cel bolnav !!! Imbracamintea se pregateste in functie de boala si de gradul de imobilizare a bolnavului. Este comoda o camasa larga si lunga. Se recomanda ca lenjeria (camasile, pijamalele, halatele, capoatele) sa fie confectionata din tesaturi de bumbac, in si matase naturala, care absorb transpiratia si permit aerisirea pielii. Se va evita imbracamintea din fibre sintetice, care expune pielea la diferite iritatii. Cu riscul de a abdica de la cochetarie, este bine sa se evite camasile cu dantele, pliseuri si volane, pentru ca acestea pot cauza iritatii si chiar escare, in special la persoanele cu tulburari circulatorii. Lenjeria bolnavului nu va fi aceeasi in timpul zilei si in timpul noptii.
De mare ajutor pentru bolnav este si noptiera, care se asaza de obicei in dreapta bolnavului si se acopera cu un servetel. In cazul ca nu exista noptiera, se poate intrebuinta o masuta pe care se pun cele necesare bolnavului.
Urinarul si plosca nu se tin in camera bolnavului. In cazul cand acesta nu retine urina, se lasa urinarul pe loc, dar se schimba des cu altul fiert si dezinfectat.

Pozitia bolnavului este in functie de felul bolii. Pozitia cea mai buna este aceea culcat pe spate, cu fata in sus. Bolnavii slabiti, ca si cei cu boli ale coloanei vertebrale prefera aceasta pozitie, dar este cea care favorizeaza mai usor aparitia diferitelor rani pe spate, sezut, calcaie. Bolnavul poate sta si cu fata in jos, sprijinit sub piept de o perna sau de un sul. Aceasta pozitie se utilizeaza cand au aparut escare pe spate sau cand trebuie sa dreneze unele flegmoane abdominale.

Unii bolnavi pot sta ridicati in sezut, sprijiniti cu perne, pentru a se preveni anumite boli pulmonare. In aceasta pozitie vor sta bolnavii cu boli de inima, cu pneumonii, cu astm si persoanele mai in varsta. De asemenea se pot aseza bolnavii in aceasta pozitie si in fotolii, care trebuie sa fie destul de mari, nu prea inalte si captusite cu perne. Nu trebuie sa uitam ca bolnavul sa aiba un halat, ciorapi in picioare si sa fie acoperit cu o patura. Alte pozitii utilizate pentru a impiedica aparitia escarelor sau pentru a ajuta la schimbarea patului sunt: culcat lateral, pe dreapta sau pe stanga. Miscarile acestea se fac si in timpul toaletei, al administrarii clismelor si supozitoarelor, al punerii termometrului rectal. Schimbarile de pozitie a bolnavului in pat pot fi efectuate de persoana care ingrijeste bolnavul; in caz de nevoie mai poate interveni un ajutor.