sterilitatea endocrina si combaterea sa

 Capacitatea de reproducere, a organismelor umane este conditionata de factori multipli, iar tulburarea sa, atat la femeie, cat si la barbat, poate fi datorita unor cauze foarte diferite. Sterilitatea de natura endocrina, fara sa fie foarte frecventa, ocupa totusi un loc important printre cauzele generale care anuleaza sau reduc capacitatea de reproducere.
Cele mai diferite boli endocrine, mai ales atunci cand imbraca o forma grava, pot fi insotite de sterilitate: mixedemul, insuficientele hipofizare cu sau fara semne evidente de infantilism sexual, hipercorticismul, diabetul pancreatic s.a. Se intelege ca, in afara bolilor altor glande endocrine, sterilitatea insoteste mai ales tulburarile glandelor sexuale - ovarul si testiculul. Insuficientele ovariene, mai ales cele vechi si netratate, impiedica fecundarea si dezvoltarea oului, chiar in cazurile in care exista o conformatie si o dezvoltare normala a organelor genitale (uter, trompe etc). Sterilitatea poate fi legata de o insuficienta hormonala globala a ovarului, cu scaderea atat a estrogenilor, cat si a progesteronului. In alte cazuri, numai una dintre cele doua categorii de hormoni este scazuta; asa se intampla cu insuficienta de progesteron, care poate determina sterilitatea chiar cand este insotita de un exces de foliculina. In sterilitatea hormonala de origine ovariana pot interveni ca factori suplimentari agravanti unele tulburari relativ minore ale altor glande endocrine (de exemplu, hipotiroidismul). Insuficientele testiculare sunt de multe ori partial disociate, in sensul ca nu exista un paralelism net intre activitatea hormonala si cea seminala (de producere a spermatozoizilor). Daca o functie hormonala normala a testiculului poate fi insotita uneori de sterilitate, in schimb insuficientele hormonale accentuate si prelungite determina intotdeauna alterari ale capacitatii de fecundare.
Combaterea sterilitatii feminine si masculine de origine endocrina presupune cai si mijloace foarte diferite si complexe. In primul rand, tratarea din timp si cu perseverenta a bolilor altor glande endocrine decat ovarul si testiculul, in special in perioada copilariei si a pubertatii, reprezinta de fapt si o profilaxie a sterilitatii. In ceea ce priveste sterilitatea de origine ovariana, trebuie in primul rand depistate si tratate leziunile inflamatorii ale ovarului. Tratamentul hormonal propriu-zis difera de la caz la caz, in functie de natura dezechilibrului activitatii ovariene. In insuficientele ovariene globale se aplica un tratament mixt foliculinic si progesteronic, care trebuie in unele cazuri precedat sau insotit de administrarea de hormoni gonadotropi. Atunci cand sterilitatea se dezvolta pe un teren de hiperfoliculinism cu insuficienta progesteronica, se intelege ca foliculina este contraindicata. Progesteronul este necesar in tratamentul de baza al sterilitatii, dar de cele mai multe ori administrarea sa se impune si dupa fecundarea oului. De altfel, progesteronul da rezultate foarte bune si in tulburarile generale ce apar in cursul sarcinilor toxice. Nu mai putin complex este si tratamentul hormonal al sterilitatii la barbat, care trebuie adaptat in raport cu particularitatile fiecarui caz in parte. Diagnosticarea naturii hormonale a sterilitatii feminine si masculine, ca si tratarea sa eficienta, sunt de aceea de competenta medicului specialist.
Menopauza
Termenul de menopauza indica perioada caracterizata prin intrarea in repaus a activitatii ovariene. Menopauza nu poate fi echivalata cu sindromul de insuficienta ovariana. Caracterul ei este mult mai complex decat acela al urmarilor produse de suprimarea functiei ovariene la organismul feminin tanar. Trecerea la menopauza, constituind un moment de criza, reprezinta un teren favorabil pentru aparitia si dezvoltarea unor tulburari foarte variate, ca natura si intensitate. Totusi, nu la toate femeile perioada menopauzei este insotita de fenomene suparatoare. La majoritatea femeilor echilibrate, menopauza se desfasoara cu tulburari minime, care nu necesita aplicarea de masuri terapeutice. Aproximativ 90% din femei isi indeplinesc in acest timp munca lor obisnuita. Tulburarile de menopauza se manifesta sub diferite forme: valuri de caldura (datorite unor dilatatii vasculare bruste), dureri de cap, ameteli, senzatii de furnicaturi si amorteala in diferite regiuni ale corpului, cresteri stabile sau oscilante ale tensiunii arteriale, tulburari de memorie, excitabilitate crescuta, instabilitate emotionala.
Tratamentul nu poate fi unic si uniform, valabil pentru toate bolnavele si aplicabil in tot cursul menopauzei. Desi modificarile hormonale, in special hipofizare si ovariene, constituie substratul principal al menopauzei, este gresit a se considera ca tratamentul poate fi redus doar la aplicarea hormonoterapiei. Sedativele nervoase si vitaminele - de exemplu - se folosesc, dupa imprejurari, in alcatuirea unui tratament rational. Uneori, femeia insista pentru mentinerea sau restabilirea ciclurilor menstruale. Un asemenea punct de vedere este in acelasi timp gresit si ineficient. Procesul involutiv al functiei ovariene nu poate si nu trebuie sa fie oprit. Scopul principal al tratamentului este a asigura o trecere cat mai usoara de la perioada activitatii sexuale la repausul functiei ovariene. Menopauza este un fenomen normal, iar perioada care-i urmeaza nu este decat o noua stare de echilibru fiziologic, la care organismul ajunge parcurgand un drum uneori dificil si accidentat. Menopauza nu atrage dupa sine, in mod obligatoriu, scaderea brusca a apetitului sexual.