topografia corpului

 Pentru a stabili pozitia diferitelor parti ale corpului omenesc si raporturile care exista intre ele se folosesc trei planuri de orientare:
- planul frontal, paralel cu fruntea;
- planul sagital, perpendicular pe primul, strabate corpul dinainte inapoi;
- planul transversal, perpendicular pe primele doua, este dus paralel cu suprafata talpilor.
In raport cu planul frontal, pozitia unui organ sau parti din corp poate fi anterioara (ventrala) sau posterioara (dorsala). De exemplu, fata de planul frontal, nasul este situat anterior (ventral), iar coloana vertebrala este situata posterior sau dorsal. Fata de planul sagital, care trece prin mijlocul corpului ca un plan de simetrie (plan medio-sagital), pozitia poate fi mediala (apropiata de planul medio-sagital) sau laterala (departata de planul medio-sagital). In raport cu planul medio-sagital, ochii sunt asezati lateral fata de nas, dar medial fata de urechi. In sfarsit, fata de planul transversal pozitia unui organ sau parti din corp poate fi superioara (craniala, mai aproape de craniu) sau inferioara (caudala, mai aproape de partea terminala a trunchiului). Astfel, nasul este situat cranial fata de gura, iar genunchiul este situat caudal fata de sold. Pentru orientarea la nivelul membrelor se folosesc termenii proximul (aproape de radacina membrului) si distal (departe de radacina membrului). De exemplu, mana este situata distal fata de antebrat si brat, iar bratul este situat proximal fata de antebrat si mana.
Alte elemente de topografie permit impartirea corpului in zone si cunoasterea proiectiei la peretii trunchiului a organelor, deoarece explorarea lor se face tocmai prin intermediul acestor pereti. De multe ori apare pe fisa bolnavului sau pe buletinul eliberat in urma unei explorari cate un termen care se foloseste pentru localizarea organelor. Se folosesc de pilda anumite linii conventionale orientate vertical sau orizontal. Astfel la torace folosim liniile aproximativ orizontale formate din coaste, iar ca linii verticale, cele duse prin mijlocul si marginile sternului, prin mijlocul claviculei, prin marginile axilei, prin varful omoplatului si prin sirul apofizelor spinoase ale coloanei vertebrale. Cu ajutorul acestor linii putem proiecta la peretele toracic inima, vasele mari, plamanii, pleura etc.
De exemplu, inima se proiecteaza pe o suprafata relativ patrulatera delimitata de 4 puncte: cele doua puncte din dreapta sunt situate pe marginea dreapta a sternului (cel cranial la unirea acestor margini cu al treilea cartilaj costal, iar cel caudal la unirea cu al saptelea cartilaj costal); cele din stanga sunt situate mai departe de stern (cel cranial este situat pe marginea craniala a celui de al treilea cartilaj costal cam la 2,5 cm in afara sternului, iar cel caudal dedesubtul coastei a cincea si la 8-10 cm lateral de stern). In diferite boli ale inimii, suprafata de proiectie a acestui organ la peretele toracic este mult modificata.
Si la nivelul peretelui abdominal se folosesc anumite linii conventionale pentru delimitarea topografica: doua linii orizontale dintre care cea craniala trece prin marginea inferioara a grilajului costal, iar cea caudala uneste partile proeminente (spinele iliace) ale oaselor bazinului; doua linii verticale coborate din mijlocul claviculelor pana la radacina coapselor (liniile medio-claviculare). Intre aceste linii se delimiteaza 9 zone cu urmatoarele denumiri si proiectii de organe:
- hipocondrul drept: ficatul si vezicula biliara;
- epigastrul: stomacul;
- hipocondrul stang: splina;
- flancul drept: colonul ascendent si rinichiul drept;
- mezogastrul: ansele intestinului subtire;
- flancul stang: colonul descendent si rinichiul stang;
- fosa iliaca dreapta: cecul si apendicele (ovarul drept la femeie);
- hipogastrul: vezica urinara;
- fosa iliaca stanga: colonul sigmoid (ovarul stang, la femeie).
Examenul clinic urmareste sa localizeze durerile spontane si provocate acuzate de bolnav, precum si modificarile de volum, forma si consistenta ale diferitelor organe, obtinand astfel relatii ce vor fi folosite la stabilirea diagnosticului.