Tratamentul cancerului beneficiaza de trei metode mari, care pot fi folosite separat sau asociate intre ele: chirurgia, radioterapia si chimioterapia. Ca sa putem intelege mai bine eforturile, succesele si limitele tratamentului anticanceros, trebuie sa continuam aici descrierea evolutiei bolii in faza ei clinica. Oriunde ar fi situata, daca este netratata, tumoarea se dezvolta. Mersul extensiv al tumorii constituite nu mai este de lunga durata (ca in faza acelulara sau celulara) si evolutia se masoara acum in luni, de unde si necesitatea imperioasa a inceperii de urgenta a tratamentului. Dupa unele calcule, sansele de vindecare a unui cancer, de la aparitia primelor simptome, scad cu 3,3% in fiecare saptamana. Prin extindere, tumoarea depaseste stadiul localizat, invadand tesuturile inconjuratoare pe calea vaselor limfatice, invadand si ganglionii limfatici. Adenopatia regionala este un simptom de agravare, ca si marirea dimensiunilor tumorii si extinderea dincolo de organul de origine. Dar tumoarea elibereaza si celule canceroase migratoare, care se pot dezvolta in alte organe, la distanta de tumoarea primitiva, formand astfel metastazele, ceea ce constituie un al treilea simptom de agravare a bolii.
Clinicienii au impartit in 5 stadii evolutia bolii canceroase din faza clinica, stadii care reprezinta un ghid pentru aprecierea gravitatii, pentru indicatia mijloacelor posibile de tratament si pentru estimarea eficacitatii acestora:
-stadiul clinic 0 (zero) este reprezentat de existenta tesutului malign microscopic si poate fi depistat cu prilejul controalelor periodice pentru leziuni precanceroase;
-stadiul clinic I, in care tumoarea este limitata la organul de origine si are dimensiunile intre 3 mm si 3 cm
-stadiul clinic al II-lea, reprezentat fie de tumori de dimensiuni mai mari decat 3 cm, fie de tumori care depasesc organul de origine si sunt insotite de adenopatie canceroasa (prinderea ganglionilor limfatici din regiunea respectiva);
-stadiul clinic al III-lea, in care tumoarea este masiva, poate invada intreaga regiune si exista adesea metastaze in ganglionii limfatici situati la distanta;
-stadiul clinic al IV-Iea, ultimul, este un stadiu de generalizare.
Cele mai bune rezultate terapeutice se obtin, fireste, in stadiile timpurii, adica in stadiile clinice 0 si I, eficacitatea tratamentului scazand rapid o data cu trecerea in stadii mai avansate. Dupa statistica Institutului oncologic din Bucuresti, in cancerul colului uterin, tratamentul in stadiul 0 duce la vindecari definitive in aproape 100% din cazuri, iar in stadiul I la 89,3% vindecari de peste 5 ani, in stadiul al II-lea se pot obtine numai 74,6% supravietuiri de peste 5 ani, procentul scazand o data cu instalarea stadiilor avansate. Din pacate, numarul femeilor care se prezinta la tratament in stadiile clinice al III-lea si al IV-lea este inca mare.
Mijlocul principal pentru impiedicarea progresiunii tumorii este extirparea ei chirurgicala. Aceasta inlaturare nu are in vedere in mod strict numai tumoarea, ci trebuie sa se extinda pana in zonele aparent normale. Este vorba de interventii radicale, prin care se extirpa, o data cu tumoarea, tesuturile inconjuratoare si ganglionii limfatici regionali. Ideea acestei chirurgii sistematice apartine chirurgului roman Toma Ionescu (1902). Astfel, chirurgia are un caracter curativ local, dar si unul profilactic, putand preveni adesea aparitia metastazelor sau a recidivelor. O data cu progresele tehnice ale chirurgiei (metode noi de anestezie, de combaterea socului si infectiilor) s-au putut face operatii din ce in ce mai dificile, despre care nici nu putea fi vorba alta data. Caracterul de inoperabil este legat acum nu atat de extensiunea masiva a tumorii (desi exista si aici limite), cat si de alte rationamente legate de starea bolnavului, de oportunitatea interventiei fata de un rezultat minim sau chiar agravant. Alteori, chirurgia intervine In stadiile avansate, inoperabile, pentru a preveni sau suprima complicatiile, facand posibile interventiile de curatire (tumori ulcerate, infectate, rau mirositoare, sangerande, dureroase), extirpand organe de a caror functionare depinde evolutia bolii canceroase (extirparea ovarelor in cancerul de san cu metastaze osoase sau pulmonare). Din cele spuse mai sus ne dam seama ca prin metoda chirurgicala, noi nu intervenim decat asupra unei parti din masa celulelor tumorale. Pentru a mari puterea tratamentului trebuie sa apelam la radioterapie si la chimioterapie.
Metodele de iradiere folosite in radioterapie s-au imbunatatit din punct de vedere tehnic, creandu-se posibilitati noi de administrare a unor doze mai mari, prin utilizarea unor surse de iradiere de mare tensiune. De asemenea, folosirea izotopilor radioactivi a largit numarul posibilitatilor, oferind adesea avantaje efective. Prin iradiere, in general, se urmareste impiedicarea vietii celulelor canceroase, atat a acelora din zona tumorii primitive cat si a celulelor din tumorile secundare la distanta (metastazele). De aceea, in multe cazuri, actul chirurgical este precedat si urmat de iradiere, constituind metoda asociata radiochirurgicala. Prin aceasta asociere, rezultatele favorabile sunt mult crescute, chiar in stadii mai avansate. Un singur exemplu semnificativ: in cancerul colului uterin in stadiul al III-lea, supravietuirile de peste 5 ani au fost de 3,5%, in cazurile unde s-a folosit numai iradierea cu raze Rontgen, de zece ori mai mari atunci cand s-a asociat iradierea cu radiu si s-au ridicat la 62,5% atunci cand s-a putut recurge la asocierea chirurgiei, cazurile devenind operabile dupa tratamentul radiologic intensiv, in cazul radioterapiei ca si in cazul chimioterapiei -ne vom izbi insa de o proprietate a celulei canceroase de a fi diferit sensibila la actiunea agentilor fizici si chimici. Unele tumori maligne sunt foarte sensibile la iradiere, altele sunt moderat sensibile (cancer de col uterin, de san, tiroida, faringe, bronhii etc), iar altele sunt de-a dreptul rezistente (cancer de stomac). Aceasta sensibilitate sau rezistenta este insa relativa si se cauta a fi infranta prin mijloace suplimentare de tratament. Rezistenta unor tumori este inca un motiv pentru asocierea mai multor metode, caci in cancerul gastric, unde procentul de supravietuire de peste 5 ani este numai de 16% prin radioterapie, asocierea radiochirurgicala l-a marit la 22%.
Ca si iradierea cu raze Rontgen, radioizotopii pot fi utilizati in aplicatii locale sau generale, cei mai folositi fiind, pe langa radiu, fosforul32, aurul198 si cobaltul60. Cititorul poate sa-si puna o intrebare indreptatita: cum se poate folosi iradierea in tratamentul cancerului, stiind ca ea este un agent cancerigen bine cunoscut? Diferenta intre actiunea antitumorala, tumoricida a radiatiilor ionizante si actiunea lor cancerigena este o diferenta de doza. Medicul terapeut stie foarte bine dozele pe care le poate intrebuinta cu efect binefacator, fiind limitat deopotriva in tratament de reactiile tesuturilor sanatoase la actiunea agentilor fizici.
Cea mai noua metoda folosita in cancer este chimioterapia. Incepand cu unii hormoni, numeroase alte preparate chimice au fost puse la dispozitia clinicienilor pentru tratamentul bolii canceroase. Exista mijloace de aplicare locala a substantelor medicamentoase, prin care s-a putut dovedi eficienta lor in anumite conditii, fata de celelalte doua metode clasice. Aceasta eficienta creste mai ales in cazul tumorilor mici raspandite, de aceea se poate socoti ca ea este o cale de completare, de largire a actiunii generale de combatere a formatiunilor canceroase.
Pentru bolnav este important sa aiba incredere in aceste tratamente si sa respecte cu strictete indicatiile de comportament, colaborand cu medicul si actionand pentru mentinerea tuturor mecanismelor de aparare a organismului impotriva bolii. Rezultatele luptei largite, cu toate mijloacele, impotriva cancerului nu indreptatesc pesimismul nemasurat pe care-l manifesta unii, dar nu ingaduie, totodata, optimismul nesincer care duce la nepasare si ignoranta.