hepatita virala acuta

HEPATITA VIRALA ACUTA
Definitie: hepatita virala acuta este o boala infectioasa transmisibila, aparand sub forma de epidemii sau chiar pandemii. Este provocata de un virus filtrabil specific, care -introdus in organism pe cale digestiva sau accidental, pe cale parenterala - provoaca o imbolnavire a intregului organism si in mod deosebit a parenchimului hepatic. Boala se manifesta prin semne de infectie generala si prin simptome digestive si hepatice, insotite sau nu de icter. Istoric si terminologie: inca din secolul al XVIII-lea si al XIX-lea au fost observate ictere febrile cu caracter epidemic in timpul razboaielor, denumite boala militara sau icter soldatesc. Apoi afectiunea a fost observata si intre perioadele de epidemii, fiind cunoscuta sub numele de icter infectios benign. La sfarsitul secolului trecut, Botkin i-a recunoscut caracterul infectios si a descris boala, de unde si denumirea de boala Botkin. Hepatita virala a fost izolata ca entitate nosologica de circa 30 de ani, cu ocazia ultimului razboi mondial, cand a cunoscut o mare raspandire. Boala figureaza sub mai multe denumiri: hepatita infectioasa, pentru hepatita cu virus A, si hepatita serica, pentru hepatita cu virus B. Sub denumirea dc hepatita virotica sau virala sunt cuprinse atat hepatitele cu virus A si virus B, cat si cele provocate de alte virusuri decat cel hepatic. In legatura cu calea de transmitere parenterala se votbeste de hepatita de inoculare, hepatita de seringa sau posttransfuzionala, care nu trebuie confundata cu hepatita serica, deoarece pe cale parenterala se poate transmite oricare dintre virusurile hepatice, nu numai virusul B. Etiologie si epidemiologic: hepatita virala acuta este provocata de un virus specific, cercetarile bacteriologice si imunologice ducand la admiterea a doua virusuri, cu caractere epidemiologice diferite. Virusul A patrunde in organism in mod obisnuit pe cale orala, insa poate fi inoculat si parenteral. Perioada de incubatie dureaza intre 2 si 6 saptamani. In cursul bolii, virusul A a fost gasit in sange, in sucul duodenal si in materiile fecale. A putut fi decelat in materii fecale si la 18 luni dupa boala. Contaminarea facandu-se cel mai frccvent pe cale digestiva, vectorul obisnuit este apa. Boala poate sa apara sporadic, dar deseori in focare epidemice, care intereseaza colectivitati cu sursa de apa comuna: familie, internate, camine, scoli, cazarmi. In timpul razboaielor sau al calamitatilor naturale, cand se produc aglomerari de populatie cu conditii de igiena deficitara, izbucnirile epidemice, ale bolii cuprind mari mese de oameni. Infectia cu virus A confera o imunitate homoloaga. Nu prezinta Antigen Australia (Ag HBs) Virusul B patrunde in organism numai pe cale parenterala, sursa de virus este reprezentata de serul de om contaminat (aflat in faza de incubatie, in perioada manifestata a bolii, in convalescenta, un fost bolnav sau un purtator sanatos), care ramane contagios timp indelungat, pana la ani de zile. Incubatia cu virus B variaza intre 6 saptamani si 6 luni. Virusul nu a fost gasit nici in sucul duodenal, nici in materiile facale. Vectorul obisnuit al virusului sunt instrumentele care vin in contact cu serul contaminat si insuficient sterilizate: ace de seringa, seringi, instrumentar stomatologic sau obstetrical, lantete, bisturie, foarfece etc. O alta cale de transmitere o constituie transfuziile de sange sau de plasma in care au patruns si virusurile odata cu colectaiea sangelui de la un purtator (fost bolnav de hepatita virala acuta). Materialul infectat poate fi in cantitati extrem de mici, ceea ce pune si problema rolului de vector al insectelor. Extinderea bolii provocate de virusul B va fi deci in functie de insuficienta sterilizare a instrumentarului medical si de atcntia data recoltarilor de sange in vederea transfuziilor. Trebuie sa mentionam ca virusul B este distrus prin incalzire uscata la 160°, timp de o ora. Infectia cu virus B nu confera imunitate pentru infectia cu virus A. S-a mai incercat sa se aduca argumente pentru variabilitatea virusurilor sau pentru multiplicitatea lor (Nicolau). Descoperirea antigenului Australia a adus noi dovezi de persistenta pe timp indelungat a virusului hepatitic in organismul uman. Este prezent Antigenul Australia (Ag HBs) In aparitia bolii, si mai ales, in modul ei de evolutie intervin si unii factori favorizanti: varsta, starea fiziologica (pubertate, climacteriu, sarcina), unele boli (tuberculoza, diabetul, infectiile biliare, boli digestive, colagenoze), agresiunile medicamentoase, carentele alimentare si vitaminice, oboseala. Anutomie patologica: leziunile anatomopatologice din hepatita virala acuta au fost cunoscute mai bine dupa practicarea pe scara larga a noilor metode de cercetare: laparoscopic, punctie-biopsie hepatica si microscopie electronica. La examenul macroscopic al formelor obisnuite, ficatul este putin modificat, uneori de culoare ceva mai inchisa. In formele severe, ficatul este micsorat, cu capsula zbarcita, de culoare deschisa, cenusie-rosiatica sau galbuie (distrofie hepatica acuta); in alte situatii suprafata ficatului prezinta infundari, alternand cu ridicaturi mai deschise la culoare (distrofie hepatica subacuta). La examenul microscopic apar modificari atat in parenchim cat si in mezenchim. Celulele hepatice (hepatocitele) pot prezenta tumefieri si leziuni de tip degenerativ ori de tip necrotic; apar infiltratii celulare in spatiile porte si perilobulare, leziuni de vascuarita, trombi biliari, proliferare kapfferiana. Reticulul de sustinere este pastrat. Concomitent cu aceste aspecte pot fi observate si semne de regenerare hepatocelulara. Arhiectonica hepatica este pastrata. In formele severe (distrofie hepatica acuta), leziunile de necroza sunt foarte extinse; apar zone de regenerare nodulara cu tesut conjunctiv, multe celule prezinta leziuni de degenerescenta grasa, reticulul de sustinere este pe alocuri distrus, arhitectonica nu mai este pastrata in intregime. Examenul morfologic al celorlalte organe arata procese inflamatorii moderate de tip edematos si cu caracter reversibil. Sunt interesate in mod deosebit caile biliare, duodenul si pancreasul, dar si stomacul si restul tubului digestiv pot fi cuprinse de procesul inflamator. Simptomatologie: debutul este variabil. De cele mai multe ori, boala incepe cu tulburari dispeptice, uneori atribuite unor mese mai grele, care in fond nu fac decat sa accentueze o stare dispeptica existenta de cateva zile. Bolnavul se plange de inapetenta, greturi, uneori varsaturi, balonari postprandiale, modificari de scaun (constipatie sau diaree), de multe ori dureri epigastrice cu aspect de colica biliara. Alteori, boala are un debut cu aspect gripal: cefalee, curbatura, fenomene catarale ale cailor respiratorii superioare. In alte cazuri, debutul se manifesta prin artralgii, mialgii, lombalgii, uneori tumefieri articulate, febra, imbracand un aspect reumatismal. Dar toate aceste aspecte pot sa lipseasca, primul simptom care atrage atentia bolnavului fiind icterul. Hepatita virala acuta evolueaza de obicei in trei faze: preicterica, icterica si de rezolutie. Faza preicterica are o durata de 3 - 4 zile pana la 2 saptamani, rar pana la 4 saptamani si se manifesta cu unele din semnele aratate mai sus, uneori cu intricarca lor. Ele apar pe un fond de stare generala alterata: astenie, insomnie, cefalee, tulburari dispeptice, stare subfebrila (37,2 - 37,5°). Pot exista dureri in hipocondrul drept sau fosa iliaca dreapta. In aceasta faza sunt descrise si alte manifestari, urticarie, herpes zoster, iritatii meningiene. La examenul obiectiv se poate constata o hepatomegalie moderata, cu ficatul usor sensibil, eventual si o splenomegalie discreta. Examenele de laborator arata urobilinogenurie, cresterea transaminazelor, reactii pozitive la sulfat de zinc si cefalina-colesterol. In unele cazuri boala se opreste in aceasta faza, fara a mai urma aparitia icterului. Faza icterica dureaza in mod obisnuit 2-3 saptamani, uneori o perioada mai scurta; alteori se poate prelungi pana la 6 - 8 saptamani. In accastsl faza, simptomele obiectivc din faza preicterica se atenueaza sau dispar, apetitul revine, starea subfebrila dispare. Icterul se instaleaza repede, atingand maximul de intensitate in 3 - 4 zile. Coloratia este galbena-roscata. Urina este hipercroma (colurica), iar scaunele usor decolorate  (hipocolice). Diureza scade sub 1 000 ml, putand ajunge la 500 ml. Pruritul si bradicardia - semnele de crestere a sarurilor biliare in sange - sunt moderate, si ele persita doar daca este vorba de o forma de icter prelungit, colangiolitic. La examenul obiectiv, in afara de coloratia caracteristica, se mai poate constata o sensibilitate a ficatului.