
Tehnicile curente de practica medicala sunt simple si fara pericol, cu conditia sa fie cunoscute si riguros respectate regulile elementare. Perfuzia venoasa. Unele medicamente trebuie administrate in perfuzie venoasa lenta (picatura cu picatura, 3-4 ore de exemplu), de unde si necesitatea de a lasa acul mai multe ore in vena. Se va avea grija ca acul sa aiba un calibru suficient, pentru a se evita coagulalea in ac. Dupa introducerea acului in vena, se racordeaza flaconul de perfuzie la ac printr-un tub de cauciuc. Tubul de perfuzie are intercalat un tub de sticla, pentru a putea controla daca scurgerea este continua si daca nu trec si bule de aer. Dupa ce s-a verificat ca perfuzia lichidului decurge fara obstacol, sora va fixa cu benzi de leucoplast pavilionul acului si portiunea imediat vecina a tubului de tegumentele bolnavului, pentru a impiedica deplasarea acului. Viteza de scurgere se asigura ridicand rezervorul la o inaltime de 0,5 - 1 m, prin fixarea unei pense pe tub. Punctiile seroaselor. Punctia unei seroase poate fi; exploratoare: se punctioneaza in vederea unei analize chimice si bacteriologe (scop diagnostic); evacuatoare: se evacueaza colectia lichidiana in scop terapeutic. Dupa aspect colectiile lichidiene aparute in diferite seroase pot fi: seroase, serofibrinoase (alb-galbui), purulente, hemoragice. Dupa ongine se deosebesc: transsudate (origine mecanica), sarac in proteine; exsudatul (origine inflamatorie), bogat in proteine. Reactia Rivalta, care se poate efectua si la patul bolnavului, permite rapid aprecierea concentratiei in proteine (fibrina) a unei colectii lichidiene. Reactia este pozitiva cand, in urma introducerii unei picaturi din lichidul de cercetat intr-un pahar conic care contine 100 ml apa acidulata cu acid acetic glacial, apare un nor alb, comparabil cu fumul de tigara. Reactia Rivalta permite diferentierea exsudatului pleural, pericardic pozitiva) de transsudat (reactie negativa). Punctia pleurala sau toracenteza se face de obicei in scop diagnostic dar si in scop terapeutic (evacuatoare). Punctia exploratoare este necesara in fata oricarui sindrom pleuretic, deoarece precizeaza existenta si natura lichidului. Se pregateste bolnavul, care va fi informat asupra importantei si lipsei de pericol aceste manevre, administrandu-i inaintea punctiei un sedativ. Bolnavul este asezat in pozitie sezanda, usor aplecat inainte, cu toracele descoperit, cu mana de partea care urmeaza a fi punctionata, ridicata si dusa peste cap. Se punctioneaza cu un ac lung de 8 - 10 cm de obicei pe linia axilara posterioara, in spatiul intercostal VI - VIII in plina matitate, strict razant cu marginea superioara a coastei, pentru protectia pachetului vasculonervos, care trece pe sub marginea inferioara a acestuia. Regiunea si mainile celui care execute punctia, vor fi bine iodate. Se aspira cu o seringa etansa. Asistenta medicala trebuie sa linisteasca si sa pregateasca pe bolnav, sa-i asigure pozitia adecvata, sa prezinte toate materialele necesare, sa supravegheze reactiile bolnavului si sa asigure transportul produsului prelevat. Punctia poate fi negativa cand lichidul este absent sau cand acul este nepermeabil, prea scurt (nu ajunge in cavitatea pleurala) sau a patruns intr-un tesut dur, scleros. Punctia pozitiva confirma prezenta, aspectul (serofibrinos, hemoragic, purulent), natura lichidului (exsudat sau transsudat). Lichidul prelevat va fi repartizat in trei tuburi: unul perfect steril, pentru examene bacteriologice; unul continand un anticoagulant, pentru examenul citologic, ultimul pentru examenul chimic. Accidentele si incidentele toracentezei sunt: lezarea periostului sau al nervului intercostal: apare o durere vie; lezarea vaselor intercostale: apare sange in seringa si o echimoza la locul punctiei; punctionarea plamanului, exprimata prin aparitia in seringa a unei mici cantitati de lichid rosiatic, aerat, urmata de o tuse usoara si sprite hemoptoice; pneumotorax, prin patrunderea aerului in cavitatea pleurala; embolie gazoasa si soc pleural, datorita reactivitatii exagerate a zonelor retlexogene pleurale. Punctia evacuatoare este indispensabila in colectiile lichidiene abundente. Tehnica este aceeasi ca pentru punctia exploratoare. Nu se evacueaza mai mult de 500 ml lichid. Punctia pericardului. De obicei se practica punctia exploratoarc. Punctia evacuatoare nu este necesara decat in unele pericardite tuberculoase. Bolnavul va fi linistit, administrandu-i-se un sedativ, anestezie locala sau chiar morfina, dupa caz si numai de catre medic. Se foloseste o seringa perfect etansa cu un ac lung, de tipul celui utilizat pentru injecti i.m. Locul de electie este spatiul al V-lea intercostal sting, la 3 cm de marginea stanga a stemului. Se patrunde cu acul razant cu marginea superioara a celei de-a 6-a coaste, vizand coloana vertebrala, mergand in profunzime 5-6 cm. Punctia trebuie sa fie lenta. supraveghind pulsul bolnavului. Se pot evacua 100 - 200 - 300 ml. Asistenta medicala are acelasi rol ca si in tehnica precedenta (punctia pleurala). Accidentele sunt exceptionale, daca se iau precautiile necesare. Daca nu se respecta indicatiile, pot aparea hemoragii prin atingerea vaselor mamare, infectii pleurale, hemoragie prin ranirea cordului, moarte subita pe cale reftexa.