informatii generale despre medicina alopata

Constatarile ce caracterizeaza ontogeneza anaeroba nu se refera numai la etapa preembrionara (la blastomere), ci sunt perfect dovedite si in etapa timpurie (anaeroba) a regenerarii la celulele nediferentiate implicate in regenerarea fiziologica (piele, intestin etc.) ca si la celulele dediferentiate implicate in regenerarea reparatorie (leziuni in tesuturi si organe). Spre exemplu, vom face o scurta analiza a procesului regenerator duna hepatectomia partiala. Astfel, in ficatul hepatectomizat partial, imediat dupa actul chirurgical, indeosebi in primele 2 ore si dupa 48 de ore, se constata cresterea marcata glicolizei anaerobe in comparatie cu tesutul hepatic martor (Deraehe, 1964). Siebert (1961) a dovedit o crestere remarcabila a glicolizei in nuclee si concomitent o importanta scadere a respiratiei in citoplasma la hepatocitele aflate in diviziune. De asemenea, Clerici si Ciccarone (1964) au aratat prezenta efectului Crabtree in ficatul de sobolan in curs de regenerare. Cercetarea electronooptica a celulei hepatice (de sobolan) in regenerare, in faza de glicoliza anaeroba intensa, reliefeaza aspecte interesante. Astfel, la 3 ore si la 6 ore dupa hepatectomia partiala experimentala s-a constatat o crestere in volum a nucleului cu o bogata cromatina dispusa in retea granulara si in mici gramezi, la inceput depozitate spre periferia nucleului, apoi realizind procesul de marginatie cromatiniana, ceea ce ar pleda pentru o activitate nucleara intensa. Mitocondriile sint de asemenea marite in volum cu cristele reduse numeric, unele inca incomplet formate, dezorientate, in citoplasma abunda ribozomi liberi (Viorica Cupsa si Stela Zaharescu, 1954). Aceste constatari coincid cu cele descrise in stadiul timpuriu (segmentare) al embriogenezei. Astfel, Braden si Austin (1953) au relatat despre concentrarea ADN sub forma de granule in jurul nucleolului, la oul de mamifer. Cresterea dimensiunilor mitocondriilor la embrionul ariciului-de-mare a fost semnalata de Berg si Long (1964).

Imediat dupa hepatectomia partiala incepe sa creasca continutul nuclear in ADN (Laquerriere si Laumonier, 1963), incit, inca dupa primele trei zile, cantitatea ADN atinge 83%, iar cea de ARN, 62% (Price si Laird, 1950), cresterea cantitativa a cromatinei fiind in relatie directa cu intensitatea diviziunii celulare. De fapt, inca  in prima zi dupa indepartarea unei parti de ficat, aria hepatocitelor se hipertrofiaza cu peste 50% (Brues s Drury), ceea ce explica dublarea volumului tesutului hepatic in regenerare dupa primele 24 de ore de la interventia chirurgicala (Higgins si Anderson).

Scoaterea hepatocitelor diferentiate din faza de repaus (G0) si intrarea lor in diviziune dupa hepatectomie se datoreaza scaderii din citoplasma si din mediul extracelular a unor proteine specifice represoare asupra ADN-ului hepatic. Aceste proteine controleaza cresterea si multiplicarea hepatocitelor (retroinhibitie de mediu). Church si Mc Carthy (1967) au demonstrat ca imediat dupa extirparea a 2/3 din ficatul de soarece se constata o schimbare in starea nucleara, o derepresie a ADN, posibilitatea de a se replica, o influentare a expresiei genice nucleare. Atente constatari se explica prin scaderea considerabila a raportului proteine/acizi nucleici la celulele in proliferare rapida comparativ cu celulele normale (Mustea si colab.. 1967). Alte lucrari consemneaza, de asemenea, 0 scadere a sintezei histonelor in ficatul in regenerare si in tesutul canceros (Steedman si colab., 1944; Perevoscikova, 1953; Cruf't si colab., 1954; Zbarski si Perevoscikova, 1954; Evans si colab., 1962; Holbrook si colab., 1962; Umana si colab.,  1964). De fapt, raportul fiind scazut si la bacterii, unde ADN este asociat cu proteine nehis- tonice, se evidentiaza o trasatura comuna sistemelor rapid proliferative: reducerea cantitatii globale de proteine legate de ADN, indiferent de natura histonica sau nehistonica a acestor proteine (I. Mustea. 1969) (55, pag. 261). In ficatul in curs de regenerare dupa hepatectomie partiala are loc o intensa proteosinteza precedata de hipertrofia nucleului (Stowell, 1948). Inca din prima ora dupa amputarea hepatica, se sintetizeaza ARN care — asa cum s-a demonstrat cu metoda de hibridare a acizilor nucleici — difera mult de ARN din ficatul matur. Pe masura realizarii procesului de regenerare este elaborat ARN mai complex, in care s-a inscris o mai mare cantitate de informatie, devine mai asemanator cu ARN din ficatul complet dezvoltat. S-a dovedit ca hibridizarea este posibila numai cu ARN din ficatul complet regenerat (Church si Mc Carthy, 1967).
Studiul endocitogenezei (aceasta fiind o forma de inmultire celulara aeromozomica si o forma de diviziune regeneratoare, nu degenerativa) a demonstrat ca in prima faza a acestui proces apar nucleoproteine difuze nedetectabile prin metode curente si numai ulterior din aceste nucleoproteine se diferentiaza o faza noua, prin formarea unui nou nucleu. Astfel, in interiorul unei celule stadial adulte se dezvolta o celula stadial tinara, care prezinta alte reactii topochimice decat celula mama (M. I. Hurduc si Alice Bratianu, 1961) (37), iar aparitia diferentelor tinctoriale intre nucleul celulei mame si acela al tinerei celule fiice... pot marca deci inceputul unei diferentieri treptate in toata celula fiica, pe masura ce ea se matureaza (V. Mirza si M. T Hurduc, 1961).
Asadar, pe baza datelor inserate mai sus, in etapa anaeroba a dezvoltarii, a procesului regenerativ, a ontogenezei celulare in general, desi nucleul celular este hiperfunctional si hipersubstantial operind sinteze nucleice si proteice, codificate si necodificate, rezulta numai celule nediferentiate. Programul cibernetico-informational inscris in ADN ancestral nu controleaza structurile si functiile specializate din citoplasma (acestea fiind filogenetic mai recente), ci numai proteinele din mediul fluid (nestructurat) celular, intre care enzimele metabolismului anaerob. Deci setul de gene arhaice nu contine mesajul genetic exprimabil in variate fenoli puri. In cursul multiplicarilor celulare anaerobe nu se fac reprogramari cibernetice, deci nu survin citodiferentieri, se acumuleaza celule cu o asemanare morfologica primitiva frapanta, multiplicate cu ajutorul sapirografului generic ancestral (existent in nucleele tuturor eucariotelor actuale).  Din aceste motive, in literatura actuala de specialitate, se afirma ca ontogeneza timpurie (anaeroba) nu este controlata genetic, ci depinde de actiunea jocului corelativ al gradientilor citoplasmatici. In realitate, o parte dintre genele cu efect precoce, care se manifesta incipient in ontogenie, in stadiul de existenta embrionara (N. Teodoreann, G Ieremia, C. Vladescu, 1973) dirijeaza stadiul anaerobiotic al dezvoltarii. Genele care indeplinesc aceasta functie sint tocmai genele ancestrale. Pentru a spulbera orice dubiu asupra existentei si activitatii acestor unitati elementare de ereditate in organismele eucariote actuale este necesara o analiza cibernetico-informationala mai aprofundata a etapei preembrronare — care se afla sub controlul exclusiv al genelor ancestrale —, ceea ce si facem in cele ce urmeaza in cursul formarii ovulului se sintetizeaza in nucleu, matern nu numai ADN, ci si ARN, acesta din urma constituind ribozomii precoci (Spirin, Belitsina si Aitkhozhin, 1964). Intr-adevar, In primele stadii precoce ale ovogenezei, ritmul biosintezei proteice este foarte crescut, deoarece oocitele tinere ajung sa aiba 1012  ribozom fata de o celula somatica care are numai 3.3 milioane. Aceste mii de miliarde de ribozomi sint asigurate de o amplificare genica, in sensul ca ARNr se multiplica de sute de ori realizindu-se sute de nucleoli cu un acid dezoxiribonucleic ribozomal extranucleolar, care continua sa transcrie acid ribonucleic ribozomal. Aceste perechi extracromozomale de ADN al organizatorului nucleolar sint apoi inhibate si, in cursul meiozei, sint trecute in citoplasma (M. Ionescu-Varo, 1976). Tot in cursul ovogenezei si al maturatiei ovocitei se transcrie si ARN-ul templat necesar proteosintezei din ontogeneza incipienta. In privinta citoplasmei ovulei, aceasta nu este uniforma, ci poseda o structura preformata, cu un anumit grad de neomogenitate determinata genetic in perioada ovogenezei. Cu alte cuvinte, Oul proaspat fecundat poseda rezerve de ADN, ribozomi timpurii si diferente locale ale citoplasmei sale (consecinta a gradientului primar) care-i confera un metabolism anumit (V. Preda, 1973).
Se considera ca mitozele repetate din timpul segmentarii oului au loc in lipsa sintezei acizilor ribonucleici, deoarece ARN-ul templat format in timpul ovogenezei si maturatiei este suficient ca sa asigure prin proteinele produse toate diviziunile celulare (M. Ionescu-Varo, 1976), fapt care denota ca informatia utila mitozelor din timpul segmentarii oului preexista la oul fecundat. Segmentarea nu necesita transcriptia unor noi mesaje genetice (P. Raicu si colab., 1972). Proteosinteza in blastomere este, deci, o traducere la nivelul ribozomilor precoci a mesajelor codate transcrise din genomul nuclear in ARN-ul templat in decursul ovogenezei si al maturarii ovocitei. Din aceste motive, se apreciaza ca in consecinta, procesele de segmentare si de blastulare nu sint decit consecinte ale jocului corelativ dintre gradientii citoplasmatici — in perpetua, devenire conform planului de organizare al citoplasmei — joc rezolvat printr-un dinamism metabolic, fara o participare a activitatii genelor nucleare (V. Preda, 1973).
Faptul ca oul recent fecundat, ce pilda la amfibieni, contine rezerve de ADN citoplasmatic si nucleotide pentru circa 3000—5000 de nuclee necesare declansarii' segmentarii (exclusiv cantitatile de ADN sintetizat de novo), ARN templat si mii de miliarde de ribozomi timpurii pentru sinteza proteinelor necesare celor circa 15 000 de celule, cit are blastula clasei de vertebrate citata, justifica posibilitatea zigotului de a-si realiza intr-un ritm alert celularizarea, dar nicidecum nu constituie dovada ca fazele segmentarii se desfasoara in afara unui program, ca stadiile timpurii ale ontogenezei se realizeaza fara interventia unor gene nucleare, si anume a setului de gene linkat ancestrale (anaerobe), componente normale ale genomului nuclear la absolut toate eucariotele actuale.
Numarul genelor pentru ARNr din oocitele vertebratelor este de aproximativ 100 pina la 1000 de ori mai mare decât in alte celule ale vertebratelor. Dar acest ADN suplimentar nu rezulta dintr-o crestere a numarului de cromozomi, care ramine egal cu 4N, caracteristic oocitelor dinaintea primei diviziuni meiotice. In realitate, aproape intreaga crestere se produce pe seama unui mare numar de nucleoli extracromozomali. Fiecare nucleol contine cite o singura molecula de ADN circular, a carei lungime variaza intre 20 si 1000 u si care cuprinde un numar corespunzator de mare de gene pentru ARNr dispuse in tandem, toate fiind capabile sa transcrie precursorii 45 S ai ARNr ...
. . . Nu stim inca precis cum se desfasoara sinteza acestor molecule de ADN circular, dar este limpede ca cel putin una dintre ele trebuie sa-si aiba originea intr-o gena pentru ARNr situata pe cromozom. Evident, ar trebui analizata cu atentie posibilitatea unei eliberari prin procese de crossing-over similare acelora prin care sint eliberati pro fagii din cromozomul de E. coli. In felul acesta s-ar putea explica variatiile mari in lungimea moleculelor de ADN nucleolar gasite intr-un singur nucleu, deoarece este de asteptat ca procesele de crossing-over sa se produca la nivelul mai multor sedii dispuse in tandem de-a lungul cromozomului respectiv al oocitului.
In prezent nu putem sa facem decit supozitii cu privire la cauzele pentru care oociitele au nevoie de atit de multe gene pentru ARNr. Este vorba cel mai probabil de o adaptare la necesitatea desfasurarii unei sinteze proteice foarte rapide in cursul primelor stadii de dezvoltare, când diviziunile celulare se produc cu mult mai rapid decit in viata de mai tirziu. La broasca, de exemplu, toti ribozomii prezenti pina la stadiul de gastrula sint cei care fusesera sintetizati inainte de fecundarea oocitelor. Acest lucru ar fi imposibil de realizat fara prezentii genelor suplimentare pentru ARNr (T. D Watson, 197 4) (106, pag. 459).
Sa-analizam, de pilda, situatia ce se intilneste la ouale nefecundate ale echinodermelor, in interiorul carora incepe o sinteza proteica febrila imediat dupa fecundare. Cea mai mare parte a lanturilor ce ARNm utilizate in procesul de gastrulare fusesera sintetizate inainte de fecundare, astfel incit blocajul ulterior al sintezei de ARN prin actinomicina nu inhiba câtusi de putin primele diviziuni de clivaj. Asadar, trebuie sa tragem concluzia ca oul nefecundat este plin cu ARNm, care nu asteapta decit un semnal pentru a porni sa joace rolul de matrita. Acest semnal nu opereaza in sensul unui control al numarului de ribozomi, deoarece si acestia se gasesc in numar mare. Cei mai multi ribozomi nu sint insa combinari cu ARNm sub forma de poliribozomi. Fecundarea este aceea care va declansa semnalul ce va permite formarea poliribozomidor, punind astfel in miscare succesiunea rapida de diviziuni de clivaj ce vor conduce mai intii la blastulare si, in final, la gastrulare. In cursul primelor diviziuni de clivaj se sintetizeaza peste tot si citeva specii noi de ARNm, dar cea mai mare parte din ele va functiona, abia in stadiul de gastrula.
Existenta de ARNm preformat in ouale nefecundate sugereaza nemijlocit intrebarea daca acest proces se intilneste frecvent si in celelalte celule. Dar inainte de a aborda aceasta problema va trebui sa fie elucidata starea in care se afla ARNm preformat din oua. S-a afirmat ca acesta ar fi combinat cu proteine specifice, dar nici una dintre experiente nu este realmente convingatoare. Speram ca in curind vom putea dispune de rezultate experimentale concludente (J. D. Watson, 1974) .
In etapa preembrionara (segmentarea, formarea morulei si a blastulei timpurii) sint inactive numai genele specifice. Exprimarea fenotipica a cromatinei cu functii speciale genetic-active necesita cantitati importante de energie pe care numai respiratia le poate furniza si implica un mecanism complex pentru proteosinteza citoplasmatica diferentiata (transcriptia si translatia mesajului genetic, activarea si asamblarea aminoacizilor in lanturi polipeptidice la nivelul ribozomi lor specifici, complexarea structurii proteice). Intrucit eliberarea de energie din timpul perioadei de aprovizionare redusa in oxigen (fazele incipiente ale dezvoltarii) se face prin procese anaerobiotice (V. Preda. 1960), nu este posibila realizarea proceselor de diferentiere.