
Fiecare zi e o zi mai buna
Se pare ca ziua ne merge fiecaruia dintre noi in functie de cum ne trezim dimineata, aceasta e o vorba din vechime, care reflecta mult ideea de liber arbitru si de a alege oricand ceea ce consideram noi potrivit noua in acel moment.
Omului i-a fost data posibilitatea de a fi fericit, sau nefericit, incantat, sau nepasator, bun sau rau. Lucrurile pe cat de simple par a fi, pe atat de mult le complica fiintele umane, fie pentru ca au inteles gresit rolul lor pe acest pamant ( acela de a evolua si de a se bucura de fiecare experienta pentru a putea merge mai departe), fie pentru ca mediul in care traiesc este unul plin de incarcatura negativa, de pesimism si conflicte.
Pe de-o parte psihologii au facut studii si au constatat ca cea mai mare parte a familiilor dezechilibrate ( in care exista divort, conflicte familiale, violenta, abuzuri) au copii care au la randul lor probleme, fie de comunciare, fie de relationare, de concentrare. Pe de alta parte si lumea spirituala prin metodele specifice ( clarvedere, meditatie) a constatat ca cei ce provin dintr-o familie dezechilibrata au anumite lectii de invatat si nu este intamplator ca s-au nascut in acea familie.
In cele din urma se ajuge de fiecare data la un aspect etern valabil: alegerile raman ale fiecarui individ si o data cu maturizarea e responsabil fiecare pentru propriile alegeri.
Sugerez ca fiecare zi din viata sa fie tratata ca cea mai importanta zi pentru ca reprezinta „ azi si acum” si cu cat ne ocupam cu acelasi entuziasm si placere de fiecare lucru pe care il avem de facut, cu atat emitem ganduri mai bune, si cu cat suntem mai optimisti, cu atat lucrurile ce vin catre noi sunt mai agreabile.
Cum ne facem o zi mai placuta? Dimineata cand va treziti alegeti o fraza care rezoneaza cu voi, ceva de genul: sunt un om minunat si merit sa am o zi excelenta sau: acesta zi imi va aduce experientele de care am nevoie pentru a evolua.
Desigur ca va puteti crea propriile afirmatii care sa va inceapa ziua intr-un mod cat mai placut, ideea este ca atunci cand apar momente delicate sa nu va lasati coplesiti, ci sa gasiti o afirmatie pozitiva chiar si pentru astfel de situatii: am sigur ceva bun de invatat din aceasta experienta.
Va doresc ca fiecare zi sa fie plina de bucurie si de implinire, iar alegerile pe care le faceti sa va aduca succes si intelepciune.
Articol realizat de Geo Pana
www.binepentrutine.ro