FACTORII TELURICI
In grupa factorilor telurici sunt inclusi urmatorii factori terestri: geografici, geologici, geofizici. Factorii geografici (latitudine, altitudine, relief, vegetatii) sunt capabili sa modifice climatul unei regiuni. Sa ne gandim la unele plantatii cu arbori tineri, adevarate paveze in calea vanturilor aducatoare de ploaie. Factorii geologici sunt mai putin studiati. Totusi, natura rocilor, circulatia apelor subterane, izvoarele naturale etc. isi au participarea lor la constituirea mediului climatic. Factorii geofizici (radioactivitatea si magnetismul terestru) au mari influente asupra organismului. Factorii atmosferici, cosmici si telurici sunt cei care definesc calitatea climatului. Din imbinarea lor si predominanta unuia sau a altuia iau nastere diferitele climate. In ceea ce priveste relatia directa dintre climat si organism, se pot remarca o serie de influente importante, cu rol direct asupra organismului, si anume: a) exista boli legate de sezon, numite sezoniere, ca de exemplu: catarurile respiratorii, gripele (apar mai ales iarna), boala ulceroasa (legata de sezonul primavara-toamna), gastroenteritele (mai ales in sezonul de vara) etc.; b) sunt o serie de boli care au o meteorosensibilitate deosebita. Se stie ca aparitia crizelor dureroase reumatice preceda aparitia bolii; la fel, diferite nevralgii, afectiuni vasculare, care apar in crize algice cu 1 - 2 inainte de schimbarea vremii. Reumaticii insa sunt prin excelenta adevarati centrii meteorologici;
c) climatul poate avea un efect nociv sau unul bun. La noi in tara se constata ca nu sunt contraste prea mari intre diferitele climate; totusi climatoterapia recomandata medical va trebui sa aiba in vedere si o serie de indicatii sau contraindicatii. Astfel: in tuberculoza pulmonara evolutiva este contraindicat climatul marin; climatul de altitudine nu este indicat bolnavilor cu nefropatii acute, scleroza renala, insuficienta cardiaca decomprensata etc.
CLASIFICAREA CLIMATELOR
Globul pamantesc se imparte, din punct de vedere al climei, in trei mari zone: tropicala, temperata si polara. Din punct de vedere medical deosebim trei forme de climate, si anume: de indiferenta (sau de crutare), excitante si stimulente (sau intermediare). Climatul de crutare are urmatoarele caractere: contrast mic de temperatura, precipitatii vara si primavara, vanturi reduse. Climatul de crutare este de doua feluri: a) Climatul de ses si de coline, care merge pana la o altitudine de 500 m si este caracteristic regiunilor de ses, viticole si paduroase.
Indicatii in: boli reumatice, pulmonare, nervoase etc. b) Climatul subalpin (intre 500 si 1 000 m altitudine), cu urmatoarele caractere: presiune, temperatura si umiditate moderate. Din aceasta cauza acest climat este foarte usor de suportat. Indicatii: tuberculoze fibrocazeoase, fara hemoptizii, pleurezii, astenii, anemii etc.
2. Climatul excitant: sunt trei forme de climat excitant, si anume: alpin, de desert, de stepa. a) Climatul alpin are urmatoarele caractere: temperatura si umiditatea scazute, radiatie si ionizare intense, puritatea aerului. Ca actiune, determina o buna stare circulatorie, hiperemie, cresterea pulsului, ergosterolul este transformat in vitamina D2 sub actiunea radiatiilor ultraviolete, care sunt destul de bogate in acest climat. Indicatii: anemie, cloroza, tuberculoza pulmonara in remisiune, astm bronsic, rahitism, debilitate fizica etc. b) Climatul de desert este caracterizat prin contraste mari, calduri toride ziua si nopti reci; radiatii si ionizare intense. Ca actiune, determina transpiratii abundente, polipnee, hiperemie. Este un excitant al sistemului nervos si favorizeaza resorbtia proceselor inflamatorii cronice. Indicatii: reumatism cronic, bronsite cronice, pneumopatii cronice, obezitate etc. Contraindicatii: tuberculoza pulmonara, nevroza, Basedow. c) Climatul de stepa este un climat de desert mai bland. Reprezinta un climat de contraste, cu curenti de aer si actiune excitanta. Indicatii: reumatism comic, diabet zaharat, obezitate, bronhopneumopatii cronice etc. 3. Climatul stimulent saui intermediar, in cadrul caruia deosebim: a) Climatul marin este in larg, insular, pe litoral. Caractere: presiune mare, umiditate crescuta, puritatea aerului, radiatii intense, vanturi puternice. Actiune: creste metabolismul, tonifica organismul, stimulent respirator, scade vagotonia, excitant nervos. b) Climatul stepo-marin sau climatul litoralului nostra, cu urmatoarele caractere: veri calde, ierni reci (contraste). Indicatiile climatului stimulent sunt: tuberculoza extrapulmonara (cutanata, ganglionara, osteoarticulara), boli pulmonare cronice, reumatismul (in special cronic degenerativ), rahitismul, obezitatea etc. Contraindicatii: tuberculoza pulmonara evolutiva, boala Basedow, psihastenii, insuficienta cardio-renala, debilitate fizica accentuata etc.
MASAJUL
Masajul este o procedura manuala sau mecanica, aplicata pe tegument si formatiunile subtegumentare, in scop terapeutic. Cuvantul deriva din arabul mass care inseamna a framanta. In decursul timpului s-a ajuns de la masaj empiric si de agrement, la criterii stiintifice de indicatii ale masajului, oferite de cunostintele de anatomie, fiziologie si patologie ale medicinii moderne. Se stie astazi ce organ complex este pielea, cu formatiunile sale anexe. Pielea are o circulatie proprie, o inervatie bogata - este un organ receptor - si este sediul atator reflexe superficiale si profunde. In acest fel, masajul devine o valoroasa metoda terapeutica, pastrandu-si, ca orice procedura medicala, indicatiile si contraindicatiile sale.
MANEVRELE MASAJULUI
Practica curenta foloseste urmatoarele tehnici de masaj:
1. Netezirea (efleurajul sau mangaierea) este manevra de incepere a masajului, prin care se pune in contact mana tehnicianului cu tegumentului bolnavului. Dupa netezire se folosesc celelalte tehnici, din ce in ce mai solicitante pentru tegument, muschi etc., intre ele intercalandu-se, obligatoriu, netezirea. Se executa de'obicei pe toata suprafata pulmonara, cu miscari usoare circulare, in directia fibrelor musculare si a inimii, sau, alteori, cu varful degetelor, sau cu dosul mainilor. 2. Framantarea se poate face in mai multe feluri: a) stoarcerea, manuala sau bimanuala: se modeleaza o placa mai voluminoasa din tegument si muschi, care se comprima segmentar, dar cursiv, lin; este indicata in special pentru membrele superioare si inferioare; b) mangaluirea (sau masaj vartej) se executa cu ambele maini, in pozitie opusa una fata de aha (exemplu, pe brat); c) geluirea (cuvantul vine de la gealaul) sau rindeaua cea mare a tamplarului; d) petrisajul este metoda ce se adreseaza formelor cu o mai bogata musculatura (coapse, brate, abdomen etc.): se prind masele musculare cu ambele maini si torsioneaza; e) ciupirea: dupa nume, se intelege usor ca se folosesc pentru executare indexul, degetul mediu si policele; este tot un gen de petrisaj, dar efectuat cu doua-trei degete. 3. Baterea: se mai numeste si percutie si se aplica pe suprafete mai intinse (exemplu spate), executandu-se cu palma, cu marginea cubitala a mainilor sau cu dosul acestora. Uneori, se pot folosi varful degetelor sau chiar pumnul (cand masele dorso-lombare sunt voluminoase). 4. Frictiunea este o manevra de netezire, dar cu presume, deplasand tegumentul si muschii atat cat permite laxitatea lor. 5. Vibratia este o metoda care foloseste tremuraturile mainilor aplicate pe tegument, fara ca mana sa se desprinda de acesta. Adesea, acest masaj vibrator poate fi inlocuit cu vibratori mecanici. Important! Intre toate aceste manevre se intercaleaza netezirea. Afara de aceste metode clasice de masaj, a caror actiune este mai ales prin detenta reflexa si stimulare circulatorie, s-au mai adaugat si alte procedee mai noi, dintre care cele mai cunoscute sunt: a) masajul profund Cyriax, caracterizat prin miscari cu doua degete, de du-te-vino, perpendiculare pe planurile musculare; b) masajele moderne de tesut conjunctiv, care au la baza reflexoterapia selectiva, adica reflexele cuti-viscerale si viscero-cutanate, cu punct de plecare din zonele algice ale tegumentului si musculaturii (Head si Mackenzie). Tehnicile cele mai cunoscute si apreciate sunt Teirich-Leube si Dicke; c) masajul punctelor nervoase, care apartine lui Cornelius.