vitamina pp(acidul nicotinic)

 VITAMINA PP (acidul nicotinic)
Numele ii vine de la rolul sau pelagro-preventiv. Se mai cheama si vitamina antipelagroasa.
Origine: chimic, este amida acidului nicotinic. Se gaseste raspandita in lumea vegetala si animala: drojdie-de-bere, ciuperci, fasole, linte, rinichi, grau, orez, citrice, struguri, etc., ca si in lapte, carne, ficat, creier, rinichi, peste etc. Lipsa in principal a vit. PP da nastere bolii numite pelagra.
  PELAGRA
Denumirea vine de la cuvantul vechi pellagra - piele aspra. Boala a fost semnalata aproape in toata lumea: Europa, Asia, Africa, Australia, America. In tara nostra, in trecut era endemica; astazi este pe cale de disparitie.
Etiopatogenie: boala este considerata astazi: ca un sindrom pluricarential, fiind incriminata in principal carenta acidului nicotinic, a complexului B si a proteinelor cu valoare mare nutritiva (triptofanul). Lipsa acestor factori duce la un dismetabolism complet. Se stie ca boala apare mai ales in mediul rural, la populatia cu un standard de viata mai redus si mare consumatoare de porumb. Dar pelagra apare si la alte popoare care nu folosesc porumbul in alimentatie (ex. chinezii), dar care au un regim mai sarac in substante proteice. Aceste regimuri pelagroase, nu contin acizii aminati indispensabili organismului - triptofanul. De asemenea porumbul contine un aminoacid cu valoare nutritiva scazuta - zeina - si extrem de putin triptofan. Or, triptofanul, sub actiunile florei microbiene intestinale, se transforma in acid nicotinic, care in acest fel apare ca cel mai important factor antipelagrogen. Simptomatologie: clinic, deosebim doua forme de pelagra - primitiva si secundara.
Forma primitiva apare indeosebi la populatia din mediul rural si in general la subnutriti sau denutriti (lagare, inchisori). Forma secundara este determinata de o serie de alti factori: boli digestive cronice (enterite, rezectie de stomac, hepatite cronice etc.) alcoolism, eforturi fizice, intense, alte boli infectioase, unde se administreaza antibiotice , ca si cu ocazia administrarii antivitaminelor (Hidrazida). Ca semne, pelagra se traduce prin triada simptomatica, fiind boala celor 3 D, adica: dermatita; diareea; dementa. Cu alte cuvinte, semnele cele mai importante sunt: cutanate, digestive si nervoase, la care se adauga semne sanguine, cardio-vasculare si endocrine (T.A., scazuta, distiroidii, amenoree etc.). Semne cutanate: eritemul pelagros are o valoare patognomonica, fiind poate semnul cel mai caracteristic. Este valoros, fiindca este si precoce. Apare primavara  eritemul de primavara - pe suprafetele expuse la soare, simetric, pe maini, picioare, gat. Eritemul se va descuama si apoi pigmenta. Semne digestive: cel mai important prin constanta sa este diarea (2-10 scaune/zi), la care se adauga colici, stomatite, glosita etc. Semne nervoase: acestea sunt fie neurologice - pareze, paralizii spastice, polinevrite etc. - fie psihice - mai usoare, sub forma sindromului astenodepresiv - anxios, sau mai grave, sub forma psihozelor cu delir, halucinatii, agitatie, confuzie mintala - este instalarea dementei pelagroase. Triada simptomatica descrisa mai sus caracterizeaza atacul acut al pelagrei. Semne sanguine: anemie hipercroma sau hipocroma (scade Fe). Stadiul dintre atacuri, adica pelagra cronica, se manifests prin tulburari nevrotice, digestive si anemice. Retinem ca anemia este prezenta la pelagrosi. Evolutie-Complicatii: pelagra cunoaste o evolutie in accese, care nu sunt insa obligatorii. Ele pot absenta, fiind inlocuite cu tulburari digestive si nervoase, ce dau bolii caracterul cronic. Stadiul cronic, netratat, devine ireversibil, terminandu-se cu dementa. In aceasta situatie, bolnavii termina prin suicid, sau printr-o complicatie intercurenta, ori datorita unui atac acut (ex.: tifosul pelagros - stare grava cu aspect tific). Tratament: a) Profilactic: se recomanda un regim alimentar echilibrat, cu alimente protectoare (lapte, oua, carne, vegetale), evitarea subnutritiei indelungate (posturi etc.) si a alcoolismului (mare consumator de vit. B), ca si tratarea afectiunilor digestive cronice. b) Curativ: se instituie alimentatia completa de 3 000 - 4 000 calorii/zi, interzicandu-se malaiul, alcoolul si leguminoasele (fasole, mazare, linte). Tratamentul medicamentos consta in administrarea acidului nicotinic sau nicotinamidei (250 - 500 mg per os) sau de vit. PP injectabila; de asemenea, vitamine din grupul B: B1, B2, B6, B12, acid folic, vit. C., drojdie-de-bere, extracte hepatice, fier. Se pot face, in cazurile severe, perfuzii cu plasma, sange si electroliti (glucoza) sau acizi aminati.
  VITAMINA P (rutinul)
Vitamina p face parte din grupul flavonelor, colorate in galben. Se gaseste in vegetale, fructe, ceai si indeosebi in coaja alba a citricelor - de unde si denumirea de citrin -, ca si in struguri, prune, frunze verzi.
  CARENTA DE VITAMINA P
Etiopatogenie: carenta acestei vitamine crestc permeabilitatea vasculare de unde aparitia hemoragiilor cutanate - puipura; de aici, si numeic de vitamina peretilor vasculari. Aceste tulburari de permeabilitate capilara se datoresc scaderii tonusului vaselor capilare. Simptomatologie: tulburarile de permeabilitate sunt caracterizate prin aparitia spontana sau dupa mici traumatisme a hemoragiilor, sub forma de petesii. Hemoragiile retiniene sunt grave. Mai rar apar alte forme de hemoragii (gastroragii etc.). Diagnosticul este mai dificil, pentiu ca trebuie avute in vedere toate celelalte tulburari hemoragice produse prin carente (scorbut, vit. E) sau origine endocrina, toxica etc. Evolutie-Complicatii: evolutia acestei carente poate fi progresiva daca alimentatia este deficitara. Complicatiile grave sunt hemoragiile retiniene sau cele cerebrale. Tratament: acesta este dietetic (fructe, citrice etc.) si medicamentos (tablete sau injectii cu vit. P). Profilaxie: se recomanda o alimentatie bogata in vitamina P si C.
  INTOXICATIILE ACUTE
  INTOXICATIA CU ACETONA
Sinonime: dimetilcetona, propanona. Proprietati fizice: lichid incolor, volatil, inflamabil, cu miros specific, miscibil cu apa, alcoolul, eterul. Identificare: se face prin reactii colorimetrice din corpul delict, continut gastric, sange, urina. Fiziopatologie: actioneaza prin iritarea mucoaselor, rar are efect narcotic. Simptomatologie: intoxicatie prin inhalare. Forma usoara: apar lacrimare, stranut, ruse, ameteli, cefalee, somnolenta, anorexie, greturi, varsaturi. Scoaterea din mediul toxic este suficienta pentru disparitia fenomenelor. Forma grava: intoxicatul prezinta sete, ameteli, greturi, varsaturi, salivatie, cefalee, tahicardie, tendintii la colaps, coma. Pot aparea contractu ale musculaturii fetei, extremitatilor sau convulsii, mioza, respiratie tip Kussmaul. Mirosul acetonic fara glicozurie, dar cu o moderata hiperglicemie constituie un semn foarte important. Intoxicatia prin ingerare: apar rapid varsaturi, diaree sanguinolenta, hiperglicemie moderata, uneori hipoglicemie, in cazuri grave acidoza. Aceasta coma se poate preta la confuzii cu coma diabetica. Prezenta zaharului in urina elimina posibilitatea intoxicatiei cu acetona. Tratament: nu exista antidot specific. Se face spalatura gastrica; se administreaza purgativ salin (30g sulfat de sodiu) cand spalatura nu este posibila. Se provoaca varsaturi (2-3 lingurite de sare la un pahar de apa calduta se dau intoxicatului, pentru ingerare). Se opresc convulsiile cu Fenobarbital sau Clordelazin. Se combate colapsul si se face reechilibrarea hido-electrolitica si acidobazica. Se administreaza oxigen si se face respiratie artificiala, la nevoie.