Fractura
Descrierea fracturii
Fracturile reprezinta ruperi totale sau partiale ale unui os, determinate de cauze accidentale. Frecvent se rup oasele lungi ale membrelor, fracturile aparand cand osul este bolnav, sau la batrani, la care oasele sunt rarefiate. Se face deosebire intre fracturile deschise, in care fragmentele osoase au trecut prin piele si in care focarul fracturii este in aer liber (de unde si riscul de infectie) si fracturile inchise, in care focarul fracturii nu comunica cu exteriorul. Fracturile patologice survin la oasele fragilizate printr-o leziune preexistenta, fie ca aceasta este de origine infectioasa, fie tumorala.
Simptomele fracturii
Desi nu exista certitudinea unei fracturi pana cand nu avem rezultatul examenului radiologic, exista totusi cateva semne care conduc la ideea ca ati suferit o astfel de afectiune. Cand un os se rupe se aude un zgomot specific asemanator cu un trosnet.
Pe plan clinic, o fractura se traduce printr-o durere acuta, o imposibilitate de a realiza unele gesturi, un hematom, uneori o deformare. Fragmentele osoase pot sa se departeze unele de altele (fractura cu deplasare), pot sa se incalece sau sa se prinda unele de altele. In plus, in cazul copilor exista doua tipuri de fracturi specifice: fractura in lemn verde (osul nu este rupt pe toata circumferinta lui) si fractura in turtita de unt (tasare localizata a osului).
Diagnosticul fracturii
Orice suspiciune de fractura trebuie in mod obligatoriu imobilizata cu atele care trebuie sa prinda articulatiile de deasupra si dedesubtul leziunii. De asemenea trebuie sa avem mare grija ca la fracturile deschise sa evitam la maximum contaminarea plagii cu pamant sau alte posibile surse de infectie.
Se efectueaza o radiografie din doua sau mai multe unghiuri pentru a stabili cu certitudine confirmarea diagnosticului. In cazul suspectarii unei fracturi de craniu sau a unei fracturi vertebrale, medicul poate cere un examen tomografic sau rezonanta magnetica nucleara (RMN).
Tratamentul fracturii
Osul are calitatea de a se vindeca singur intr-un timp relativ scurt, insa fara interventia medicului ortoped exista riscul de a se vindeca intr-o pozitie necorespunzatoare. De aceea scopul primordiar al tratamentului este acela de a pune osul intr-o pozitie buna printr-o manevra numita reducere, manuala sau chirurgicala. Este vorba de reasezarea extremitatilor osoase in contact unele cu altele, intr-o aliniere perfecta, cu scopul ca fractura sa se consolideze intr-o pozitie buna, restituind osului forma sa initiala.
Osul este imobilizat: aceasta contentie poate fi ortopedica, prin gips sau tractiune, sau chirurgicala, cu ajutorul unui material extern (fixator extern) sau intern (surub, placa cu suruburi, cui, serclaj metalic). Perioada de recuperare poate varia de la 21 la 60 de zile. Uneori, o fractura care se vindeca incet poate necesita un procedeu prin care tesut luat din alt os este grefat la nivelul fracturii, completand osul si grabind vindecarea acestuia. Sursa osoasa pentru grefa este deseori pelvisul (osul iliac).
Dupa trecerea perioadei normale de consolidare, se evalueaza soliditatea osului fracturat dupa aspectul radiologic. Cu exceptia copilului, la care este de cele mai multe ori inutila, atunci incepe reeducarea: reluarea miscarilor, refacerea musculaturii, ajutarea pentru reluarea sprijinului complet. |