Echipa Ekilibrium recomanda:
Biostem S 50

Produs recomandat

Pericardita acuta

Pericardita acuta reprezinta inflamatia acuta a pericardului, evoluind fie cu exudat putin (maxim 200 mL; normal <30 mL), foarte bogat in fibrina (pericardita sicca) , fie cu exudat abundent (pericardita lichidiana), serofibrinos, hemoragic, purulent sau chiliform.

Pericardul este foita care acopera cordul la exterior si care este delimitat de acesta de o cantitate de maxim 50 mL de lichid. Este alcatuit dintrun strat fibros exterior-pericardul parietal si o membrana interna seroasa dintrun singur strat de celule mezoteliale-pericardul visceral. Drenajul lichidului pericardic prin ductul toracic si ductul limfatic drept in spatiul pleural drept.

La 9 din 10 pacienti pericardita este virala sau idiopatica (de cauza necunoscuta) . La restul de pacienti pericardita se dezvolta dupa un infarct miocardic transmural in asociere cu alti agenti infectiosi, in conjunctie cu un anevrism disecant de aorta (in care singele patrunde in spatiul pericardic), dupa o plaga prin impuscare in zona precordiala sau un traumatism cu obiect ascutit in zona pieptului, ca rezultatul unei invazii neoplazice a pericardului, dupa iradierea toracica, in asociere cu uremia, dupa interventii chirurgicale toracice sau cardiace, in asociere cu afectiuni inflamatorii sau autoimune sau ca rezultat a consumului anumitor agenti farmacologici.

Diagnosticul de pericardita acuta trebuie pus pecientilor cu frecatura pericardica sau durere precordiala, alaturi de modificari ale electrocardiogramei tipice, mai ales supradenivelarea segmentului ST. Testele secundare sunt efectuate pentru a explica cauza bolii, pentru a corobora diagnosticul si pentru a directiona terapia. Afectiunile principale care pot fi confundate la diagnostic cu pericardita acuta sunt embolismul pulmonar si infarctul miocardic acut.

Durerea toracica din pericardita acuta este tipic cu localizare retrosternala, cu debut brusc si de natura pleuritica, adica exacerbata de inspir. Se agraveaza frecvent cind pacientul este in supinatie si se amelioreaza cind acesta se ridica in ortostatism si se apleaca in fata. Ca si in infarctul miocardic durerea radiaza in git, brate sau umarul sting. Aproximativ 85% dintre pacientii cu pericardita prezinta frecatura pericardica. Deoarece intensitatea acestuia variaza de la minut la minut bolnavii trebuie examinati in mod repetat.

Daca se descopera cauza specifica a pericarditei tratamentul include si tratarea si eliminarea acesteia. Pentru pacientii cu pericardita idiopatica terapia are ca scop ameliorarea durerii toracice si a inflamatiei. Totusi aceste tratamente nu pot preveni tamponada, constrictia sau pericardita recurenta. Cei mai utilizati sunt agentii antiinflamatorii nesteroidieni, care reduc durerea in 85-90% din cazuri. Terapia glucocorticosteroidiana cu prednison trebuie pastrata pentru pacientii care asociaza boli ale tesutului conjunctiv sau celor cu pericardita recurenta sever simptomatica care nu raspunde la antiinflamotorii nesteroidiene sau colchicina. La majoritatea bolnavilor pericardita acuta are o evolutie benigna, cu simptome care dureaza sub 2 saptamini si care raspund bine la administrarea de antiinflamatoare. Daca apare lichid pericardic moderat acesta se rezolva in citeva saptamini. Ca rezultat internarea in spital nu este necesara in cele mai multe cazuri.

Factorii de prognostic negativ cuprind: temperatura peste 38 de grade C, debut subacut, status imunosupresat, pericardita asociata cu trauma, istoric de terapie anticoagulanta orala, miopericardita, lichid pericardic in cantitate mare sau tamponada cardiaca.
Mortalitatea variaza in functie de etiologie. Rata de mortalitate se apropie de 100% la pericardita purulenta netratata, in timp ce este aproape inexistenta in pericardita virala sau idiopatica. Pericardita acuta este mai frecventa la barbati decit la femei si la copii fata de adulti.

Patogenie

Anatomie pericardica.
Fiziologia pericardica include trei functii principale. Prima, prin functia mecanica pericardul promoveaza eficienta cardiaca prin limitarea dilatarii acute, mentinind complianta ventriculara prin prezervarea curbei Starling si distribuirea fortelor hidrostatice. Pericardul formeaza si o camera izolata cu o presiune subatmosferica care ajuta umplerea atriala si scade presiunea cardiaca transmurala. A doua, prin functia sa de membrana, pericardul acopera si protejeaza cordul prin reducerea frictiunii exterioare si prin actiunea sa de bariera impotriva extinderii infectiilor si a neoplaziilor. A treia, prin functia ligamentara pericardul fixeaza anatomic cordul.

Fiziopatologia pericarditei acute.
Pericardita acuta este inflamatia pericardului caracterizata prin durere precordiala, frecatura pericardica si modificari electrocardiogramei. In cele mai multe cazuri pericardul este inflamat acut si prezinta infiltrare de leucocite polimorfonucleare si vascularizatie pericardica. Adesea pericardul manifesta o reactie fibrinoasa cu exudat si adeziune. Pericardul poate dezvolta si o efuziune lichidiana hemoragica sau seroasa. Pericardita granulomatoasa apare in timpul evolutiei tuberculozei, infectiilor fungice, artritei reumatoide si sarcoidozei.

Desi efuziunea pericardica poate fi absenta la peste 60% dintre pacienti, cantitatile mari de lichid se pot acumula rapid si interfera cu umplerea diastolica a inimii drepte, rezultind tamponada cardiaca si decesul. Acumularile graduale de volume lichidiene mari in pericard, de pina la 250 mL, pot sa nu determine simptome clinice semnificative. Tamponada cardiaca asociata cu boala pericardica acuta este mai frecventa la pacientii cu neoplazii, tuberculoza si pericardita purulenta decit la pacientii cu pericardita acuta virala. Pericardita cu o evolutie prelungita determina acumularea persistenta a lichidului pericardic. In acest caz lichidul se organizeaza formind o membrana subtire care inconjoara miocardul, conducind la pericardita constrictiva.

Consecintele hemodinamice ale pericarditei acute.

Acestea depind de urmatorii factori:
-cantitatea de lichid pericardic
-viteza de instalare a lichidului
-distensibilitatea sacului pericardic
-complianta peretilor cordului.

Acumularea rapida poate produce tamponada chiar la cantitati relativ mici (300 mL de lichid0, in timp ce cantitati mari dar lent instalate pot fi tolerate asimptomatic:
-cantitatile mici (200-300 ml) produc de obicei tulburari hemodinamice minore
-cantitatile mari (peste 1000 ml) sau chiar medii dar rapid instalate conduc la tamponada cardiaca.
-cantitatile mari, lent instalate, determina in timp insuficienta cardiaca dreapta.

In mod normal presiunea intrapericardica este egala cu cea intrapleurala si usor mai mare decit presiunea telediastolica a celor doi ventriculi.

Consecintele comprsiunii exercitate de lichidul acumulat intrapericardic sunt:
-asupra peretilor miocardici: insuficienta cardiaca hipodiastolica
-la nivelul cordului drept: scade complianta ventriculului drept-scade debitul sistolic al ventriculului sting +staza retrograda in marea circulatie, cu cresterea consecutiva a presiunii venoase.
-la nivelul cordului sting: scade debitul sistolic al ventriculului sting-scade tensiunea arteriala; creste presiunea pulmonara
-asupra emergentei cavelor determina puls paradoxal
-asupra organelor mediastinale: sindrom mediastinal.

Efectele compresiunii se exercita initial asupra atriului drept, apoi si asupra ventriculului drept si in final asupra ventriculului sting.
Initial reducerea debitului sistolic este compensata prin:
-mecanism adrenergic (cu tahicardie sinusala-cresterea frectiei de ejectie si deci a debitului cardiac/minut)
-cresterea retentiei hidrosaline 9prin inhibarea factorului natriuretic atrial) .

Ulterior cresterea compresiunii depaseste mecanismele compensatorii, reducerea debitului cardiac determinind hipoperfuzie tisulara cu oligurie.

Cauze

Semne si simptome

Diagnostic

Tratament

Tratamente naturiste pentru Pericardita acuta