Glaucomul reprezinta o afectiune grava, caracterizata prin cresterea tensiunii intraoculare, scaderea acuitatii vizuale, stramtarea campului vizual si alterari ale fundului de ochi (atrofie de nerv optic). Glaucomul poate apare ca o afectiune congenitala (glaucom infantil), ca o afectiune de sine statatoare (glaucom primitiv), ca o consecinta a altor boli de ochi (glaucom secundar). Cel mai frecvent este glaucomul primitiv care, la randul sau, poate fi acut sau cronic. Glaucomul acut sau atacul de glaucom apare brusc, de obicei dimineata, cu dureri insuportabile orbitare si cefalee, scadere pronuntata a vederii, lacrimare, ochi congestionati, pleoape edematiate, greturi si varsaturi. Vederea se poate pierde definitiv, daca nu se recurge urgent la ajutorul specialistului oftalmolog. Rar cedeaza spontan. Glaucomul cronic poate imbraca doua forme: glaucom cronic congestiv care se caracterizeaza printr-un glob ocular rosu, care fara tratament duce la pierderea vederii, prin atrofie de nerv optic. De-a lungul evolutiei poate prezenta pusee asemanatoare cu glaucom acut, dar mai putin violente. Glaucomul cronic simplu este forma cea mai frecvent intalnita. Rareori bolnavul se prezinta la medic pentru ca observa scaderi trecatoare de vedere, cefalee, vede cercuri colorate sau curcubeu in jurul surselor luminoase, dar de cele mai multe ori glaucomul cronic simplu este descoperit incidental de specialist. Oricare ar fi forma sa, simptomul esential al glaucomului este cresterea tensiunii intraoculare. Odata diagnosticat, bolnavul are datoria sa fie in permanenta sub controlul oftalmologului, caci numai prin tratament permanent va evita pierderea vederii, va duce o viata linistita, fara emotii negative sau oboseala excesiva, fara cafea si fumat. Medicamentul clasic este pilocarpina. Este interzisa cu desavarsire folosirea locala sau generala a preparatelor cu atropina. |