Inima (Cord) este organul central al aparatului circulator. Este asezata in cavitatea toracica intre plamani, in spatiul numit mediastin. Are forma unui con intors cu varful in jos, partea apicala fiind aplecata spre stinga. Capacitatea inimii variaza intre 50-70 cm3 iar masa intre 250-300 g. Exterior este invelita de doua forte ale pericardului (foita viscerala si parietala) intre care se gaseste un lichid, care inlesneste lunecarea celor doua foite una peste alta. Forta exterioara joaca rol in suspensia inimii in timp ce foita viscerala se lipeste de stratul muscular al inimii. In structura inimii distingem o tesatura conjunctiva, peste care se gaseste patura musculara, formata din fibre caracteristice muschiului cardiac. Organul este divizat printr-un perete longitudinal in doua parti principale: partea dreapta prin care trece sangele venos si partea stanga, prin care circula sangele arterial. Fiecare din aceste parti este divizata prin cate un perete transversal in alte doua camere numite atriu si ventricul. Acestea comunica intre ele prin cate un orificiu atrioventricular. In atriul drept se varsa venele cave superioara si inferioara care aduc sangele din intregul corp, precum si vena coronara, prin care circula sangele care iriga insasi inima. In atriul stang se varsa patru vene pulmonare, prin care vine sangele oxigenat din plamani. Din ventriculul drept porneste artera pulmonara, prin care sangele venos este pompat in plamani spre reimprospatare cu oxigen, iar in ventriculul stang isi are originea artera aorta din care se ramifica toate arterele corpului aprovizionand intregul organism cu sange oxigenat. Circulatia unidirectionala a sangelui este asigurata de sistemul valvular: in orificiile atrioventriculare se gasesc valvulele tricuspide (intre atriul drept si ventriculul drept) si valvulele bicuspide (in orificiul atrioventricular stang). De asemenea, la baza arterelor ce se desprind din ventriculi se gaseste cate o valvula semilunara. Cuprins in masa musculaturii cardiace exista un tesut de tip embrionar numit tesut nodal, care prin producerea impulsurilor ritmice asigura contractiile automate ale inimii. Sistemul nervos vegetativ exercita efecte stimulatoare sau inhibitoare asupra activitatii cardiace, asigurand astfel acomodarea activitatii inimii la cerintele momentane ale organismului. Atriile si ventriculele se contracta intr-o succesiune bine determinata. Prima data se contracta atriile presand continutul lor prin orificiile atrioventriculare in ventriculi, care in acest moment se gasesc in stare relaxata numita diastola. Umplerea ventriculelor este urmata de contractia lor, ceea ce se numeste sistola ventriculara. Functionarea sistemului valvular depinde in mod exclusiv de diferentele de presiune ale sangelui aflat pe cele doua parti ale valvulelor. Astfel de exemplu, in prima faza a sistolei creste doar presiunea, ceea ce va determina inchiderea valvulelor tricuspide si bicuspide pe de o parte, apoi deschiderea valvulelor semilunare pe de alta parte. In momentul urmator, continutul de sange al ventriculelor va fi presat in artera pulmonara, respectiv in artera aorta. Odata cu terminarea sistolei scade brusc presiunea ventriculara si ca urmare coloana de sange aflata in vasele mari apasand asupra valvulelor semilunare le inchide, impiedicand astfel recurgerea sangelui in inima. Alaturi de reglajul nervos amintit mai sus, activitatea cardiaca poate fi influentata si de anumiti factori umorali dintre care amintim adrenalina si acetilcolina, de asemenea si bioxidul de carbon. Ritmul contractiilor variaza intre 70-75 batai pe minut, la copii frecventa fiind mai mare. Inima este un organ vital, incetarea activitatii ei determina momentul sfarsitului vietii. |