Laringele reprezinta partea superioara a traheei, care face legatura intre gura si nas pe de o parte, ce se deschide in faringe si in aparatul respirator; organul fonatiei. Este alcatuit dintr-un schelet cartilaginos format din: cartilajul cricoid, tiroid, epiglota si doua artenoide; acestea sunt astfel dispuse incat delimiteaza un canal din trahee in faringe, care este inchis de epiglota in timpul deglutitiei si in care se gasesc corzile vocale superioare si inferioare (cele care vibreaza in vorbire). Laringele este captusit cu un epiteliu cilindric, cu celule ciliate care bat in mod normal dinspre plamani spre gura, antrenand in sputa particulele de praf sau altele intrate odata cu aerul respirator si fixate pe peretii mucosi ai cailor respiratorii. Inervatia Iaringelui este data, de nervii laringieni (superior si inferior) prin care se pot comanda o serie de miscari ale laringelui. Functia laringelui este conducerea aerului in pulmoni si fonatia. In aceasta din urma vibratia corzilor vocale si ale spatiului aerian tubar din laringe faringe, gura si nas, jucand un rol principal. Orice boli ale laringelui se manifesta, deci cu tulburari ale respiratiei si fonatiei. Bolile laringelui cele mai cunoscute sunt: inflamatiile, corpii straini, tulburarile senzitive si motorii si tumorile laringiene, etc.
|