Paragonimiaza este o boala parazitara exotica, determinata de parazitul trematod Paragonimus Westermani, care evolueaza cu manifestari pulmonare. Agentul etiologic este Paragonimus Westermani (sin. Paragonimus Ringeri), un parazit trematod cu localizare de regula pulmonara . Boala este frecventa in Extremul Orient, in numeroase regiuni din Japonia, Coreea, Manciuria, China, Taiwan, Tailanda, India si Indonezia si mai redusa in altele. Paragonimiaza se produce din tubul digestiv, metacercarii, formele infectioase ale parazitului, patrund prin peretele intestinal in cavitatea peritoneala. Datorita unui tactism, trec prin diafragma in cavitatea pleurala, apoi in plamani oprindu-se in bronhiole. O parte mai mica de metacercari se pot fixa in ficat, creier sau alte organe. In localizarea pulmonara, care este cea mai frecventa, sunt o serie de manifestari generale (febra, cefalee, dureri musculare etc.) si pulmonare. Principalul sindrom subiectiv din partea aparatului respirator este tusea, de obicei matinala si insotita de cele mai multe ori de o sputa vascoasa, numulara si ruginie. Uneori sunt prezente si durerile toracice. La aproximativ 20 % din cazuri, boala este complet asimptomatica, prezenta parazitului in organism fiind dovedita de identificarea intamplatoare a oualor in sputa sau scaune. Semnele clinice ale bolii, in general neinsemnate si inconstante, sunt in discordanta cu imaginile radiologice pulmonare, care arata modificari importante caracteristice. In formele mai rare cerebrale, Paragonimiaza poate imbraca o forma meningeana, tumorala sau chiar apoplectica, care se instaleaza brusc, ducand la exitus. Boala poate dura 10-20 de ani, cu vindecare spontana, in unele cazuri. Prognosticul este rezervat in formele pulmonare cu hemoptizii repetate si in formele cerebrale. In zonele endemice manifestarile respiratorii ale bolii, impreuna cu chisturile caracteristice semnalate la examenele radiologice, pot duce spre un diagnostic probabil. Diagnosticul pozitiv rezulta din identificarea microscopica a oualor in sputa sau chiar in materiile fecale (40%). De folos sunt: testul intradenuic, reactia de hemaglutinare, reactia de fixare a complementului . Pentru tratament se foloseste Praziquantelul (Biltricid), in doza de 25 mg /kg/corp, de 3 ori pe zi, timp de 2 zile, sau Bitionohil (Actamier, Bitru), 30 - 40 mg/kg/corp la 2 zile, timp de 3 - 4 saptamani. Rezervorul de infectie il formeaza atat omul, cat si diferite animale domestice (cainele, pisica, porcul etc.) sau salbatice (tigrul, vulpea, lupul etc-), la care poate fi gasit parazitul adult. Ouale apar in expectorati a omului la aproximativ 3 luni de la data infestarii. La cca 40% din cazuri acestea pot ajunge in mediul extern si odata cu materiile fecale, unde evolueaza in apa, miracidiul parasind oul mai repede, 2 saptamani, in sezonul cald, si mai incet, 2 luni, in sezonul rece. Miracidiul patrunde apoi in prima gazda intermediara, reprezentata, de la o regiune la alta, de diferite specii din genul Metania (M. Libertina, M. Pancicineta etc). In organismul primei gazde, in aproximativ 3 luni, parazitul trece prin stadiile de sporocist, redie, redie fiica si cercar. Cercarii liberi din apa patrund in a doua gazda intermediara, reprezentata de mai multe specii de crabi (Potamon Dehaami, Paragonimiaza Denticulatus etc.) sau de raci (Astacus Japonicus, Astacus Daburicus etc). Omul se infecteaza mancand racii sau crabii parazitati cruzi sau insuficient prelucrati termic. Masurile impotriva rezervorului de infectie trebuie sa inceapa cu depistarea si tratarea persoanelor parazitate, in acelasi timp, prin masuri sanitaro-veterinare, se va urmari ca rolul rezervorului animal in epidemiologia bolii sa fie cat mai mult redus. Intrucat distrugerea gazdelor intermediare este in practica greu de realizat, se recomanda ca sputele si dejectiile celor parazitati sa fie stranse in recipiente cu dezinfectante, evitandu-se contaminarea apelor. Profilaxia bolii poate sa fie mai usor obtinuta prin evitarea consumului de crabi sau raci cruzi sau insuficient prelucrati termic. |