alte boli contagioase

TETANOSUL (FALCARITA)
Izvorul de infectie: animale (rumegatoare si cai) care elimina din intestin microbii tetanosului. In consecinta, microbii se gasesc larg raspanditi in natura, in pamant, balegar, praful de strada. Orice rana cat de mica, murdarita cu pamant, praf sau balegar, poate duce la imbolnavirea de tetanos. Periculoase sunt, indeosebi, intepaturile cu aschii, spini sau cuie, care genereaza cel mai adesea imbolnavirea de tetanos. Ranile adanci, care nu sangereaza mult (asa cum se intampla in caz de intepaturi), creeaza conditii favorabile de dezvoltare a bacilului tetanic, tocmai pentru ca acest microb traieste bine cand nu vine in contact cu oxigenul.
Perioada de incubatie: in medie de 7 zile.
Simptomele: la inceput cefalee, indispozitie, ridicarea temperaturii, accelerarea pulsului, urmate curand de greutate la deschiderea gurii si inghitit, datorita inclestarii muschilor care servesc la mestecat. Curand contracturile (inclestarea) intereseaza aproape intreaga musculatura a corpului, in crize chinuitoare pentru bolnav. Febra urca pana la 41°, apar greutate in respiratie, sete intensa, transpiratii abundente, stare generala foarte rea, insomnie rebela.
Tratamentul: se face numai in spital; el trebuie inceput cu maxima urgenta, de indata ce s-au declarat primele semne de boala. Aceasta boala, grava, deseori mortala poate fi prevenita prin vaccinare. Efectul vaccinarii se mentine toata viata. Orice persoana constienta, indiferent de varsta sau profesie, este obligata sa fie vaccinata impotriva tetanosului, pentru a elimina riscul unei boli atat de severe. Tot pentru prevenirea tetanosului este absolut obligatoriu ca la orice rana care a venit in contact cu pamantul, praf de strada sau balegar, indiferent de marimea sau gravitatea ei, sa ne prezentam la dispensarul medical cel mai apropiat, in primele 24 de ore de la ranire. Pentru prevenirea tetanosului se face o ingrijire speciala a ranii, pe care nu o putem realiza singuri. Persoanele vaccinate primesc de asemenea, cu ocazia ranirii, o injectie de vaccinaintitetanic (revaccinarea antitetanica), pentru a li se redestepta rezistenta dobandita cu ocazia vaccinarii. Persoanele nevaccinate primesc ser antitetanic si se incepe de indata si vaccinarea antitetanica. Dezavantajul serului este ca uneori produce reactii suparatoare, greu de preintampinat (boala serului). De aceea este atat de util sa fim vaccinati antitetanic, pentru ca in caz de ranire sa nu fie nevoie de ser. In plus, serul nu confera aceeasi siguranta pe care o da vaccinarea antitetanica.
INFECTIILE STAFILOCOCICE
Izvorul de infectie: omul bolnav, purtatorii sanatosi si animalele. La bolnavi, stafilococii se gasesc in abcese, furuncule, eczeme, in secretiile din nas si gat si in materiile fecale. Purtatorii de stafilococ gazduiesc microbul in nas, gat si in intestin. Infectia se poate transmite prin contact direct cu bolnavii sau purtatorii sau indirect prin obiectele, rufaria sau vesela bolnavilor. Infectia se mai poate transmite prin alimente provenite de la animalele bolnave sau alimente contaminate de persoane bolnave sau purtatoare.
Simptomele: in raport cu formele de boala sub care se poate manifesta infectia stafilococica; stafilococi ai pielii (furuncule, foliculite, hidrosadenite, pemfigusul nou-nascutilor, abcese), mastite (infectia glandelor mamare), dermite (erizipelul stafilococ) etc; septicemia stafilococica (trecerea stafilococului in sange), care survine cel mai des ca urmare a unei infectii stafilococice a pielii; toxiinfectiile alimentare produse de stafilococ, pneumonii cu stafilococ, enterita cu stafilococ (apare de obicei dupa tratamente abuzive cu antibiotice).
Tratamentul: dupa forma de manifestare a infectiei. In general este nevoie de un tratament medicamentos complex, uneori chirurgical. Infectiile stafilococice trebuie tratate de la primele semne, pentru a preveni agravari sau complicatii.