tuberculoza pentru bolnavi

 Un tratament bun incepe cu depistarea precoce. Din acest moment, medicul, cu concursul larg al bolnavului, va urmari doua obiective esentiale: 1) ca boala sa nu se cronicizeze; 2) ca bacilii sa nu devina rezistenti la antibioticele antituberculoase. Prin cronicizarea bolii se intelege ca s-a ajuns la un stadiu in care boala isi pierde caracterul grav imediat, dar nici spre vindecare nu merge. Daca nu progreseaza mocnit, in cel mai bun caz sta pe loc si bolnavul continua sa fie raspanditor de bacili, desi de obicei intr-o proportie mai mica decat inainte de inceperea tratamentului, in asemenea situatii, de cele maj multe ori se inregistreaza si o crestere a rezistentei bacililor fata de antibiotice. Bolnavii care elimina bacilul deveniti rezistenti pot infecta si pe cei din jur cu asemenea bacili. Aceste persoane sunt condamnate din capul locului sa nu poata fi tratate in mod eficace.
Iata cele doua pericole mari ale tratamentelor ineficace. De obicei, aceste tratamente sunt ineficace cand bolnavul se abate de la recomandarile medicului in privinta modului de tratament (cantitatea totala de antibiotice si ritmicitatea administrarii lor). Greselile se rasfrang atat asupra bolnavului, cat si asupra celor din jur.
Pentru a se evita aceste doua pericole grave nu exista decat o singura solutie: ca tratamentul sa dea de la inceput microbilor o lovitura puternica, naucitoare, in asa fel ca acestia sa nu-si mai revina pana cand, in corpul omului bolnav, s-au infiripat procesele de cicatrizare. Tratamentul trebuie sa duca repede la succes, inainte ca microbii sa se invete cu medicamentele. Daca in 2 sau maximum 3 luni bacilii n-au disparut din eliminarile bolnavului (flegma, urina, puroi), tot mai greu este posibil acest lucru, iar prelungirea tratamentului mareste sansele ca bacilii sa devina rezistenti fata de antibioticele intrebuintate. De aceea, ca si intr-o lupta, trebuie sa se atace repede si puternic. Se poate spune ca in tratamentul tuberculozei primele luni sunt hotaratoare, fiindca toate cazurile devenite cronice sau cu bacili rezistenti sunt dupa aceea cu mult mai greu de tratat. In primele luni de tratament trebuie fortata victoria. De aceea se intelege cat de grave sunt tradarile in aceasta perioada (nerespectarea intocmai a prescriptiilor medicului, introducerea de pauze in administrarea medicamentelor ). Se mai intelege de ce, inca de la inceput, tratamentul trebuie sa se faca cu doze mari, cu mai multe antibiotice deodata si cu medicamente la care bacilii sa nu fie rezistenti. Se intelege si cat este de important sa se cunoasca inca de la inceputul tratamentului daca nu cumva bacilii sunt rezistenti la unele din medicamente si la care anume, dupa cum trebuie urmarit si in tot cursul tratamentului daca nu apare o asemenea rezistenta. Astazi avem la indemana analize de laborator care ne informeaza asupra acestor lucruri, ba chiar si cat de mare este rezistenta castigata de bacili. Totodata apare clar ca alegerea judicioasa, inca de la inceput, a medicamentelor, ca si combinarea lor in cursul tratamentului nu o poate face bolnavul si ca un tratament aplicat anarhic duce la greseli ireparabile.
Tratamentul unei tuberculoze trebuie prelungit foarte mult, uneori peste 1 an si chiar peste 1 an si jumatate. S-ar putea ivi urmatoarea nedumerire: daca primele 3-4 luni sunt cele hotaratoare, atunci care mai este rostul tratamentului in continuare (dupa 4 luni)? Raspunsul este: primele luni ale primului tratament asigura victoria, dar pentru mentinerea si consolidarea acestei victorii este nevoie de urmatoarele multe luni de tratament. Este pe deplin dovedit astazi ca prelungirea tratamentului, mult timp dupa ce bolnavul are impresia ca s-a insanatosit, asigura contra riscului de revenire a bolii (de recadere sau de recidiva, cum se spune). Cu cat tratamentul este mai lung, cu atat riscul scade mai mult.
In sfarsit, inca o precizare importanta: daca dupa un numar de luni de tratament, rezultatele obtinute nu sunt multumitoare, se poate ivi nevoia unei interventii chirurgicale. Cea mai rationala atitudine a bolnavului este sa tina seama de sfatul medicului, caci amanarea sau evitarea interventiei poate duce cu timpul la situatia in care nici operatia nu mai poate fi facuta.
La tratamentul propriu-zis se adauga si metodele ajutatoare. Odihna si aerul de munte au fost mult timp singurele sperante in perioada cand nu existau medicamente eficace contra tuberculozei pulmonare. Cadrul natural, de munte sau de deal, contribuie la alungarea grijilor si gandurilor negre, la repausul fizic, intelectual si sentimental, care desigur are si el partea lui in grabirea vindecarii. Totusi, de cand a fost pe deplin stabilit ca mult mai importanta este aplicarea corecta a tratamentului medicamentos, se considera mai avantajoasa cura sanatoriala in apropierea oraselor mari, care sa fie suficient de indepartate de complexele industriale care altereaza aerul, dar totusi mai aproape de familia bolnavului si de centre medicale bine dotate.
Pentru alte forme de tuberculoza decat cea pulmonara (tuberculoza oaselor, a ganglionilor, a peritoneului si a organelor genitale, in special ale femeii), actiunea climei de litoral continua si astazi sa fie pretuita. In tuberculoza pulmonara, aerul marin si baile de soare sunt periculoase.
Nici repausul, care se impunea altadata cu strictete bolnavilor de tuberculoza, nu mai apare astazi necesar sub forma lui totala decat la bolnavii foarte slabiti sau cu febra. In cazul unei evolutii favorabile, un repaus la pat de circa 16-17 ore din 24 se va pastra numai in primele luni dupa inceperea tratamentului, putandu-se apoi introduce treptat oarecare miscare si, mai tarziu, chiar o munca usoara, totul bineinteles sub supravegherea medicului. In mod special, in tuberculoza oaselor, cu exceptia muschilor din zona articulatiei imobilizate in gips, este bine ca ceilalti muschi sa fie foarte din vreme masati si utilizati in cadrul unor miscari de gimnastica, simple dar repetate, pentru a mentine in conditii bune hranirea lor si pentru a preintampina atrofia (slabirea, topirea lor).
Si in ceea ce priveste alimentatia s-a fortat nota in trecut. Bolnavii erau indopati, ceea ce a avut ca rezultat uneori o imbolnavire a ficatului si o mai mare scadere a poftei de mancare. Alimentatia bolnavului de tuberculoza trebuie sa fie in primul rand variata, adica sa se compuna din toate felurile de alimente, sa contina atat produse bogate in albumine (carne, peste, branza, oua), cat si fainoase, dulciuri, grasimi si verdeturi. Rareori trebuie sa se depaseasca 2600 de calorii pe zi si aceasta numai in cazuri speciale.