cancerul pancreasului

CANCERUL PANCREASULUI

Este o afectiune cu o frecventa destul de mare, constituind circa 2% din totalitatea cancerelor viscerale.

Etiopatogenie: aceeasi ca a cancerelor in general. In aparitia lui au fost considerati ca factori favorizanti leziunile cronice ale pancreasului. Apare cu predilectie intre 50 si 70 de ani. Intereseaza ambele sexe aproape in aceeasi masura, existand o usoara predominant la barbati. Factorii de risc major in cancerul pancreasului sunt: fumatul, pancreatita cronica si diabetul zaharat. Anatomie patologica: cancerul pancreasului se prezinta cel mai frecvent sub forma unui adenocarcinom, cu punct de plecare din celulele canaliculelor sau din acinii glandulari. Mai rar poate fi un sarcom. Localizarea cea mai obisnuita este capul pancreasului, urmand in ordinea frecventei corpul si coada. Simptomatologie: simptomele sunt variate, in functie de localizarea si stadiul in care se gaseste cancerul. In stadiul incipient, indiferent de localizare, se manifesta sindromul dispeptic, pe primul plan fiind anorexia progresiva; mai pot aparea meteorism abdominal, constipatie alternand cu diaree, mai rar dureri epigastrice in bara. Concomitent cu Sindromul dispeptic incep sa se evidentieze si semnele de impregnatie canceroasa: scadere ponderala, indispozitie, astenie, paliditate. In stadiul manifest se accentueaza sindromul dispeptic si simptomatologia generala si apar semnele determinate de localizarea tumorii canceroase: in cazul localizarii la capul pancreasului se instaleaza un icter progresiv, cu caracter mecanic, insotit de dureri in crize, localizate epigastric si iradiind in regiunea dorsala sau in umarul drept; in cazul localizarii la corpul pancreasului, datorita compresiunii plexului solar, apare sindromul pancreaticosolar, manifestat prin dureri violente (in crize sau continue), iradiate in spate si insotite de sughit si nevoia imperioasa de scaun. Intr-un stadiu avansat, simptomatologia cancerului pancreatic este caracterizata prin fenomenele clinice provocate de metastaze sau de infectii secundare. Durerea epigastrica cronica, icterul obstructiv si pierderea in greutate, sunt simptomele majore. La acestea se adauga tulburarile de tranzit, greturile si varsaturile, febra si tulburarile psihice (stari depresivc, astenie, anxietate, insomnie etc), Hepatomegalia, datorita obstructiei cailor biliare, splenomegalia (datorita invaziei canceroase), tumora abdominala (tot prin invazie) si tromboflebita, sunt semne tardive. Vezicula biliara destinsa (semnul lui Curvoisier) nu este atat de frecventa. Examenul radiologic: intr-un stadiu mai avansat si cand este localizat la capul pancreasului, examenul radiologic reuseste sa arate largirea si deformarea potcoavei duodenale. Examenele de laborator pot evidentia: anemie hipocroma, hiperleucocitoza, cresterea vitezei de sedimentare a eritrocitelor, modificari ale fermentilor pancreatici in sange, urina si sucul duodenal (cresterea amilazemiei si amilazuriei, scaderea amilazei in sucul duodenal). In cancerul capului de pancreas cu icter mecanic se noteaza cresteri ale bilirubinemiei (bilirubina directa), ale fosfatazei alcaline si ale colesterolului; stercobilinogenul scade mult. Pentru precizarea diagnosticului sunt necesare uneori examene suplimentare: arteriografia selectiva, splenoportografia, ecografia, scintigrafia. Evolutia cancerului de pancreas dureaza de la 6 luni pana la 3 ani; moartea este provocata de complicatii sau de aparitia unei boli intercurente. Diagnosticul este dificil in stadiul initial, cand sindromul dispeptic si starea generala pot fi atribuite altor afectiuni. Este mai putin dificil cand se poate palpa tumoarea sau cand apare icterul. Examenul radiologic si cel de laborator inlesnesc mult diagnosticul. Pierderea in greutate, inapetenta, icterul obstructiv si durerea epigastrica sunt foarte sugestive pentru cancerul pancreatic. Celelalte explorari precizeaza diagnosticul. Diagnosticul diferential, se face in toate bolile cu icter si in special cu urmatoarele afectiuni: hepatita colostatica, ciroza hepatica primitiva si mai ales litiaza coledociana. Cel mai greu diagnostic este cel de excluderea pancreatitei cronice. Prognosticul este grav.

Tratamentul este chirurgical. Interventia - facuta intr-un stadiu nu prea avansat si cand poate fi radicala - permite uneori supravietuiri. Tratamentul medical este simptomatic. Chimioterapia si radioterapia nu au dat rezultate.

BOLILE PERITONEULUI

Peritoneul este o seroasa foarte intinsa, in raporturi intime cu toate organele abdominale, cu o vasta retea de vase sanguine, limfatice si nervi, ceea ce ii confera roluri fiziologice si fiziopatologice foarte importante. Peritoneul intervine in procesele de aparare ale organismului; el are o mare putere macrofagica si fagocitara, reactioneaza printr-o exsudatie abundenta, producere dc fibrina si anticorpi, care tind sa limiteze infectiile. Datorita bogatiei sale in plexuri nervoase, peritoneul constituie o intinsa suprafata interoceptiva, sensibila la cei mai variati excitanti, ceea ce explica tulburarile reflexe locale, la distanta si generale, care apar in imbolnavirile acestei seroase.

PERITONITELE

Definitie: peritonitele sunt inflamatii ale seroasei peritoneale datorite unei invazii bacteriene sau unei iritatii chimice. Tinand seama de evolutia lor, exista peritonite acute sau cronice; apreciind extinderea lor, exista peritonite localizate sau difuze (generalizate).