Beneficiile uleiului de masline
In fiecare zi, o lingura cu ulei de masline! Aceasta recomandare a nutritionistilor poate fi micul nostru secret in prevenirea imbatranirii, afectiunilor cardiovasculare si mai ales a cancerului. Maslinele si uleiul de masline au fost apreciate din cele mai vechi timpuri pentru proprietatile lor. Egiptenii spuneau ca zeita Isis i-a invatat sa foloseasca maslinele, iar grecii afirmau ca zeita Atena le-a daruit oamenilor maslinul. Astazi, uleiul de masline virgin este considerat un aliment medicament. S-a demonstrat ca uleiul de masline previne afectiunile cardiovasculare datorita continutului de acizi grasi Omega-9. Acizii esentiali impiedica depunerile de grasimi pe peretii vaselor sanguine. Dar nu numai inima este protejata, ci si creierul. Daca consumam mai multi acizi grasi esentiali, ne putem concentra mai bine si putem invata mai uşor. Aceleaşi efecte le are si acidul oleic, care se gaseste din abundenta in uleiul de masline. Datorita lui, uleiul de masline este bine tolerat si de catre cei cu tulburari digestive si afectiuni hepatice sau ale vezicii biliare. Studiile au demonstrat ca uleiul de masline are si proprietati antiinflamatorii. Desi are compozitie chimica diferita, uleiul are o actiune similara ibuprofenului. Proprietatile sale calmante se datoreaza unei substante antiinflamatoare – oleocanthalul – descoperita de cercetatorii de la Monell Chemical Senses Center (Philadelphia). O doza zilnica de 50 grame de ulei de masline este echivalenta cu 10% din doza de ibuprofen recomandata pentru calmarea durerilor la adulti. De retinut: Numai uleiul de masline presat la rece are proprietati antiinflamatoare.