totul despre nuci si alune

Oleaginoasele sunt benefice in prevenirea maladiilor cardiovasculare. Datorita continutului in magneziu, contribuie la buna functionare a unor enzime cu rol in refacerea celulara. Consumul de oleaginoase este benefic sanatatii cardiovasculare. Toate oleaginoasele (migdale, nuci pecan, alune etc.) si arahidele (leguminoasele) contin acizi grasi de acelasi tip cu cei continuti de uleiul de masline. Astfel, consumand unt de arahide, obtii aceleasi beneficii ca atunci cand consumi ulei de masline. In plus, oleaginoasele sunt bogate in proteine, fibre si vitamina E, un antioxidant care neutralizeaza radicalii liberi responsabili de imbatranirea celulara. Pentru persoanele hipertensive, se recomanda insa oleaginoasele nesarate. Daca tii la silueta ta, nu le consuma in exces, deoarece la 100 g de oleaginoase corespund aproximativ 600 de calorii. Oleaginoasele au in general un continut ridicat de vitamina E, fibre, minerale si oligoelemente (potasiu, magneziu, fosfor, calciu, fier, zinc si cupru), o pondere importanta de lipide si un continut proteic superior fructelor.

Migdalele - sunt mentionate in istorie din cele mai vechi timpuri, fiind un ingredient de pret in painea faraonilor egipteni. Originea exacta nu este stiuta, dar se crede ca provin din China si Orientul Mijlociu. Exploratorii din antichitate consumau migdale in calatoriile lor pe Drumul Matasii, ce lega Asia de zona Mediteraneana, in special Spania si Italia, astfel incat aceasta planta a fost curand aclimatizata si in Europa. In America, migdalul a fost adus abia in secolul al XVIII-lea de catre calugarii franciscani, adaptandu-se foarte bine in California, unde si acum se cultiva intens. Pe parcursul istoriei, migdalele au avut o puternica semnificatie religioasa, etnica sau sociala. Romanii aruncau cu migdale asupra mirilor ca semn de fertilitate, acest obicei regasindu-se si in zilele noastre, cand la nunti se daruiesc invitatilor saculete cu migdale glazurate. O alta traditie este impamantenita in Suedia unde, in fiecare an, de Craciun, se gateste budinca de orez in care se ascunde o migdala, iar cel ce o gaseste va avea noroc tot anul urmator. Arborele de migdal este inrudit cu ciresul, prunul si piersicul, insa fructele sale nu sunt comestibile. Migdalele pe care le consumam sunt de fapt semintele acestui arbore, invelite cu o coaja tare in interiorul unui fruct ce ajunge la maturitate in aproximativ 7-8 luni de la inflorire. Spre deosebire de migdalele cultivate, cele salbatice contin o substanta otravitoare, astfel incat, pentru a putea fi consumate, este necesar sa fie prelucrate prin spalare si prajire. Migdalele sunt printre cele mai hranitoare fructe uscate.
Cu un continut redus in grasimi nocive si bogate in minerale si vitamine, ele ajuta in combaterea bolilor cardiovasculare si chiar in prevenirea unor forme de cancer. Migdalele sunt cea mai buna sursa de magneziu si vitamina E, considerata vitamina antisterilitatii, cu rol in reglarea functiei de reproducere. Calciul continut ajuta la mentinerea sanatatii oaselor si a dintilor, in vreme ce fosforul ajuta memoria. Nivelul ridicat de proteine si fibre din migdale le fac un aliment valoros, in special intr-o dieta vegetariana sau de post, cand pot substitui carnea, pastrand aportul nutritiv. Studiile au demonstrat ca este suficienta introducerea in dieta zilnica a migdalelor pe o perioada de doar o luna, pentru ca efectele benefice ale acestora sa se faca simtite. Migdala ca atare nu contine carbohidrati si de aceea este recomandata persoanelor care sufera de diabet. Cantitatea zilnica recomandata este de 30 de grame, adica aproximativ 20 de migdale. 24 de samburi de migdale contin aproximativ 6 g de proteine si 3,35 g de fibre.

Arahidele - sunt originare din America de Sud, Mexic si America Centrala. Desi sunt considerate a fi fructe uscate, ele fac parte din familia leguminoaselor. Fructele sunt niste pastai ce se dezvolta sub pamant, fiecare putand contine pana la 4 seminte din care se dezvolta alunele. Cunoscute si sub numele de alune de pamant sau alune americane, arahidele au fost folosite de oameni in alimentatie din cele mai vechi timpuri. Cercetari arheologice au scos la iveala dovezi ale cultivarii arahidelor in Peru cu circa 7.600 de ani in urma. In cultura precolumbiana, arahidele ocupau un loc de cinste, regasindu-se in diferite forme de arta, precum sculptura sau bijuteriile. Exploratorii portughezi au popularizat aceasta planta si pe continentul european si cel african in secolul al XIX-lea, de unde a fost adusa ulterior si in America de Nord. In SUA, arahidele au fost aduse in secolul al XVIII-lea de catre negutatorii de sclavi, fiind cultivate in special pentru uleiul extras, ca hrana pentru animale sau ca inlocuitor pentru cacao. La inceputul secolului XX, cercetarile botanistului american George Washington Carver au scos la iveala potentialul nutritiv al arahidelor, tot acum punandu-se bazele popularitatii imense de care se bucura arahidele astazi in SUA. Studiile lui Carver au identificat nu mai putin de 300 de utilitati ale arahidelor, atat in alimentatie cat si in industrie. Astazi arahidele se regasesc intr-o varietate larga de produse alimentare si in cultura culinara a multor tari. Sunt consumate cel mai des ca gustare, incorporate in deserturi sau produse de patiserie, precum si sub forma celebrului unt de arahide. Untul de arahide a fost produs prima data in 1890, de catre John Kellogg, cel care a inventat, printre altele, si binecunoscutii fulgi de porumb. Conceput initial ca inlocuitor al untului, cel de arahide a capatat rapid popularitate, astazi fiind extrem de apreciat ca gustare de dimineata  si ca ingredient in diferite retete. Arahidele, ca si untul obtinut din ele, constituie o sursa semnificativa de proteine, mai mare decat orice alta planta leguminoasa. Grasimile continute sunt in principal nesaturate, benefice pentru organism prin efectul de reducere a nivelului de colesterol din sange si a riscului de boli cardiovasculare. Contin minerale precum magneziul, zincul, cuprul, fosforul sau potasiul, precum si o importanta cantitate de fibre. Cercetari stiintifice recente au demonstrat ca arahidele contin antioxidanti, extrem de utili sanatatii organismului uman. Nivelul de antioxidanti din arahide rivalizeaza cu cel al multor fructe si legume precum merele, murele, capsunile sau morcovii. Arahidele sunt cultivate in numeroase regiuni ale lumii, principalii exportatori fiind SUA, China si Argentina, cel mai mare importator fiind Uniunea Europeana.

Nucile - consumate zilnic, impiedica ingrosarea arterelor si previn bolile de inima. Opt nuci pe zi mentin arterele flexibile, inima sanatoasa si previn atacul vascular cerebral. Se recomanda consumul de nuci mai ales dupa o masa bogata in grasimi, pentru a-i atenua efectele negative. Acidul alfa-linoleic din nuci este benefic pentru cei cu tulburari de ritm cardiac. Nucile mai contin antioxidanti si arginina, un aminoacid utilizat de corp pentru a produce oxidul nitric, cu rol  in procesele de invatare si memorare, reglarea presiunii arteriale, digestie, erectie peniana, combaterea cancerului. Nucile pot inlocui majoritatea nutrientilor animali in cazul vegetarienilor, adica cele mai multe vitamine B, fosfor, fier, cupru, potasiu si proteine. In combinatie cu painea, cerealele sau leguminoasele (mai ales soia si lintea) se poate obtine gama intreaga de aminoacizi esentiali. Nuca este bogata in Omega-3 și duce la scaderea colesterolului. Miezul de nuca se recomanda in caz de slabiciune generala si extenuare. Se poate pregati o excelenta bautura energizanta dintr-un pahar de suc de fructe amestecat cu miez de nuca pisat si miere.

Caju - originar din nordul Braziliei si face parte din aceeasi familie cu mango-ul si fisticul. In secolul al XVI-lea, exploratorii portughezi au introdus aceasta planta si in alte regiuni tropicale, precum India si unele tari africane, unde e cultivat si astazi, cei mai mari producatori din lume fiind India, Brazilia, Mozambic, Tanzania si Nigeria. Unele persoane sunt alergice la caju, totusi el se numara printre cele mai putin alergenice nuci. Are un continut bogat de potasiu, fosfor si magneziu, continand de asemenea, calciu, sodiu, fier, zinc, seleniu si vitamina K. In plus, este una dintre cele mai gustoase tipuri de nuci. Uleiul de caju are aplicabilitate medicinala, fiind demonstrate proprietatile sale antibacteriene. Din pudra de seminte se extrage un antivenin.

Castana - comestibila este originara din regiunile temperate ale emisferei nordice. Poate fi consumata in stare proaspata sau prelucrata industrial, sub forma de faina, din care se prepara un piure gustos si hranitor sau se foloseste la fabricarea surogatului de cafea si a uleiului de castane. Castanele contin potasiu, fosfor, calciu, magneziu, sodiu, fier, seleniu si magneziu si vitaminele A, C si K. 10 castane prajite contin 2,7 g proteine si 4,3 g fibre. Castanele au numeroase calitati curative. Ele vin in ajutorul celor cu probleme de inima, anemicilor si celor care sufera de boli ale stomacului. Castanele pot fi un aliat de nadejde in tratarea afectiunilor respiratorii, precum tusea convulsiva. Contin fibre, deci persoanele care au probleme de digestie sau cei care vor sa-si intareasca musculatura n-ar trebui sa le evite. Castanele sunt delicioase. Piureul din castane se afla printre putinele produse prelucrate termic care isi mentin aproape in totalitate vitaminele. Castanele se pot folosi si extern. Daca aveti acnee, folositi o combinatie de miere si miez de castane si aplicati-o pe fata, fiind o veritabila masca revigoranta, cu actiune antiinflamatorie si de reducere a sebumului. Substantele continute de castane refac gaurile microscopice din vasele de sange si le confera elasticitate. Tinctura este buna pentru varice.

Nuca de macadamia - considerati initial plante ornamentale, arbustii de macadamia au devenit o adevarata comoara dupa descoperirea lor in 1857 de catre chimistul scotian John Macadam, al carui nume il poarta. Inainte de secolul al XIX-lea, aceste nuci erau cunoscute doar de catre populatia aborigena din Australia, care le consumau, insa nu cultivau planta. Doar doua dintre cele 9 specii de macadamia existente produc celebrele nuci, cele mai scumpe din lume. Originari din Australia, arbustii macadamia au fost plantati pentru prima data in scop comercial in Hawaii, care astazi reprezinta una dintre cele mai mari surse de nuci macadamia din lume, iar SUA cel mai important consumator. Alti exportatori importanti ai pretioaselor nuci sunt Africa de Sud, America Centrala si Australia. Pretul ridicat al nucilor de macadamia se justifica nu doar prin faptul ca arbustii produc fructe abia dupa 7-10 ani, ci si din cauza cojii foarte rezistente ce trebuie indepartata inainte de vanzare. Coaja acestor nuci este atat de tare, incat nu poate fi sparta cu un spargator obisnuit. Se folosesc utilaje automatizate care, dupa spargerea si indepartarea cojilor, sorteaza miejii in functie de calitate. Acestia pot fi mancati in stare naturala, prajiti sau inveliti in ciocolata. Nucile de macadamia sunt pretuite nu doar pentru gustul lor dulce, rafinat, ci si pentru uleiul pe care il contin (70-80%), folosit la fabricarea cosmeticelor de ingrijire a pielii. Ele au un continut bogat de potasiu, fosfor, magneziu, calciu, sodiu fier.

Mugurii de pin - sunt semintele comestibile ale arbustului cu acelasi nume, pinul. In lume exista aproximativ 20 de specii de pini care produc acesti muguri comestibili. Obiceiul de a manca seminte de pin dateaza inca de pe vremea grecilor si romanilor, care obisnuiau sa le pastreze in  miere de albine. In prezent, mugurii se gasesc peste tot in lume, avand diferite nume: nuci indiene, pinon, pignon, pignole, pinhao si sunt utilizati in special la prepararea de salate si in compozitia unor deserturi delicioase. Pentru ca un astfel de pin sa poata ajunge la producerea de seminte, este necesar sa treaca de la 15 pana la 25 de ani de la plantare. Culegerea mugurilor se realizeaza manual, ceea ce impune si costuri mari de vanzare pe piata. Din punct de vedere al continutului nutritional, mugurii de pin pot au intre 10 si 30% proteine (in functie de specia de la care provin) si aduc o cantitate importanta de fibre organismului. Prin presare la rece, se obtine uleiului de pin, apreciat atat pentru gustul placut, cat si pentru proprietatile antioxidante si antiinflamatorii.

Nuca pecan - provenind din America de Nord, pecanul este o specie inrudita cu nucul. Numele ii vine de la cuvantul indian Algonquin paccan, insemnand o nuca atat de tare incat nu poate fi sparta decat cu piatra. Pecanul a devenit cunoscut in Europa abia in 1792, cand exploratorul Alvar Nunez Cabeza de Vaca a scris primul despre aceasta specie  de arbore. Aroma de pecan este considerata de gurmanzi ca fiind una desavarsita, de o dulceata net superioara fata de alte sortimente de nuci, respectiv samburi grasi. Miezul de pecan este unic datorita concentratiei ridicate de grasimi polisaturate, precum si de substante cu rol antioxidant. Pecanul este un fruct oleaginos, foarte bogat in lipide (72%), ceea ce explica valoarea energetica ridicata: 700 kcalorii la 100 g. Pe langa lipide, nuca pecan mai contine un procent de proteine net superior fata de alte nuci (9,3%). Uleiul continut de acesta este atat de concentrat, incat, daca il aprinzi cu un chibrit, focul va fi intretinut pana la arderea completa. Pecanul e o sursa excelenta de proteine si grasimi nesaturate. Potrivit cercetatorilor, pecanul contine mai multi antioxidanti decat oricare alt sambure gras, fiind urmat de nuci si alune. Cantitatea foarte mare de vitamina A din pecan este binevenita atunci cand dorim sa ne protejam vederea, oasele si dintii sau sa ne imbunatatim starea generala de sanatate. De asemenea, consumul frecvent si in cantitati moderate de pecan duce la scaderea colesterolului rau.

Fisticul - este samanta comestibila, cu gust uleios, foarte placut, a unui arbore originar din vestul Asiei. Fisticul are un continut important de potasiu si fosfor si ceva mai mic de magneziu, calciu, sodiu, fier si seleniu. E foarte bogat in vitamina A. Resveratrolul din fistic are un rol important combaterea cancerului si a bolilor de inima, triptofanul imbunatateste dispozitia si combate depresia sau insomnia, iar cistina (un factor important in prevenirea imbatranirii precoce) favorizeaza absorbtia fierului.
Alunele de padure sunt o sursa excelenta de proteine, fibre si magneziu. Au un continut scazut de sare si se pot manca crude sau pasta cu unt. Sunt ingredientul principal din crema italiana Nutella. Uleiul de alune de padure e folosit extern pentru a inlatura celulita. Alunele sunt foarte bogate in vitamina E si saruri minerale. Atentie insa! Nu exagerati cu consumul lor. 100 g de alune au 650 kcal. In scopuri terapeutice, de la alun se utilizeaza: miezul fructelor, uleiul acestora, frunzele si mugurii.  

Aluna - este fructul-samanta al alunului comun (Corylus avellana), arbust care creste spontan, dar este si cultivat. Fructele sunt mici si sferice sau ovoidale, cate 2-4 intr-un grup, alcatuite dintr-un invelis lemnos ce inchide o singura samanta comestibila.
Alunele de padure reprezinta una dintre culturile stravechi si sunt originare din Asia. Manuscrisele chinezesti de acum 5000 de ani mentioneaza alunele de padure ca pe o hrana sacra din ceruri. Romanii si grecii foloseau alunele de padure in scopuri medicale. Medicul Dioscorides din Grecia Antica lauda proprietatea alunelor de padure de a vindeca tusea cronica si racelile si de a ajuta la cresterea parului in zonele cu inceput de calvitie. Principalii producatori de alune de padure sunt Turcia, Italia, Spania si Franta.
Alunul romanesc este un arbust care creste mai ales la margini de padure, acolo unde este lumina din belsug si pamant afanat. Alunele romanesti se coc la inceputul lunii septembrie. Alunul turcesc este mai productiv, dar fructele sale nu au virtutile tamaduitoare si vitalitatea alunului autohton.

Alunele sunt un aliment cu un inalt continut caloric si bogat in saruri minerale. Ele contin: grasimi uleioase in mari cantitati, proteine, zaharuri, fibre alimentare, saruri minerale (fosfor, magneziu, fier, mangan, cupru seleniu etc.) vitamine, mai ales vitamina E si, in cantitate mai mica, vitaminele din grupul B si vitamina A, rasini, pigmenti si tanini.

Alunele de padure au o aroma puternica si sunt deseori folosite in copturi, dar si pentru a face unt de alune, faina si paste. Alunele se gasesc in comert cu sau fara coaja, taiate, macinate sau prajite si se consuma mai ales uscate. Sunt intrebuintate ca atare in cofetarie iar in industria dulciurilor ca inlocuitor al pudrei de cacao. Din alunele presate, se obtine un ulei apreciat atat in  alimentatie, cat si in industria cosmetica.
Alunele de padure nu constituie doar o sursa de proteine de foarte buna calitate. Pe langa vitamina E (un antioxidant puternic) ele mai contin si alte substante nutritive benefice sistemului imunitar. Sunt bogate in arginina, un aminoacid care relaxeaza vasele de sange. Aceste nucifere de padure au cea mai mare concentratie de acid folic dintre toate tipurile de alune. Acidul folic reduce riscul aparitiei defectelor in tubul neural inainte de nastere si poate reduce riscul aparitiei bolilor cardiovasculare, anumitor tipuri de cancer, bolii Alzheimer si depresiei. Alunele contin minerale care scad tensiunea: calciu, magneziu si potasiu. Sunt si o sursa bogata de squalenta, o substanta naturala care se afla si in uleiul  de masline, uleiul din germeni de grau, uleiul de orez, uleiul de rechin si in drojdie, cu efecte impotriva cancerului si reduce colesterolul. Un studiu efectuat pe subiecti umani a aratat ca persoanele cu un nivel ridicat de colesterol care au consumat alune de padure timp de 8 saptamani au prezentat un nivel scazut al lipidelor care formeaza placa arterelor (LDL) si un nivel crescut al colesterolului pozitiv HDL, in comparatie cu grupul de control.

Fructele alunului sunt o adevarata mina de energie, avand o valoare calorica si nutritiva apropiate de cea a carnii, fiind in schimb mai digerabile si total lipsite de toxicitate. Ca medicament, alunele au valoare terapeutica atunci cand sunt consumate crude, neprajite, fiind indicate pentru: anemie, crestere, colesterol marit, diabet, fragilitate capilara, pietre la rinichi, sarcina, boli pulmonare.

Frunzele alunului se folosesc ca infuzie, decoct si bai, au efect hemostatic, vasoconstrictor si tonifiant venos. Ele se recolteaza in lunile iunie-iulie. Uleiul de alune virgin constituie un tratament excelent in eliminarea teniei si impotriva infectiilor cailor respiratorii. Uleiul de alune se obtine prin presare la rece. El nu poate fi conservat mult in timp. Are efecte tamaduitoare foarte puternice. O lingurita de ulei luata seara si una dimineata, timp de 15 zile, duce la eliminarea teniei. Luat zilnic, uleiul de alune protejeaza gatul impotriva infectiilor, fiind folosit cu mult succes si in tratarea hipertensiunii arteriale; doza este aceeasi.
Uleiul de alune contine lecitina si multi acizi grasi nesaturati: pana la 83% acid oleic si pana la 25% acid linoleic. El influenteaza pozitiv microcirculatia si penetrabilitatea pielii, atenueaza luciul uleios, are efect astringent si regleaza secretia de sebum, are efect nutritiv si hidratant, nu usuca pielea si nu lasa o senzatie grasa. Este un ulei deosebit de delicat si nu favorizeaza aparitia comedoanelor, diminueaza vergeturile, repara cicatricele, asigura elasticitatea pielii. Este un ulei cunoscut si pentru efectele de catifelare si atenuare a semnelor imbatranirii. Poate fi utilizat pentru toate tipurile de ten. Se aplica 3-5 picaturi pe tenul curat, masand usor. Evitati insa zona ochilor. Pentru rezultate optime, este de preferat a se aplica seara, inainte de culcare si din nou dimineata.
Faina de alune este un energizant si vitalizant de exceptie. Prin zdrobirea alunelor crude in piua sau macinarea lor cu rasnita, se obtine o faina foarte gustoasa, care poate fi amestecata cu miere si busuioc si mancata pe paine, sau din care se poate prepara untul de alune, mixand alunele intr-un blender, pana devin o pasta groasa.

Sfaturi si recomandari in folosirea alunelor de padure
- Daca sunt in coaja, alegeti alunele grele si pline. Cele decojite pot fi pastrate in locuri racoroase si uscate aproape o luna, iar in frigider sau congelator se vor mentine proaspete 4 luni.
- Pielita poate fi indepartata prin prajire usoara si apoi prin frecare. Alunele pot fi prajite in cuptor, folosind o coala de hartie de copt. In cantitate mica, se pot macina cu rasnita de cafea.
- Incercati untul de alune de padure ca alternativa la untul de arahide. Este foarte gustos.
- Alunele de padure se pot adauga in salatele favorite si se pot amesteca in cerealele de la micul dejun. De asemenea, puteti adauga alune de padure, taiate sau mixate, in iaurt.