diabetul zaharat

Diabetul este o boala caracterizata printr-o scadere a capacitatii organismului de a utiliza glucoza. Datorita progreselor medicale din ultimii 45 de ani avem astazi mijloacele necesare sa compensam in asa masura aceasta incapacitate, incat diabeticul tratat sa poate fi considerat egal unui om sanatos. Intradevar, cunoasterea, intelegerea si aplicarea consecventa a catorva reguli de viata si alimentatie permit oricarui diabetic sa duca, din toate punctele de vedere, viata omului sanatos.

Cauzele diabetului

Alimentatia. Abuzul de glucide si in special de dulciuri poate duce la diabet, mai ales la persoanele predispuse sau in convalescenta unor boli care fragilizeaza pancreasul (oreion, hepatita epidemioa, scarlatina, pneumonie).
Ereditatea. Aproximativ jumatate din totalul cazurilor de diabet dintr-o comunitate sunt ereditara adica sunt expresia unei predispozitii mostenite pentru diabet. Aceasta. inseamna ca toti cei care au rude de sange diabetice trebuie sa controleze din 6 in 6 luni daca nu le apare glucoza in urina sau nu prezina cresteri ale glicemiei peste nivelul normal. De asemenea, cei cu diabet in familie trebuie sa evite excesul de dulciuri si obezitatea, pentru a evita aparitia bolii

Obezitatea este cauza a peste 80% din cazurile de diabet care apar dupa 40-50 de ani. Asa cum se va arata omul care se ingrasa peste masura isi oboseste si in cele din urma epuizeaza pancreasul endocrin, ceea ce explica aparitia diabetului.

Exista si alte cauze care favorizeaza aparitia diabetului dar ceea ce intereseaza mai ales pe cei predispusi familial este faptul ca abuzul sau uzul necontrolat al anumitor medicamente pot provoca sau favoriza de asemenea aparitia diabetului. De aceea, cortizonul si derivatii sai si diureticele tip Nefrite vor fi luate numai sub controlul medicului si al analizelor repetate (glicozurie, glicemie, eventual hiperglicemie provocata).

Mecanismul imbolnavirii

Patrunderea si arderea glucozei in tesuturi sunt favorizate de un hormon numit insulina, secretat de pancreas. Diabeticul sufera de o lipsa relativa sau absoluta de insulina. Din acest motiv, el nu poate arde glucoza in cantitate suficienta pentru nevoile organismului. Rezultatul este ca glucoza se aduna in sange, unde trece de cantitatea normala de 1 - 1,20 grame la litru, pe nemancate. Cand glucoza din sange, adica glicemia, ajunge la 1,60-1,80 g la litru, ea incepe sa treaca in urina, unde in mod normal nu exista. Prezenta glucozei in urina se numeste glicozurie si reprezinta o dovada ca glucoza a crescut prea mult in sange. Se numeste prag renal concentratia maxima a glucozei din sange, deasupra careia apare glicozuria .

La diabetici, desi, in sange se gaseste glucoza in cantitate mare, tesuturile n-o pot folosi. De aceea, glucoza se elimina prin urina. Tesuturile sunt deci lipsite de combustibilul lor obisnuit. Organismul cauta in acest caz sa-si procure glucoza si din alte surse decat glucidele alimentare. Protidele din carne, branza si oua, dar mai ales din tesuturile diabeticului, care incepe astfel sa slabeasca si sa-si piarda puterile, sunt transformate in parte in glucoza. Nici aceasta glucoza fabricata pe seama tesuturilor bolnavului nu poate fi folosita de organism, ci contribuie si ea sa sporeasca glucoza din sange, care atinge astfel 3-4 grame la litru si chiar mai mult. Cea mai mare parte din aceasta glucoza se pierde prin urina si odata cu ea si o cantitate corespunzatoare de apa si sare. Acest fapt explica setea si nevoia continua de a urina a diabeticului, care ajunge sa elimine 3-4 si chiar mai multi:litri de urina in 24 de ore.Aceste simptome, impreuna cu slabirea si oboseala sunt caracteristice diabetului decompensat. Alt simptom este foamea accentuata, semn al distrugerii tesuturilor proprii si al incapacitatii de utilizare a glucozei. Daca bolnavul nu incepe tratamentul si se lasa antrenat de foame, mancand fara socoteala, el nu face decat sa contribuie la dezechilibrarea si agravarea diabetului.

In general, diabeticul poate utiliza numai o mica cantitate de glucoza, insuficienta pentru acoperirea nevoilor organismului. Organismul diabeticului cauta sa-si procure energia pe care glucoza nu o mai poate furniza din grasimi si albumine. Acestea nu sunt izvoarele obisnuite de energie, dar organismul le poate utiliza cu conditia ca in acelasi timp glucoza sa arda normal. Sa facem comparatia cu o soba in care, daca focul este alimentat bine cu lemne, pot arde si carbuni, daca nu, carbunii ard mocnit, scotand fum. Acesta este si cazul diabeticului care, in lipsa glucozei, arde albumine si grasimi, dand nastere la substante toxice, asa numitii corpi cetonici. Acestia, fiind acizi, intoxica organismul prin starea de acidoza pe care o produc. Corpii cetonici se elimina prin urina si prin respiratie sub forma de acetona, substanta care are un miros caracteristic acru-aromat(de mere putrede). Din cauza corpilor cetonici toxici care se acumuleaza in organism, diabeticul incepe sa verse, ceea ce contribuie si mai mult la pierderea de apa si sare prin varsaturi. In acelasi timp, pierderea de sare prin urina se agraveaza, deoarece rinichiul elimina corpi cetonici combinati cu sodiu,constituent principal al sarii. Lipsit de lichidele necesare, intoxicat cu corpi cetonici, diabeticul intra in coma, pierzandu-si cunostinta.

Nu orice diabet este la fel de grav. La unii diabetici, acetona poate sa nu apara, iar glicemia, desi trece de 1,60-1,80 grame la litru, nu atinge cifre prea mari. Acestia de obicei nu cad in coma diabetica, tesuturile lor insa, imbibate cu glucoza, sufera. In aceste cazuri, setea, nevoia de a urina des si mult si mirosul de acetona al respiratiei pot sa nu apara. Aceasta nu imseamna ca boala merge bine. Glucoza din sange este crescuta si, fara o analiza speciala, aceasta manifestare a bolii ramane necunoscuta diabeticului, care se crede sanatos.

Complicatiile diabetului

Cresterea cantitatii de glucoza in sange si tulburarile umorale si tisulare asociate expun la o multime de complicatii grave. Infectiile de tot felul (furunculoza, eczeme, erizipel, abcese dentare, supuratii ale urechii) dovedesc ca tesuturile diabeticului netratat nu se pot apara suficient de microbi. Infectiile dentare sunt cauza pierderii dintilor, accident frecvent Ia diabeticii nedisciplinati. Tuberculoza pulmonara apare mai des la diabetici decat la nediabetici. Ea progreseaza repede daca diabeticul nu se ingrijeste. Este indicat in orice caz oricarui diabetic un control pulmonar de doua ori pe an. Pierderea vederii este tributul platit indisciplinei de catre diabeticul care mananca fara masura si nu-si controleaza glucoza in sange si urina. Ea se datoreste cataractei sau uneori retinitei diabetice. Bolile nervilor periferici (polinevrita, paralizia nervului facial sau paralizia muschilor globului ocular) dovedesc suferinta sistemului nervos al diabeticului dezechilibrat. Arterita si gangrena diabetica, angina de piept si bolile vaselor de sange, in general, pun cateodata capat vietii unor diabetici, care, cu un plus de atentie acordata regimului igieno-dietetic, ar fi putut evita aceste complicatii.