Unul dintre cele mai utilizate medicamente antivirale, aciclovirul sub forma de comprimate este utilizat in principal pentru reducerea leziunilor herpetice, in timp ce crema aciclovir este indicata pentru tratamentul infectiilor cu virus herpes simplex localizate la nivelul pielii, incluzand herpesul genital initial si recurent si herpesul labial. In exces, tratamentul poate crea efecte adverse importante.
Aciclovir este un agent antiviral deosebit de activ fata de virusurile herpes simplex de tip I si II si varicella zoster. Odata intrat in celula infectata de virus, aciclovir se transforma in produsul activ aciclovir-trifosfat. Aciclovirul actioneaza ca inhibitor al sintezei ADN-ului viral, avand rolul de a impiedica replicarea virusului, fara sa influenteze procesele celulelor normale.
De asemenea, Aciclovirul este recomandat si in cazul persoanelor cu imunitate scazuta pentru prevenirea infectiei herpetice, frecvent intalnita la ele. Recent cercetorii de la Universitatea din Washington au realizat un studiu care a aratat chiar ca administrarea de aciclovir poate intarzia evolutia infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV).
Aciclovirul atinge concentratia maxima in corp dupa aproximativ doua ore de la administrare, iar dupa inca trei ore, nivelul plasmatic se injumatateste, adica incepe sa-si piarda efectul antiviral.
Actioneaza la nivel celular
In cazul administrarii pe termen lung, ADN-ul celular poate incorpora molecule de aciclovir, care actioneaza la nivel cromozomial, cu risc de provocare a unor mutatii, arata studiile. Iata motivul pentru care este contraindicat utilizarea pilulelor de aciclovir in timpul sarcinii. In cazul persoanelor cu probleme ale functionarii rinichilor, substanta de baza nu se mai elimina corespunzator din corp, iar nivelul medicamentului creste, avand efect toxic.
Cel mai adesea, administrarea acestui medicament antiviral cauzeaza: stari de greata, voma, ameteala, diaree si/sau dureri de cap. Depasirea dozelor recomandate de medic determina aparitia halucinatiilor, agitatie, confuzie, edeme, dureri articulare, dureri abdominale insotite de constipatie si stare de slabiciune.
Aciclovirul administrat pe oral este mai eficient in tratarea infectiilor herpetice decat unguentul cu administrare locala. In cazul infectiei cu virusul varicelo-zosterian, medicamentele au o eficienta mai redusa. Aciclovirul trebuie prescris de medic, desi poate fi eliberat si fara prescriptie.
Este foarte important sa stiti ca aciclovirul nu atenueaza simptomele bolii, ci doar ii scurteaza durata de evolutie. Este bine de stiut ca in unele cazuri Aciclovirul poate fi iritant pentru mucoasa digestiva si poate provoca stari de greata si voma. In situatii foarte rare, aciclovirul este toxic pentru rinichi si pentru sistemul nervos.