Majoritatea autorilor recomanda reguli preventive: contraindicarea corticoizilor in hepatita virala acuta, deoarece impiedica aparitia proceselor imunitare favoiabile vindecarii si care duc la aparitia unor sechele, inclusiv a cronicizarii; combaterea abuzului de droguri hepatotoxice (mai ales neurosedative etc.) si estro-progestative, datorita perturbarii metabolismului hepatic in cazul administrarii unor medicamente care determina insuficienta hepatocelulara (barbiturice, Clorpromazina etc.); Tratamentul hepatitei cronice agresive (active): stabilirea diagnosticului este primul gest terapeutic; aceasta se face pe baza semnelor clinice evolutive, biochimice (transaminaze si globuline crescute dublu fata de normal) si histologice. Se recomanda masuri igieno-dietetice, terapeutice clasice si terapeutice active. Masuriie igieno-dietetice privesc atat hepatitele cronice agresive, cat si formele persistente. Rolul repausului timp indelungat - dogma in tratamentul hepatopatiilor -, este astazi controversat. Majoritatea autorilor afirma ca procesul morbid nu este practic influentat de repausul la pat si de regim si ca modificarile radicale ale modului de viata al bolnavilor pot antrena tulburari psihice care sunt mai mari, punand diferite probleme terapeutice. Se vor evita interdictiile rigide, tinandu-se seama de gravitatea bolii si personalitatea bolnavului. Se va interzice efortul fizic important, recomandandu-se in functie de caz, repaus la pat de mai multe ori pe zi abordarea unei activitati care necesita un efort fizic moderat, chiar renuntarea pe o perioada mai mica la activitate, eventual pensionarea, dupa caz. Regimul nu ar avea o importanta mare, deoarece, in absenta cotostazei, grasimile sunt bine digerate si absorbite. Nici un regim nu ar fi justificat, cand nu exista ascita. Suprimarea alcoolului este totusi indicata, desi nu s-a demonstrat ca etanolul ar fi mai toxic la acesti bolnavi decat la cei cu ficatul normal. Pentru ratiuni psihologice, unii bolnavi pot fi autorizati sa consume mici cantitati de alcool, ocazional. Aportul de sodiu trebuie redus in timpul corticoterapiei. Dieta trebuie sa urmareasca echilibrarea comportamentelor active (100 - 120 g proteine; 60 - 70 g lipide; 200 - 500 g lipide), caracterul moderat hipercaloric si adaptarea la conditiile de viata ale bolnavului. Pentru amanunte vezi dieta in hepatite cronice, capitolul respectiv din Notiuni de alimentatie si dietetica. Tratamente curente de protectie hepatica: comprese umede si calde pe regiunea hepatica (activeaza circulatia si favorizeaza vindecarea), tubaje duodenale; vitamine din grupul B (B1 B2, B6, B12), complexe de vitamine si aminoacizi (Mecopar, litrison(, fosfolipide esentiale (Essentiale), aspartati, acid orotic (Purinor), fiole buvabile continand maleat de betaina, glutamat de L-arginina sau de L-ornitina, citrulina, sorbitol - toate cu valoare terapeutica discutabila. Hidrolizatele hepatice nu mai sunt recomandate. Tratamentul cu baze nucleotidice (purine + acid orotic), complctat cu acid orotic peroral - Prurinor -, are uncle efecte asupra starii generale si diurezei, favorizeaza sinteza proteinica si metabolismul bilirubinei. Se mai utilizeaza steroizi anabolizanti (de preferat Metandrosterolonul, Madiol, Naposim sau Dianabol), ca medicatia antidistrofica si antiinflamatorie, cand exista contraindicatia pentru cortizon (boli endocrine, ulcer, hipertensiune arteriala); alteori, in asociere cu Prednisonul. Tratamentul complicatiilor depaseste economia capitolului. De principiu, pentru combaterea retentiei hidrosaline se administreaza Furosemidul cu dieta hiposodata si CIK. Evacuarea lichidului de ascita se recomanda numai partial si in extremis. In cazul accidentelor hemoragice, se recomanda perfuzie cu retrohipofiza (Oxiton) si sange, sau tamponarca cu sonda (Blakmore-Seng-stoken) sau interventia chirurgicala in cazul varicelor esofagiene. Tratamentul comei, mai ales in cazul encefalopatiei portale, evidentiaza efectele favorabile ale perfuziilor repetate cu Glutarom. Aspatofort, vitamina B (B1, B2, B6, B2), Neomicina, iar in coma posthemoragica - sange. Terapeutica activa a hepatitei cronice agresive dispune astazi de corticosteroizi, imunosupresoare si D-penicilamina. Corticoterapia reprezinta arma cea mai eficace si mai putin periculoasa; este si cea mai cunoscuta (15 ani de utilizare). Actioneaza in principal antiinflamator si mai putin prin imunodepresie. Se indica imediat dupa confirmarea diagnosticului pe baza criteriilor clinice, biologice si histologice cunoscute. Deoarece corticoterapia este o medicatie de cursa lunga, dozele mari risca sa produca complicatii: diabet, aspect cushingoid, necroza aseptica a capului femural si tasari vertebrale prin osteoporoza, ulcere, diminuarea mecanismelor de aparare contra infectiilor, cortizonodepedenta. De aceea, prescrierea moderata, adaptata cazului si fazei evolutive, este cea mai buna cale. Se incepe cu 30 mg/zi Prednison, se diminua 5 mg la 15 zile si se atinge astfel doza minimala de 5 mg. Corticoterapia amelioreaza notabil si rapid semnele clinice, corecteaza partial sau total indicii biologici, iar mortalitatea la debut este influentata (scade pana la 20%). Se pare ca 5 mg/zi, 4-5 ani sau mai putin, este o doza suficienta si necesara, deorece adeseori intreruperea tratamentului se insoteste de resuta semnelor clinice si biologice. Ori de cate ori este posibil, sa se incerce suprimarea corticoterapiei sub controlul clinic si biochimic. Este clasica asocierea cu un antiacid, cu CIK si administrarea periodica de Ca si Ph. Pentru evitarea deprimarii functiei suprarenale se va recurge fie la administrarea intregii doze zilnice de Prednison - dimineata intre 8 si 10, fie la doze pe doua zile administrate intr-o singura zi, dimineata, urmand apoi o pauza si asa mai departe. Imunosupresoarele cele mai utilizate sunt: Azatioprina (Imuran, Imurel), in doze de 1,5 -3 mg/zi si kilocorp (comprimate de 50 mg), Mercaptopurina (Puri-Nethol) - 100 - 200 mg/zi (2-4 comprimate/zi); mai rar, Ciclofosfamida (Endoxanul) sau Cloraminofenul (comprimate de 2 mg/zi, 6-8 mg/zi, pentru adult); curent se foloseste Imuranul). Tratamentul de atac incepe cu 1,5-3 mg/zi si kilocorp si progresiv se reduce doza la 1-1,5 mg/zi, odata cu ameliorarea rezultatelor de laborator (transaminazele si ?-globulinele - in general dupa 1 - 3 luni). Tratamentul de cursa lunga este grevat de numeroase complicatii. Rezultatele tratamentelor cu Imuran sunt inca contradictorii. Majoritatea autorilor considera rezultatele inferioare celor obtinute prin corticoterapie simpla sau corticoimunoterapie.
Asocierea cortico-imuno-supresoare este astazi curent recomandata de unii autori. In genere, se apreciaza ca nu trebuie sa se depaseasca doza zilnica de 50 mg Imuran si 5 mg. Prednison. Pare judicios sa se inceapa tratamentul cu 20 mg Prednison si dupa stabilizarea clino-biochimica sa se adaugge 50 mg Imuran, reducandu-se dozele de Prednison progresiv pana la 5 mg/zi; tratamentul se continua, in functie de evolutia clinica si histologica. Exista si cazuri rezistente la terapie. De fapt nici un tratament nu este constant eficace, deoarece nu se stie daca o hepatita cronica rezistenta la orice tratament nu se va stabiliza spontan dupa sistarea acestuia. In cazurile cu mare componenta imunoagresiva, se prefera Azatioprina singura. In ultimii ani, D-penicilamina a completat arsenalul terapeutic al H.C. agresive. Unele forme active, refractare la corticoizi, au reactionat favorabil la doze mari de Sinacten (1 fiola, de 1 - 2 ori pe cale i.v.).