ce este homeopatia

 Deoarece intrebarea de mai sus si-o pun multe persoane in legatura cu aceasta ramura a medicinei si pentru ca in jurul acestei probleme s-au purtat diverse discutii si pareri, am considerat util sa lamurim pe cititorii nostri in privinta definitiei si metodelor homeopatiei.
In 1796, medicul german, originar din Meissen, Christian Samuel Hahnemann, a publicat prima lucrare in care isi expune convingerea ca a descoperit singurul sistem in intregime rational de a combate bolile. Pornind de la observatia ca medicamentul specific al malariei, in speta chinina, daca este administrat timp indelungat la persoane sanatoase, provoaca aceleasi simptome ca cele din malarie, a enuntat primul principiu general al homeopatiei: similia similibus curentur (care inseamna ca ceva asemanator vindeca ceva asemanator sau, cu alte cuvinte, o boala se vindeca prin ceva asemanator, adica ceva care este capabil sa determine simptome asemanatoare). De aici si denumirea (homeos- de acelasi fel, asemanator; pathos = suferinta, boala). Spre deosebire de homeopatie, alopatia (alos = alta, altceva, strain, contrariu; pathos = suferinta, boala) trateaza bolile prin ceva care li se opune, prin contrariul lor, prin ceva care compenseaza o dereglare sau se opune cauzei care provoaca boala respectiva.
La inceput Hahnemann a intrebuintat medicamentele in dozele obisnuite, dar cum acestea determinau uneori initial reactii grave, chiar daca ulterior rezultatele erau bune, a fost indemnat sa utilizeze doze din ce in ce mai mici (medicamente sub forma din ce in ce mai diluata), urmarind sa reduca cat mai mult efectul lor neplacut (uneori toxic), pastrandu-se totusi efectul lor curativ. A putut cu aceasta ocazie sa constate faptul ca drogurile pe care le-a experimentat nu numai ca nu si-au pierdut proprietatile de medicament, dar dimpotriva apareau chiar mai active in ceea ce priveste actiunea lor particulara, simulanta, de medicamente homeopatice. Astfel, Hahnemann enunta al doilea principiu al homeopatiei: doze extrem de mici, infinitezimale.
Principiul similaritatii sau similitudinii (al asemanarii intre boala spontana si boala pe care o poate determina medicamentul care va fi intrebuintat pentru vindecarea ei) situeaza homeopatia printre conceptiile medicale care socotesc ca bolile trebuie combatute, nu prin actiuni indreptate contra cauzelor care le determina, ci prin provocarea unei reactii a organismului bolnav, incat acela sa se debaraseze astfel de boala. Este de remarcat faptul ca toate vaccinurile pe care medicina clasica le preconizeaza, de fapt se incadreaza in legea similaritatii: doze mici (sau foarte atenuate) din agentii cauzatori ai bolilor sunt utilizate ca sa stimuleze rezistenta tesuturilor fata de infectia cu acelasi agent. Hahnemann a aplicat acest principiu in domeniul infectiilor, fiind primul care a utilizat vaccinuri, dar a extins principiul la o gama foarte larga de afectiuni, iar cele tratate intr-adevar cu agentul lor cauzal ramanand o minoritate. (De fapt, pentru aceasta ultima categorie este mai potrivit termenul de isoterapie - aceeasi terapie, terapie printr-un produs identic cu cel care provoaca boala pe cand in capitolul mai mare al homeopatiei sunt cuprinse tratamentele cu droguri care pot da simptome ase-manatoare, dar nu neaparat agenti cauzali ai bolii.)
Tocmai aceasta conceptie a impus probarea drogurilor (medicamentelor) pe voluntari sanatosi, care au notat cu minutiozitate toate senzatiile care le-au aparut in urma ingerarii indelungate a lor, inclusiv schimbarea de temperament, gandurile dominante, visurile pe care le-au avut in aceasta perioada. De aceea, homeopatia este, mai mult decat medicina oficiala, o medicina foarte individualizata in care se tine seama de toate aceste amanunte. Mai mult decat medicina oficiala, in homeopatie se trateaza bolnavi si nu boli. Au existat situatii in care, in aceeasi familie, trei frati bolnavi de malarie au necesitat trei medicamente homeopatice diferite (desi suferinzi de aceeasi boala), pentru ca fiecare a facut boala in felul sau. Din aceasta cauza, in homeopatie detaliul are o mare importanta. O durere reumatica se amelioreaza la miscare sau este agravata la inceputul miscarii si ameliorata daca miscarea continua, in vreme ce alta durere reumatica este exagerata de cea mai mica tentativa de mobilizare: ele vor primi medicamente homeopatice diferite. Doua persoane pot avea raceala cu guturai, dar la una secretiile nazale sunt apoase si provoaca o senzatie de arsura a narilor, pe cand la alta scurgerea este groasa si se insoteste de nas dureros in totalitate: medicamentele homeopatice de care au nevoie sunt diferite.
Foarte mult combatute au fost dozele extrem de mici utilizate de homeopati. Este adevarat ca si fiziologia clasica a recunoscut de mult ca aceeasi substanta poate determina efecte diferite, dupa cum este utilizata in doza mare (paralizanta) sau mica (stimulanta), dar dozele extrem de mici, pe care homeopatii le considera potentializari fata de dozele masurabile, nu inspirau incredere. Unii chiar au demonstrat cu argumente stiintifice (pe baza numarului lui Avogadro) ca de la o anumita dilutie homeopatica in jos nu mai exista substanta in aceste dilutii. Dar progresele moderne ale stiintei au facut mai usor acceptabile conceptiile homeopatilor. In primul rand, acolo unde savantii de la inceputul secolului negau, pe baza de calcule, ca mai exista materie, spectografia a demonstrat existenta bandelor de absorbtie caracteristice substantelor pe care homeopatii le pusesera in dilutiile lor. Apoi toate studiile asupra oligoelementelor (substante chimice existente in doze infinitezimale in unele organe din corp, dar cu importanta foarte mare pentru sanatate si viata) ca si descoperirile din domeniul atomisticii au incetatenit ideea ca efecte mari pot fi generate de cantitati extrem de mici de substanta si deci au facut mai acceptabila si conceptia homeopatilor ca, pe masura ce cantitatea de substanta diminueaza, energia ei, ca medicament care trebuie sa trezeasca o reactie, creste.
In cele aproape doua veacuri de existenta, practica a confirmat posibilitatile de succes ale homeopatiei, inregistrandu-se rezultate incontestabile. In multe tari exista facultati sau catedre de homeopatie. In Anglia, in 1950, a fost recunoscuta oficial, printr-un Act al Parlamentului.
Este gresit a prezenta homeopatia ca fiind in concurenta cu medicina oficiala, care, dupa cum se stie, strabate o perioada de exceptionale progrese. Dar cel putin un avantaj se poate recunoaste: acela de a nu expune la intoxicatia cu medicamente, pericol care trebuie sa admitem, pandeste pe medicii si pacientii contemporani, care - din incredere nelimitata acordata medicamentelor alopatice - fac abuz. Din acest punct de vedere, homeopatia nu expune la asa numitele efecte secundare (nedorite) ale medicamentelor, nici la urmarile lor in timp, astfel incat, pana Ia urma, s-ar putea sa asigure un mai bun echilibru al sanatatii. Acest lucru pare intradevar sa fi rezultat din statisticile foarte mari ale unor companii de asigurari occidentale, care, chiar in baza acestor studii, ofera conditii mai avantajoase persoanelor care isi iau angajamentul sa nu se trateze decat homeopatic.
Dar nici oarba incredere in posibilitati nelimitate pe care le-ar avea homeopatia nu este buna. Ea ar putea sa indeparteze bolnavii de la unele metode oficiale de tratament pe deplin verificate. In homeopatie, facandu-se apel la reactia organismului, asa cum am aratat, trebuie ca organismul sa fie capabil de aceasta reactie. In general, homeopatia inregistreaza cele mai mari succese in boli in care nu s-a constituit inca o lezare ireversibila a unui organ, cand boala este inca in stadiul asa zis functional, fara insa ca aceasta delimitare sa aiba un caracter absolut. Ar fi o greseala ca unui bolnav, care are nevoie de o interventia chirurg sau de un tratament balnear ori cu agenti fizici, sa i se interzica acest lucru pe motivul ca urmeaza un tratament homeopatic. Medicul, indiferent de formatiunea si conceptia Iui dominanta, in practica trebuie sa pastreze suficienta maleabilitate, incat sa accepte trecerea de la un mod de tratament la altul, atunci cand este in favoarea bolnavului.